O întrebare pentru numitul MUGUR ISĂRESCU

20.06.12 by

În România după 1990 au apărut și primele bănci private cu capital românesc, adică bănci românești! Aflate în proprietatea și administrația unor români. A unor români mai mult sau mai puțin motivați – pe lângă altele, și de oarecari sentimente altruiste, ca să nu le spun chiar patriotice, naționaliste. Exemplul cel mai cunoscut pentru mine și mai convingător, Banca DACIA FELIX. Înființarea acestei bănci a fost legată de numele unor inimoși ardeleni, în frunte cu profesorii universitari clujeni Iustinian Petrescu, Liviu Roman, Adrian Motiu, Romulus Constantinescu, lideri deopotrivă în Uniunea VATRA ROMÂNEASCĂ și PUNR. Sediul băncii – la Cluj-Napoca. Deloc întâmplător! Menirea acestei bănci era să asigure creditarea întreprinzătorilor români, etnici români îndeosebi, pentru a ne asigura că, prin privatizarea ce urma să se declanșeze, elementul românesc din Transilvania nu va fi marginalizat sau exclus de concurența unor întreprinzători străini sau susținuți financiar din străinătate.

Acum, după 22 de ani, știm bine unde am ajuns: beneficiarii privatizării din România sunt mai ales străinii, firme sau așa zis întreprinzători străini. Iar printre beneficiarii autohtoni, etnicii români sunt o minoritate. Nu numai în Transilvania, din păcate… Iar această evoluție nefirească a lucrurilor are, cum toată lumea știe, o strânsă legătură cu înstrăinarea Băncii DACIA FELIX.

Un rol asemănător și-a asumat și Banca Internațională a Religiilor – BIR, al cărei istoric mi-e mai puțin cunoscut în tristele sale detalii. Știu însă destule ca să pun alături soarta celor două bănci românești și, în general, soarta creditului românesc. A fost deliberat sabotat și scos de pe piața financiară! Face parte acest capitol din opera de mari proporții care se cheamă distrugerea economică a României, a statului român, ca țintă finală!

Cunosc binișor ce s-a întâmplat cu DACIA FELIX și am de pus o întrebare lui MUGUR ISĂRESCU. Am o nedumerire, probabil singura care mi-a rămas în legătură cu acest subiect dureros. Prin Banca Națională a României, MUGUR ISĂRESCU a avut un rol decisiv în dispariția, de facto, a Băncii DACIA FELIX! Banca cu acest frumos nume, în care mulți români și-au pus mari nădejdi, nu a dat faliment, așa cum știe publicul larg. Ci „doar” a suferit o schimbare radicală a acționariatului, a proprietarului, care, din majoritar românesc, a devenit majoritar evreiesc. Și această schimbare s-a produs fără voia acționariatului, a acționarilor români, dar cu voia guvernatorului Mugur Isărescu, prin câteva „inginerii financiare” în care este amestecată atât Banca Națională a României, cât și Guvernul României.

Mai întâi, printre acționarii principali ai Băncii DACIA FELIX s-a infiltrat și cunoscuta firmă ARCOM, firmă de mare prestigiu, care a dus în lume faima României. Asta până în 1990. După, s-au mai schimbat lucrurile, în urma privatizării, desigur. Se pare că a fost vorba de o schemă, o stratagemă, o „inginerie financiară”: nimeni din staful și acționariatul DACIEI FELIX nu a avut ceva împotrivă ca ARCOM să devină unul dintre acționarii cei mari. Ca din întâmplare, firma ARCOM s-a angajat apoi să execute o lucrare în Israel, printr-un contract conceput, zic unii, special pentru ca firma românească să iasă în pierdere. Ceea ce s-a și întâmplat: ARCOM nu și-a putut respecta angajamentele contractate, a ajuns în proces cu beneficiarul israelit, a pierdut și, în contul datoriei contractate prin sentință judecătorească, ARCOM a „trebuit” să cedeze acțiunile sale de la DACIA FELIX firmei din Israel, pe care, chipurile, o păgubise prin neîndeplinirea angajamentelor asumate prin contract. Așa a apărut prima mare breșă în acționariatul românesc de la bancă. Prin ARCOM, o firmă din Israel, beneficiara colaborării cu ARCOM, a devenit acționar principal la DACIA FELIX.

