nu mă pensionez

23.02.16 by

nu mă pensionez

vechimea în iubire
mă recomandă la pensionat
ce dacă uneori angajatorul
denumirea şi-a schimbat
rămînea, să zic aşa, aceeaşi stranie Mărie
doar cu o altă pălărie
aceeaşi tipologie tîmpă de bărbat
visat de mine în adînc şi în surdină
din perioada intrauterină
chiar, pe la zece ani, l-am desenat
mama zicea că e un maimuţoi
cu maxilar proeminent şi bicepsul cît doi
un fel de Rahan, de Arnold
(că, na, cum să desenez un Ion?!)
un fel de omul de Cro-Magnon
doar că-i pusesem ochelari, de fiţe
şi haine spectrale, cît mai pestriţe
să-i dau un aer intelectual
nu degeaba m-au ţinut patruş’ de zile (de post!)
în incubator, la spital
încă de atunci ştiam să găsesc scuze
bărbaţilor care aveau să mă rănească
încă de atunci intuiam cum să-i traduc
pe limba mea percutant femeiască

şi ce a fost mai tîrziu, nu vă mai povestesc
v-aţi îngrozi să aflaţi cum iubesc

condiţii grele, vătămătoare
fără sporuri şi tichete de masă
m-au îmbătrînit prematur
iubitul, încuiat, legat în casă
îmi strigă din rărunchii flasci: te conjur
depune-ţi dosarul, nebuno!
dar eu nu şi nu, nu mă-ndur,
vreau în cîmpul iubirii la nesfîrşit
ce-am să mă fac la bătrîneţe
fără nimic de iubit?!

spuneţi că poezia…? ei, ce e cu ea?!
e doar o haină de vreme rea
e doar placenta iubirii, de unde alegi
cîteva celule stem, şi gata,
o ia gaia cu lopata!

nu mă tentaţi cu-o pensie de lux, nesimţită
vreau doar să iubesc, să fiu iubită
şi, dacă nu se poate simultan, măcar cu rîndul…
nu mă pensionez, luaţi-vă gîndul!

Apolodor

poetul mănîncă hîrtie
ca să nu mai poată scrie

poetul bea toată apa sîmbetei
ca să piardă setea de dor

poetul e extinct – extinctor!
pentru focul unui mare popor

doar pe sine
nu se poate abţine
poetul
dioramă cu înger
poetul pinguin călător

sunt tînără domnule

sunt tînără, domnule,
beau numai ceai de luminiţa nopţii
şi-mi întreţin mobilitatea
prin contorsionism de mare clasă
aseară, de pildă, am adormit într-o cutie de chibrituri
plină ochi
acum sunt fosforescentă
înrudită metafizic cu familia gămăliei
în vise mă bîntuie
ideea de incandescenţă
aşa că exersez zilnic nemaitrezirea
învăţ să iau din spaţii închise
maximum maximorum de infinit
şi încă

ochii mei întineresc pe zi ce trece
irişii înfloresc
buzele, şi ele, întineresc
(secretul: rostesc înainte de masă
o incantaţie în versuri
pe limba ta ar semăna c-un te iubesc)

port invariabil rochiţa rîndunicii
cît mai albă cît mai înfoiată ca de mireasă
îmi epilez neuronii plictisiţi
mă dau pe unghii cu lacul baikal
şi-ndeobşte nu ratez niciun bal

cum omul are vîrsta arterelor sale
iarăşi mă supun scopul scuză mijlocul
(tras prin inel şi el
cel de logodnă, cu diametru infim,
următorul a fost furat mişeleşte
de viaţă
dar e mai bine aşa cine ştie la ce dimensiuni ar fi ajuns)
le reînnod în fiecare noapte
nod gordian în plexul solar
colier din noduri, artistic alambicate,
în jurul inimii
nod de spînzurătoare acolo unde te-ai aştepta mai puţin

dar cum tinereţea îşi are sălaşul în suflet
trebuie să mă axez pe el
cine a zis că e intangibil
că are o logică proprie
că nu poate fi explorat
întreabă-l

hei suflete ce sport mai practici azi
la ce spa mai mergi
ce gin mai irumpe din tine
cînd te frec pe burtică
să întrebe ce doreşti astăzi stăpîna mea?

sunt tînără domnule eu nu port ca tine
interioare de mucava
eu nu mă pierd ca tine în decor
pînă şi moartea se-nnobilează cînd mă priveşte
şi totul devine atît de uşor

lăptişor de matcă

m-a hrănit mama cu lăptişor de matcă
am devenit regina albinelor
merg pe stradă cu o aură nouă
nimeni nu-ndrăzneşte apropierea
dacă dispărem noi
omenirea supravieţuieşte cîteva luni
invers nu, invers nu

să-ţi vorbesc despre mine
miez de femeie-albină
ştiu că ţi-e teamă de ace
dar fii şi tu o dată în viaţă bărbat
nu te oblig să duci gunoiul
nu te trimit la depilat
ai curaj şi îndrăgosteşte-te de regina albinelor
să avem o conştiinţă colectivă
un trup unic uimitor prezervat
cum se numeşte multiplu de om frumos
mai ţii minte
spune-i pe nume Lăptişor-Împărat
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*