O carte a arheicităţii soteriologice: „PIETRELE LUMINII LINE – incantaţii”, de ELENA DANIELA RUJOIU

04.04.14 by

Volumul ”Pietrele luminii line – incantaţii ”, al Poetei ELENA DANIELA RUJOIU, este nu doar marcat de însemnele arhaicităţii apotropaice-revelatorii, ci, în primul rând, de ARHEICITATE (esența tuturor fenomenelor, prototipul/modelaritatea originară a tuturor lucrurilor și ființelor; forță vitală; principiu). Expresia liturgic-incantatorie, dar şi ionalexandrină, din titlu („lumină lină”), invită atât la o autoexorcizare (de toţi demonii modernităţii!), cât şi la o pregustare a stării spirituale postapocaliptice, de extază generalizată şi de recuperare spirituală adamică.
Fără niciun fel de complexe, dezvoltând o viguroasă imagistică arheică, de sorginte masculin-războinică (sau, poate, amazonico-tracică!) – Poeta devine evocatoare şi invocatoare de forme cosmice originare, ale imaginarului paradisiac. Devine inspirat-tălmăcitoarea Arheilor Brâncuşiano-Eminescieni: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Pasărea Măiastră…până la Postludiumul care sugerează Roata Lumii – căci Cristalele Divine ale Logos-ului Valah provoacă spre demiurgie şi refac, etern, potenţialul eckhart-ian al lui Gotheit-Făcătorul imergent/apofatic, cealaltă faţă a lui Got-Făcătorul emergent/catafatic: „Pietre şlefuite-n Sine/Voi, Cristalelor Divine/Legământ din legănare/(…) Sfântă limba mea, română/Curge-n sus să iarăşi vină/Ce-a mai fost, Lumină Lină!” (cf. Postludium).

Lumea istorică, pasageră şi fluctuant-proteică, este redusă la esenţele ei imuabile, singurele care se vor putea înscrie pe traiectul soteriologic. Şi toate aceste esenţe tind, deci, către „dezgreunarea” re-creatoare a stării de „zbor”-ek-stasă şi de ardere, ca fază lustrală şi de reintegrare întru impersonalitatea divină, dinspre curgerea cosmico-lactee (şi Uger-Fântână-Izvor al Curgerii!) spre Lumina Mântuitoare, către eminesciana „noapte bogată”/ „noaptea luminii mistice/misterul eternei demiurgii” – care exprimă, prin verb demiurgic, semnificaţia extatică a brâncuşienei împietriri hieratice a Mesei Tăcerii: „Meandre, cascade, izvoare/Visare şi dezgreunare/Toate-s rostire, zburare//Ardere smulgere curgere/Lactee-a-nstelatelor ugere/Cuvintele-s duh şi mirungere//Cum din bătrâni din fântâni/Cu-mpreunare de mâini//Toate-s din Noapte Lumini” (cf. Masa Tăcerii). „Împreunarea de mâini” este imaginea restaurării Adamului/Androgin Originar, re-format/re-sintetizat, întru re-solidaritarea spirituală a „ţăndărilor” istorice ale umanităţii.

În definitiv, poemul Masa Tăcerii poate servi şi de Artă Poetică, întrucât Izvorul Mântuirii, al Revelaţei-întru-Zbor este, conform autoarei, însăşi Cartea/Byblos: „Cărţile noastre-s ulcioare/Înaripate izvoare/Înaripate izvoare … ” – Cartea-Ulcior fiind atât Arheu al Femeii-Eva, cât şi al Orficului-Liră sau Vioară/Ceteră: orice ULCIOR este aparenţă de penia (lipsă fiinţială/existenţială), care cheamă porosul (plinătatea-deplinătatea/desăvârşirea spirituală, revelată omului ca Potir Graal) – poros dumnezeiesc-demiurgic (constant şi etern re-demiurgic!).

Cu solid însuşite şi revelate influenţe ale universului esenţializat eugenevuian, Poeta ELENA DANIELA RUJOIU se lansează în descrierea indescriptibilului arheic, dominat de hierogamia Geea-Galatheea/Terestru-Uranic, adică de nunta mistică, întru tăcere şi nevăzut apofatic, dintre Manole şi Ana, dintre Yang-ul şi Yiin-ul cosmic, Zidire întru Iubire/Eros Agapé: „Spus-au prin veacuri Femeia/Geea din Muma Pangeea/Splendoarei de când Galateea//Despre zidire-n zidire/Cu piatra-ncercării-n iubire”.

