Nicolae PETRE VRÂNCEANU, Necrolog

29.03.18 by

Nicolae PETRE VRÂNCEANU, Necrolog

Sărut dreapta, Prea Cucernici Părinți,
Lumină, Iubire și Iertare, Doamnelor și Domnilor,
Îndoliată Adunare,
PreaBunul Dumnezeu m-a îmboldit să aștern pe hârtie holograma trecerii Fiului Luminii: Nicolae PETRE VRÂNCEANU prin această lume telurică, păcătoasă și, totuși, hăruită de Duhul Sfânt cu bucurii, aspirații și speranțe – rânduite de Tatăl Ceresc, prezent în ceruri și pe Pământ, Cel ce Le știe pe toate și Le face pe toate…
Acum 39 de ani și acum opt ani am trăit, grație prietenului de care ne despărțim azi: Nicolae PETRE VRÂNCEANU, clipe memorabile, pe care ar fi păcat să nu le evoc în aceste momente de vremelnică despărțire…
Se răsădise la Craiova în 1976, cu trei ani mai înainte de prima suită de întâmplări trăite împreună.
Grație neostenitului profesor Florea Firan, staroste peste Cultura din Dolj -, Nicolae PETRE VRÂNCEANU fusese transferat din postul de director la Școală gimnazială nr. 1 din Balș (județul Olt), pe care îl deținea încă din 1971, în acela de director al Casei Creației Populare, instituție publică de îndrumare metodologică, monitorizare/ control și coordonare a Culturii Tradiționale.
Țin să subliniez că, din seva UNICĂ a acestei Culturi Tradiționale, de opt-nouă ori milenară, s-au născut toate piscurile românești de geniu din literatura și arta, din știința, tehnica și tehnologia omenirii.
Mircea Eliade afirma și argumenta că lumea ar fi cu mult mai înaintată, din toate punctele de vedere, dacă fiecare neam de pe planetă ar fi dat Panteonului Universal tot atâția pionieri absoluți, tot atâtea genii câte a zămislit poporul român.
Abia intraseră elevii în vacanța de vară a anului 1979, când încă proaspătul director Nicolae PETRE VRÂNCEANU m-a rugat să-l însoțesc în călătoria sa, din zilele următoare, în inima Bărăganului, la Slobozia, unde trăia cuvioasa sa Mamă, care urma să-și primească nepoții (băiat și fată) în găzduire și fascinantă custodie, pe malurile de basm ale Ialomiței, străjuite de sălcii, răchite și arini specifice vecinătății cu izvorul divin al vieții: apa curgătoare.
Apelase la compania mea în ideea de a fi singur, la volanul noului său autoturism Dacia 1300, pe drumul de întoarcere spre Craiova.
Prietenul meu a avut inspirația să altoiască/ să conjuge această deplasare de interes familial major cu o alta, obligatorie, în interes de serviciu, la instituții centrale de cultură din București.
Cu acel prilej, am dat, în ajun, o raită – în premieră pentru mine și rămasă, până acum, solitară – la celebra, pe atunci, păstrăvărie de la Hunia, de unde acum răposatul a cumpărat, cu 5 lei bucata, vreo 30-40 de păstrăvi Curcubeu (specie adusă din Canada).
Se înțelege, pentru a nu poposi cu mâna goală la colegi și prieteni din Capitală.
Tot în acel context și tot în premieră pentru mine, am ajuns, a doua zi, la Institutul de Etnografie și Folclor Constantin Brăiloiu și am cunoscut câțiva cercetători de elită, scriitori, oameni de radio și televiziune, cu care Nicolae PETRE VRÂNCEANU era în relații amicale.
S-ar putea ca unii să-i fi fost chiar colegi de promoție (1966) la Facultatea de Filologie din Capitală.
Vipia acelei zile toride de vară trecând – o dată cu acest slalom printre personalități -, am revenit în parcarea, cu plată, din fața blocului Eva, am urcat în autoturism și ne-am continuat drumul spre Slobozia. Pe la 20-30 km după ce ieșisem din București, am făcut o haltă, de 35-40 de minute, la un han elegant, unde am mâncat cu toții mititei, pe care eu i-am …asortat cu o bere rece ca gheața, copiii și conducătorul auto rezervându-și luxul de a bea câte un Pepsi-Cola, încă în mare vogă.