A doua lovitură, de data aceasta fatală, a venit de la numitul MUGUR ISĂRESCU, a cărui Bancă Națională a României a dat băncii DACIA FELIX un credit, un împrumut de 100 milioane de dolari, ca sprijin firesc și de la sine înțeles că trebuie să vină la nevoie din partea băncii centrale, naționale, pentru băncile din subordine.

A urmat însă gestul criminal: MUGUR ISĂRESCU, care mai pusese până atunci în dificultate DACIA FELIX de mai multe ori, a cesionat creditul acordat băncii românești unei firme de apartament, deținută de un necunoscut, al cărui singur atu pe piața financiară era calitatea sa de evreu: Robinson, parcă, se numea individul! Cu acesta MUGUR al nostru face un contract și cedează creanța de aproximativ 100 de milioane de dolari în condiții extrem de avantajoase: pentru 22,5  milioane de dolari, diferența urmând să fie recuperată pe parcursul a câtorva ani. Asemenea condiții, atât de avantajoase, ar fi fost acceptate și de Banca DACIA FELIX. Nu mai zic că s-ar fi găsit sute de investitori români care ar fi putut semna ei acel contract, ar fi avut capacitatea financiară necesară. MUGUR ISĂRESCU nici nu s-a gândit să caute și alt mușteriu în afara misteriosului Robinson! Și să recurgă la o licitație sau ceva asemănător, la care să poată participa în primul rând DACIA FELIX.

Probabil că cei care pe MUGUR ISĂRESCU îl țin în funcție de 22 de ani – record mondial!, i-au cerut, impus sau sugerat cu cine să facă contractul de cesionare a creanței! Adică pe mâna cui să predea banca DACIA FELIX, fără să se mai consulte cu acționarii români ai băncii. S-a consultat cu Micki Șpagă, cel care la guvern s-a ocupat cu întocmirea actelor care să dea iz de legalitate unui act total nelegitim, imoral, anti-național etc. În cercuri intime, adică atunci când se îmbată mai tare, (re)numitul Șpagă se laudă că în felul acesta le-a luat evreilor un milion de dolari. Adică i-a tras în pieptu-i de aramă! Restul, de 99 milioane le-a rămas integral noilor propietari evrei. Din întâmplare evrei! Plus câteva zeci de milioane de dolari aflați în safe-ul băncii, și de care noul acționar majoritar nu avea dreptul să se atingă! I-a făcut dispăruți acel Robinson, apoi a dispărut și el după ce a vândut DACIA FELIX la altă bancă, tot din Israel, despre care toți cunoscătorii susțin că este „banca Mossadului”! Numai o bancă are Mossadul? Cam slăbuț, domnilor…

Și întrebarea mea care este?

Nu! Nu am nicio îndoială că fără MUGUR ISĂRESCU nu s-ar fi putut derula înstrăinarea frauduloasă a Băncii DACIA FELIX. Aportul său a fost capital! Din câți vor fi tras sforile acestei urîte malversații, mâna lui ISĂRESCU a fost cea mai activă, mai iute, mai …îndemânatică, a intervenit decisiv și fără recurs împotriva intereselor românești legate de existența și funcționarea Băncii DACIA FELIX! Legate de existența unui sistem bancar autentic românesc!

Și încă un Nu! Nu, n-am să-i cer lui MUGUR ISĂRESCU să facă public contractul cu firma intrepidului Robinson și nici n-o să întreb în ce măsură istețul ovrei s-a achitat de obligațiile asumate în acel contract. Se pare că deși condițiile trocului erau extrem de avantajoase pentru cetățeanul israelian, nici măcar pe acestea nu le-a respectat. Se pare că nu a plătit nici măcar cele 22,5 milioane de dolari cu care a cumpărat de la MUGUR ISĂRESCU creanța de 100 de milioane de dolari, cu un profit de 400% (patru sute la sută)! Mi-e foarte clar că dispariția băncilor românești nu este o întâmplare, un rezultat al liberei concurențe de pe piața financiară, ci este ținta urmărită cu tenacitate de entități (cercuri, instituții etc.) față de care numitul MUGUR ISĂRESCU are obligații de obediență necondiționată imposibil de ignorat. E „omul lor”, în termeni mai expliciți! …Mă rog! E alegerea lui MUGUR ISĂRESCU! De gustibus, probabil. Și în cel mai bun caz! Să fie sănătos!