Unificator (absorbant/resorbant de „meandre” istorice!), pentru esenţele revelate, este Orficul-„Melosul Tandru” (sau, cum formulează, în veacul al XVII-lea, primul mare Poet valah, Sfântul Mitropolit Dosoftei, în legătură cu Armonia Edenică: „mireazmă de dulceaţă”):”O, prin al Vieţii meandru/Sufletul, melosul tandru!” Astfel, se re-înfiinţează „nemoartea” paradisiacă, viaţa-înviere, care exclude morganatica moarte (extrasă şi lepădată, întru iluzie şi pentru eternitate, din corporalitatea spaţială, prin re-activarea zonei de „refugium peccatorum/scăparea păcătoşilor”, în Uterul Paradisiac – Mater Ter Admirabilis/Regina Lumii): „Cântă cuvintele sfintele/Pietrele vii, nu mormintele.*//Vino aici, lângă apă,/EA din Lumină se-adapă”.

Poarta Sărutului este poemul viziunii reunirii contrariilor/coincidentia oppositorum, pentru refacerea vieţii, tocmai în/întru Oul Dogmatic al Mesei Tăcerii. Este sinteza dintre măsură şi muşcătură, dintre penia şi poros-ul „Nou Ierusalim” („Întîi cunoscut-am măsura/Prin între noi muşcătura/*/-Cea chemătoare-n sublim/Lăuntricul Ierusalim”), evidenţiate în procesualitatea istorico-extraparadisiacă, pentru vădirea semnificaţiei extatice a paradisului, de dincolo de orişice istoricitate degenaratoare de fiinţă/fiinţare: „Piatra nerăbdării/Din vulcanii Mării//Piatra oglindirii/Piatra înfloririi//Piatra care cântă/Şi se descuvântă…//Piatra jocului/Şi-a norocului/Piatra templul Focului” (cf. Poarta sărutului). Apă şi Foc, Răbdare şi Explozie Demiurgică, Dedublare/Oglindire şi Înflorire/Decizie Demiurgic-Înfiinţătoare, Joc Istoricizant şi Foc întru Instaurarea în Ombilicul Sacru al Lumii/TEMPLU…! – toate tind către resuscitarea …Păsării Măiestre.

Pasărea Măiastră. Originaritatea Absolută, după căutarea-aflarea întru unitate mistică, a semanticii cosmice a Parashabdei – Hermeneutică şi Suflare Re-Înfiinţătoare a „Luminii Line”! „Hermeneia” este însuşi numele ocult al Stării Paradisiace… Al Zborului-Ek-Stasă Atotunificatoare, întru Cele Trei Tărâmuri. Care, la rândul lui (Zborul), este simbolul atotcunoaşterii şi al atoateîmplinirii, al zenitului nuntit cu nadirul, al Yang-ului recontopit cu Yin-ul, întru androginitate, al Cheii de Boltă Alchimice, Reaflate de Hristos – al relaxării/HORĂ-Ieşită-din-Oră, întru contemplarea arheilor demiurgiei originare: „Piatra boltă- frunte/Oglindă de Munte/Piatra- Slavei punte.//EA, piatra iubirii/EL, Apa-mplinirii/Piatra rezidirii//Miresele- Mirii./Miresele- Mirii.//Piatra-ngândurată/Hermeneia-Roată/Ora – orele/Hora- Horele./Pasăre/Măiastră/Din sorgintea Noastră” (cf. Pasărea Măiastră).

Foarte rar ne-a fost dat să citim, în ultimii ani, texte la fel de solid concentrate, întru semantici pluridimensional deschise şi revelate, precum este cartea de faţă. Da, Cartea ELENEI DANIELA RUJOIU este una dintre aceste excepţii.

A nu se trece, cu nepăsare şi indiferenţă, peste un astfel de univers poetic (în care Atlasul Martirico-Ascendent şi Prometeul Martirico-Descendent îşi unesc vizionarismul, soteriologicul şi vaticinarul cu HRISTOS – iar Eminescu şi Brâncuşi devin veritabile Călăuze Danteşti, în Hermeneia Verbului Înfiinţător!), cu valenţe soteriologice atât de generos oferite, spre abluţie, ochilor noştri de muritori! Să citim Cartea, spre a ne mântui „soartea”, spre a întrevedea (dimpreună, întru euharistie!) extragerea corporalului-teluricului, înspre „lumina lină” a Revelaţiei Informalului-Noncontradictorialului Paradisiac!

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*