În pragul înserării, am sosit la casa părintească, în care-și petrecuse copilăria și adolescența, până la plecarea în amfiteatrele Universității din Capitală.
Uscățivă, aidoma unui sfânt bizantin, dar iradiind lumină și iubire maternă, mama, botezată cu numele Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu: Maria, ne-a întâmpinat cu o explozie de bucurie. Abia scosese pâinea din țest. Pe pirostrii, urma să dea în clocot ciorba, din găina cea mai grasă aflată în acea ogradă.
Ne-am spălat, cu toții, pe mâini, pe chip, chiar până la brâu, ne-am înnoit în bluze și tricouri ceva mai lejere și ne-am așezat la masă.
Ciorba arăta dumnezeiește.
Numai că, după prima înghițitură, mi s-a părut foarte sărată și, parcă, un pic sălcie.
Gustul acesta aparte era dat de apa de consum, potabilă, venită prin rețeaua urbană -, avea să-mi precizeze Nicolae PETRE VRÂNCEANU, seara, pe o terasă splendidă, pe malul Ialomiței, sub adierea sălciilor plângătoare și sub asediul necruțător al țânțarilor.
Surâzând, cu un aer ușor stingher, dar gâlgâind de bonomie și energie pozitivă -, mi-a zis, înțelegător: „Eu sunt obișnuit, ca și părinții și bunicii mei. Pe aici, așa este toată apa. Nu ai de unde să găsești alta.”.
Trece vreme, vine vreme… Se răstoarnă România și jumătate din Europa cu zgaidele în sus…
Dar, să facem o buclă în timp…
Născut sub semnul Soarelui, la 3 august 1943, în Slobozia, capitala judeţului Ialomiţa, profesorul, scriitorul şi publicistul Nicolae Petre-Vrânceanu a văzut lumina acestei lumi telurice la două zile, dar în ani diferiţi, de Tudor Gheorghe şi Mugur Isărescu, cu o zi înainte de Marin Preda, cu şase faţă de Romulus Cojocaru (autorul antologicei tetralogii romaneşti “Gura satului”) şi cu 16 zile înainte de George Enescu şi Dumitru Radu Popescu. Repetăm, în ani diferiţi.
Leul, zodia tuturor acestora, este una luminată şi luminoasă, cea mai puternică din horoscopul European, care-i cuprinde pe marii prozatori Ernest Hemingway şi Aldous Huxley, împreună cu Ludovic al XIV-lea şi Napoleon Bonaparte.
Maria şi Marin, părinţii lui Nicolae Petre-Vrânceanu, îşi serbau onomastica pe 15 august şi pe 8 septembrie, deoarece purtau prenume ce izvorau din spiritual Maicii Domnului.
Studiile primare, gimnaziale şi liceale le-a făcut în oraşul natal, Slobozia, devenit apoi municipiul de reşedinţă al judeţului Ialomiţa.
Slobozia, aşezare al cărei nume este nimbat de năprasnicul dor de libertate, de cutreierare a inimii Bărăganului în căutarea dropiilor cu aripi de purpură şi de ţâşnire în zenit, aidoma ciocârliei – săgeată de aur fierbinte…
Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1966), Nicolae Petre-Vrânceanu va fi cucerit, după absolvirea studiilor superioare, de spaţiul şi spiritul Olteniei, regiune istorică în care îşi va începe cariera de profesor, dar şi pe aceea de diriguitor al vieţii culturale.
După evenimentele din decembrie 1989, Nicolae Petre-Vrânceanu (numele Vrânceanu fiind acela al mamei sale, Maria, al bunicilor şi moşilor săi materni) trăieşte ani de veritabilă relansare, de erupţie a elanurilor creatoare pe multiple planuri:
Înfiinţează Liga Culturală Oltenia, Editura Literatorul şi Revistele Meridian (serie nouă: 1991-1993), apoi Noul Literator (din 2010 și în continuare);