Ci alta este întrebarea mea! Pentru ca această schimbare de proprietar să se producă, a fost nevoie să fie anulată, redusă la tăcere și la neputință opoziția care s-a manifestat în interiorul acționariatului de la DACIA FELIX! Oamenii aceia nu au stat ca niște momâi fataliste, ci au încercat să se opună  tentativei isăresciene. Au stârnit astfel reacții dintre cele mai dure împotriva împotrivirii lor. Bunăoară cu ajutor mafiot internațional, domnului Sever Mureșan, acționarul cel mai activ împotriva acestor manevre, i s-a înscenat o tentativă de asasinat, a fost arestat și ținut câteva luni bune la închisoare, până s-a legalizat furtul băncii. Nu-l întreb pe MUGUR ISĂRESCU dacă are vreun amestec în această conjurație! Să-l întrebe domnul Sever, dacă are chef!

Eu altceva vreau să-l întreb pe MUGUR ISĂRESCU…

Și anume: au mai fost trei persoane care, alături de domnul Sever Mureșan, s-au străduit cât au putut să împiedice înstrăinarea băncii românești. E vorba de

1.PAMFIL GORCEA, fost colonel SRI, care a vorbit primul în public despre intenția „unora” de a ataca banca, a acționat în interiorul acționariatului pentru a-i face pe acționarii de la DACIA FELIX să conștientizeze pericolele la care este expusă banca, iminența atacului financiar menit să ducă la dispariția băncii!

2. EMIL CIOFLAN, profesor la ASE, unde l-a avut student apropiat și pe MUGUR ISĂRESCU, pe lângă care a intervenit de mai multe ori după 1990, semnalându-i direcția greșită pe care a dat-o sistemului financiar și bancar din România.

3. IOAN GEORGIU, magistrat din Cluj Napoca, care, singur împotriva sistemului juridic românesc, a reușit să stăvilească, pentru un timp, demolarea băncii DACIA FELIX! Zic pentru un timp numai, adică atâta timp cât a fost în viață! Toți trei au încetat să se mai opună strategiilor lui MUGUR ISĂRESCU odată cu încetarea din viață! Iar toți trei au încetat din viață în condiții nefirești, care au stârnit îndreptățite suspiciuni și stupoare!

Întrebarea mea fiind exact aceasta: dacă în înstrăinarea Băncii DACIA FELIX numitul MUGUR ISĂRESCU a avut rolul cel mai important,  persoana sa are vreo legătură și cu dispariția fizică a celor trei români de ispravă care și-au dat viața pentru independența financiară a neamului românesc? A avut cunoștință MUGUR ISĂRESCU de planificarea și executarea celor trei asasinate? Ar fi putut să le împiedice sau, dimpotrivă, le-a aprobat cu suprema conștiință a inevitabilului, a mersului inexorabil al procesului de globalizare și înrobire a României?

Adică, MUGUR ISĂRESCU, creierul sau numai executantul strategiei de înstrăinare a Băncii DACIA FELIX, s-a implicat și în decizia de eliminare fizică, de asasinat, ale cărui victime au fost cei trei români pe care nu avem dreptul să-i uităm? A știut MUGUR al nostru că vor muri niște oameni pentru ca DACIA FELIX să-și schimbe stăpânii? Iar noii stăpâni sunt cumva și stăpânii de care ascultă MUGUR ISĂRESCU? Ei au comandat cele trei asasinate?

                                                                                                                Ion  Coja

Nota bene: Așadar, se cuvine să reținem aceste trei nume, ale unor victime, ale unor eroi, de fapt, eroi ai războiului financiar în care România este angrenată de 22 de ani:

PAMFIL   GORCEA

 

EMIL CIOFLAN

 

IOAN GEORGIU

Cei trei bravi români sunt la fel de eroi ca și cei căzuți la Plevna sau Mărășești ori Oarba de Mureș! Au acționat în apărarea Neamului și a Țării! Fie-le țărâna ușoară! Dumnezeu să-i odihnească în Împărăția Sa!

19 iunie 2012

 www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*