Noua stagiune TNC

24.09.13 by

Noua stagiune TNC

Teatrul Național Marin Sorescu deschide stagiunea 2013-2014, vineri, 27 septembrie, ora 18,00 cu un spectacol de excepție: Familia Tót, de Örkény István, în regia dlui Bocsárdi László. Următorul spectacol va avea loc sâmbătă, 28 septembrie, de la aceeași oră.
De numele lui Bocsárdi László se leagă cel mai recent succes al Naționalului craiovean. În anul 2012, a pus în scenă spectacolul „Caligula”, de Albert Camus, cu o distribuție remarcabilă. Spectacolul, aclamat de public și de critica de specialitate, a fost distins cu Premiul UNITER la categoria cel mai bun regizor, iar interpretul rolului principal, Sorin Leoveanu, a primit Premiul pentru cel mai bun actor. Însă Bocsárdi László are o colaborare de durată cu instituția craioveană: primul său spectacol montat aici a fost „Năzdrăvanul Occidentului”, de J.M. Synge, în stagiunea 2000-2001, iar cel de-al doilea, „Avarul”, de Moliére, a avut premiera în stagiunea 2004-2005.

Din distribuție fac parte actori valoroși ai Naționalului craiovean: Sorin Leoveanu, Valer Dellakeza, Mirela Cioabă, Nicolae Poghirc, Valentin Mihali, Iulia Colan, Gabriela Baciu, Eugen Titu, Cătălin Băicuș, precum și copilul Flavius Glăvan.
Traducerea și asistența de regie: Crista Bilciu. Scenografia este semnată de Bartha Jószef, costumele Bajkó Blanka-Aliz, montaj-foto, Csiki Csaba.
Proiecții video, Florin Chirea.

Dramaturgul

István Örkény (5 aprilie 1912, Budapesta – 24 iunie 1979, oBudapesta) a făcut studii superioare în farmacie şi chimie. A publicat prima sa carte, Dansul oceanului, în 1941. În 1942 a fost trimis pe front, în Rusia, unde a fost luat prizonier şi trimis într-un lagăr lângă Moscova. În 1946 s-a întors acasă la Budapesta. Între 1956 şi 1960, din motive politice, nu i s-a permis să publice. Şi-a câştigat popularitatea mai ales prin nuvele şi piese de teatru. În lucrările sale sunt aduse adesea în prim-plan situaţii groteşti.
Printre piesele de teatru se numără Familia Tót şi Jocul de-a pisica. Opera sa a influenţat semnificativ literatura maghiară contemporană. Culegerea Nuvele – minut s-a publicat în numeroase limbi, iar piesele sale de teatru s-au jucat în întreaga lume, de la Budapesta la New York, Damasc, Jakarta etc.
În anul 2004 un teatru din Budapesta a primit numele de Teatrul Örkeny, în onoarea sa.

Regizorul

De numele lui Bocsárdi László se leagă cel mai recent succes al Naționalului craiovean. În anul 2012, a pus în scenă spectacolul „Caligula”, de Albert Camus, cu o distribuție de excepție. Spectacolul, aclamat de public și de critica de specialitate, a fost distins cu Premiul UNITER la categoria cel mai bun regizor, iar interpretul rolului principal, Sorin Leoveanu, a primit Premiul pentru cel mai bun actor. Însă Bocsárdi László are o colaborare de durată cu instituția craioveană: primul său spectacol montat aici a fost „Năzdrăvanul Occidentului”, de J.M. Synge, în stagiunea 2000-2001, iar cel de-al doilea, „Avarul”, de Moliére, a avut prtemiera în stagiunea 2004-2005.
Născut la Târgu Mureș, în anul 1958, Bocsárdi László a terminat regia la Academia de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, clasa lui Tompa Gábor, iar în 2005 a devenit director general al „Teatrului Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe, instituție pe care o conduce și în prezent.
Critica de teatru a remarcat profesionalismul montărilor sale, ca și apetența pentru marcarea detaliilor relevante în cadrul unui tot organizat cu indiscutabil profesionalism. Într-un interviu acordat revistei „SpectActor” a TNC (nr. 1/2011) în momentul montării spectacolului „Caligula”, regizorul puncta: „Atunci când o producție dobândește fluiditate în ceea ce privește muzicalitatea ei interioară, un anumit echilibru dinamic în structura relațiilor dintre personaje, sunt semne clare că actorii reușesc, fără să compromită concepția regizorală să se îndepărteze de soluțiile găsite la începutul repetițiilor și atunci simt că misiunea mea s-a terminat.”
Până la decernarea premiului UNITER, regizorul a mai fost nominalizat de câteva ori la prestigiosul premiu. Între alte premii obținute se numără Premiul Kádár Imre din partea Societăţii Maghiare de Cultură din Transilvania, Premiul Jászai Mari, Premiul Naţional pentru Regie acordat de Ministerului Cultelor şi Culturii.
A pus în scenă spectacole ale unor dramaturgi importanți: Alfred Jarry, F.G. Lorca, Moliére, Lucian Blaga, Sofocle, William Shakespeare, Luigi Pirandello, Albert Camus, Moliére, Gombrowicz, Nádas Péter, Ödön von Horváth.
Spectacole ale sale au participat la festivaluri importante de teatru din România și Europa: Festivalul Polonia Express, Budapesta, Festivalul Donaufest, Ulma, Festivalul Internaţional de Teatru, Sibiu, Festivalul Internaţional Shakespeare, Craiova, Festivalul de Teatru „Kontakt”, Torun, Festivalul Shakespeare, Gdansk , Festivalul Gombrowicz, Radom, Festivalul Shakespeare, Gyula, Festivalul Naţional de Teatru, Pécs, Festivalul Naţional de Teatru, Bucureşti.
Este membru al Senatului UNITER (Uniunea Teatrală din România).

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*