Realizează, în februarie 1991, împreună cu artistul plastic Al. Izbaşea, numărul unic al revistei color Orizont cultural;

Lucrează ca redactor, doi ani, la gazeta „Demnitatea” din Craiova, predând, concomitent, aşa cum a făcut întreaga sa viaţă, la diverse licee;

Devine membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti (1993) şi al Uniunii Scriitorilor (1994), uniune care îl încununează cu premiul filialei sale din Bănie;

Publică, din 1990 până în prezent, circa 20 de volume: şase de versuri, cărora li se adaugă altele de proză, de publicistică și două scrise în calitate de admirator şi degustător de teatru.

Încet, dar sigur, deloc grăbit – dimpotrivă, cu înţelepciunea şi răbdarea, rigoarea, echilibrul şi armonia lăuntrică specifice descendenţilor Vrâncioaiei, ibovnica Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt -, Nicolae Petre-Vrânceanu şi-a construit un destin literar şi o operă demnă de preţuire. Operă care însumează apariţii de autor, dar și o duzină de ediţii îngrijite, redactate şi prefaţate, plus superba culegere de folclor „Dunărind cu Dunărea” , din 1995.
Fibră de poet autentic, temperament meridional – dar nu exploziv, precum Mircea Dinescu, ci domolit sub vipia Bărăganului în miez de vară -, Nicolae Petre-Vrânceanu impune, în bogata sa creaţie, prin:
***Ştiinţa de a contura titluri expresive pentru volumele sale: În ochiul fântânii -1980, Ţărmul de aur -1985, Înlănţuiţi în libertate – 1992 (dincolo de paradox, N.P.V., cel dez-robit întru această lume la Slobozia, vatră a libertăţii şi a zborului descătuşat, are premoniţia de a se simţi, imediat după decembrie 1989, nu dez-lănţuit, eliberat de lanţuri, ci, din contră: în-lănţuit, legat în lanţurile părelnicei libertăţi, în-cătuşat în bulboanele libertinajului, lipsei de repere/ puncte cardinale, în-cătuşat în haosul deschizător de pârtie letală spre crunta dictatură de mâine şi dintotdeauna…); revenind la incitantele titluri date de N.P.V., mai amintim: „Cetatea zbuciumată”, Când eram, Biblioteca de lut, Simfonia muzelor, Magia teatrului, Copiii oceanului, ca și pe acela al volumului antologic Vânătorul de fluturi;
***Armonizarea triadei de foc a elementelor fără de care nu există poezie adevărată:
*****Stăpânirea tehnicii poetice, nu doar a A.B.C.-ului ;
*******Trăirea, dincolo de orice îndoială, dincolo de orice oprelişti pământene, a stării de graţie, a impulsului divin numit inspiraţie, care nu îţi dă pace, îţi dictează metaforele, îţi picură lumina cuvintelor în inimă, în cuget, în duh şi îţi conduce mâna să scrie parcă de la sine, într-un dicteu dumnezeiesc;
********Capacitatea de a transfigura artistic trăirea clipei de extaz, de a transmite fiorul şi vibraţia lirică, fără sechele ale ostenelii întru creaţie…

