NICOLAE BĂLAȘA – SCRIITORUL REALISMULUI STENIC

24.05.18 by

NICOLAE BĂLAȘA – SCRIITORUL REALISMULUI STENIC

Prozator și dramaturg, eseist și nu în ultimul rând, ziarist, stăpânind foarte bine arta comunicării, Nicolae Bălașa își joacă foarte bine rolul de scriitor în acest periplu al genurilor literare. În mai toate romanele , ca de altfel și în cele patru piese de teatru și chiar în unele din eseurile sale, satul românesc rămâne unul din spațiile favorite ale scriitorului, matricea în care omul și scriitorul Nicolae Bălașa s-a format spiritual, ,, în raiul lui”, așa cum avea să afirme , mai târziu. Este îndrăgostit de mic de ceea ce înseamnă ,, creație” și citește poveștile și povestirile lui Creangă, iar mai târziu deslușește tainele comediilor lui Caragiale sau profunzimea Luceafărului lui Eminescu. Nu se mulțumește însă cu atât și pătrunde în complexitatea conceptelor filosofice ale lui Platon și Aristotel, înscriindu-se , pentru a studia și a acumula noi cunoștințe, la Facultatea de filosofie din Craiova, obținând și bursă de merit pe toată perioada studiilor, iar după absolvirea facultății, face și un doctorat, la Timișoara, în filosofie.
Așadar, stăpânind acum toate tainele acestei științe, atât de complexe, și având la îndemână și harul scriitoricesc, se apucă serios de treabă și scrie 21 de cărți , în care recreionează, cu cu pricepere și artă, marile concepte ale înaintașilor săi.
Confruntându-se , chiar dacă era la anii fragezi ai copilăriei, cu marile probleme pe care le crea un sistem social bolnav, naționalizarea și colectivizarea, cu neajunsurile și drama prin care au trecut toți ai săi, prozatorul s-a hotărât să le imortalizeze prin cuvânt, să le trimită ,,Pe apa sâmbetei”, într-o lume a cărților, în care vor rămâne gravate peste timp. Asuprirea acelor oameni, nedreptatea și jugul în care fuseseră obligați să tragă, l-au făcut apoi pe Nicolae Bălașa să ,,Blesteme” cu foc pe toți cei care asupriseră un popor măcinat și așa de atâtea neajunsuri.
Cu un fin spirit de observație, cercetează, analizează viața care se derulează în așa zisa liniște a ei, în diferite medii sociale și, de data asta, se oprește asupra căminelor de copii, de unde izvorăște, ca o stea în fântână, Alexandra. ( Mătăniile Alexandrei).
Nicolae Bălașa este în permanență, în scrierile sale, într-o legătură directă cu divinitatea, cu care mereu dialoghează prin personajele sale, pune întrebări, încearcă să găsească anumite situații sau rămâne uimit de nefirescul, de crudul și nedreptul adevăr. Din această relație cu Dumnezeu, se naște Sara, personaj de inspirație biblică, complex, pe care autorul îl plimbă prin toate spațiile culturale, de la cele antice, cu precădere civilizațiile feniciană, greacă, latina de mai târziu, până în satul lui moș Gheorghe, sat care rămâne, ca o axă a lumii, un univers în care ești mereu prezent, fie și dacă, fizic, aparții altor arii.
În cele două volume, scriitorul reușește să unească două lumi, cerul și pământul, într-una singură, moș Gheorghe reprezentând acel spirit înălțător, care face ca cele două universuri să fie mereu în comuniune. O viață plină de neprevăzut, trăiri, aspirații și decăderi, toate acestea făcând obiectul acestui roman aparte, probabil, unic în felul său în literatura contemporană.
Există în romanele lui Nicolae Bălașa un realism stenic, psihologic, împletit cu arta filosofării, în anumite cazuri bolnăvicioase, provocate de regimul social. Un exemplu concludent în acest sens este ,,Puntea frântă și căderea spre niciunde”, carte publicată la Editura Newest”, Târgu Jiu, 2006. De fapt, în acest roman, autorul ne sugerează faptul că viața poate fi văzută ca o punte agățată între viață și moarte…
Prozatorul se simte obligat să relateze despre amestecul pluriform al vieții unor oameni, care au fost mereu obligați să suporte un jug aspru, pe care nu și l-au dorit vreodată. Un proces al dezumanizării brutale și tragice a țărănimii există și în teatrul lui Nicolae Bălașa, în care reușește să readucă pe scenă, tipuri de țărani brutalizați, statul comunist operând sistematic, cu forțe opresive. Dramaturgul crează scene menite să ilustreze componentele barbare, mijloacele opresive ale celor ce le folosesc.(Slugă la Dârloagă)
Ultimul său roman, ,,Cerșetor în iadul de la poarta raiului”,deși are ca linie de mijloc, o frumoasă și în același timp, o tragică poveste de dragoste, imanență pe pânza vremurilor, în care traiesc actanții, el este o radiografie crudă, de un adevăr nefiresc și nespus, al vremurilor în care trăim. Acțiunea începe în anii 50 și se încheie, dacă se va încheia, sub ochii noștri. Personajele sunt tăvălite, vrând, nevrând, de vremuri. Pe această linie Orient/ Occident, locul spre care veșnic au stat privirile marilor puteri, locul în care aproape niciodată, în istorie, noi, ca popor, nu ne-am putut stabili soarta, locul în care noi, ca popor, pentru a exista, a trebuit să facem compromisuri cu noi înșine, în primul rând.
Așadar, Nicolae Bălașa a reușit să realizeze o operă, cărțile sale fiind adevărate pagini de literatură în care autorul picurp istoria social-politică în care sunt acorate vrând, nevrând personajele.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*