Dacă primele volume de versuri ale lui Nicolae Petre-Vrânceanu se înscriu în aria poeziei tradiţionaliste, a poeţilor români clasici şi, mai ales, clasicizaţi – cu ecouri din Ion Pillat, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Virgil Carianopol, mergând însă până la poeme baladeşti, în zariştea creaţiilor antologice semnate de Radu Stanca şi Ştefan Augustin Doinaş, ori alegorice, din stirpea insolită a celor scrise de poetul matematician Ion Barbu/ Dan Barbilian -, în cărţile de după 1989 ale vrânceanului nostru răsădit în Oltenia suntem frapaţi de translarea viguroasă spre orizonturile liricii moderniste şi postmoderniste, în care trece la versul liber, cu un ritm interior bine strunit. Avem în vedere, înainte de toate, volumul „Înlănţuiţi în libertate”.
Poet matur, cu o solidă cultură -, Nicolae Petre-Vrânceanu a dovedit, prin modul de structurare a volumului „Vânătorul de fluturi” (Editura Ramuri, Craiova, 2010, 478 de pagini), că a atins ceasul astral al apogeului creaţiei sale.
Se cuvine să reliefăm că, de la debutul literar în revista craioveană Ramuri (nr. 12/1970), cvasitotalitatea apariţiilor sale editoriale sunt escortate de prefeţele, comentariile, disecţiile riguroase datorate profesorului universitar doctor Ovidiu Ghidirmic, director al revistei „Lamura”, care, intuindu-i disponibilităţile creatoare, i-a luminat şi impulsionat permanent propensiunea spre un destin literar demn de admirat.
Nicolae Petre Vrânceanu s-a înscris și rămâne în familia poeţilor care, asemenea lui George Alboiu, au realizat o mitografie a Bărăganului.

Revenind la capitolul rememorări, precizez că a doua – și cea mai semnificativă deplasare efectuată, la rugămintea și împreună cu prietenul Nicolae Petre-Vrânceanu, de la Craiova la Slobozia și retur – s-a petrecut în toamna anului 2010.
În cadrul ediţiei a XIX-a a Salonului anual de carte Slobozia – organizat de Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu” şi Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” -, scriitorul Nicolae Petre-Vrânceanu a fost prezent cu volumele Vânătorul de fluturi şi Metamorfozele Thaliei.
La emoţionantele întâlniri cu cadre didactice şi elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, şcolilor generale nr. 2 şi 3 din Slobozia – cărora le-a dăruit circa 300 de exemplare din cărţile sale -, Nicolae Petre-Vrânceanu a fost prezentat chiar de subsemnatul, Dan Lupescu.
În afara acestor manifestări culturale oficiale și de mare impact, prietenul meu mă rugase să-l însoțesc în periplul din 2010 pentru a-l însoți la cimitir, unde a aprins lumânări și a depus flori: la mama Maria, la tatăl biologic (decedat mult prea de tânăr) și la tatăl care îl crescuse, prin căsătoria cu mama Maria.
La cina din ajunul revenirii noastre în Craiova, unde eram doar noi doi, mi-a spus:
„Să nu te miri, Dane, că te-am purtat peste tot, pe unde am copilărit și mi-am trăit adolescența, unde am fost elev la cursul primar, apoi la cel gimnazial și liceal. La cimitir, am poposit pentru a închide cercul… Presimt că mi-am cam încheiat socotelile cu viața aceasta și vreau să las totul bine rânduit…”.
Nicolae Petre-Vrânceanu se pregătea, așadar, din toamna anului 2010 pentru momentele de acum. Tocmai de aceea, vă rog, distinsă Doamnă Ileana (soție), dragi copii: Bogdan și Lucia, nepoți, rude, prieteni și colegi, să ne despărțim cu înțelegere de trupul de humă al celui ce răspândea, totdeauna, zâmbetul, bonomia și generozitatea sa fără țărmuri, cel ce ne îmbrățișa, în omenia sa rodnică, aidoma razelor de Soare tămăduitoare și mântuitoare.
Te rugăm, pe tine, Doamne Dumnezeule, iartă-l pe robul tău Nicolae, primește-l în cortul celor buni și drepți, al celor despre care ai hărăzit să se nască în cer, să vină la Tine, în prag de Florii și de Sfintele Paști 2018.
Doamne, iartă-l.
Doamne, iartă-ne.
Și ne izbăvește, prin Lumina Învierii, Lumina Iubirii și Iertării Tale Dumnezeiești.

Vă mulțumesc tuturor pentru răbdare și atenție.
..//..

Craiova, 28 martie 2018
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*