NICHIFOR CRAINIC ŞI NAE IONESCU LA O NOUĂ CITIRE *

09.05.11 by

NICHIFOR CRAINIC ŞI NAE IONESCU LA O NOUĂ CITIRE *

Ne-am întrebat vreodată cu adevărat  cât din exaltările şi reveriile noastre identitare reprezintă fantasme ale imaginarului constituite ca urmare a ideilor unor figuri publice, aduse de prim-planul accidental al mass-media într-o efemeră actualitate,  prizate cu nesăbuinţă, fără reţetă şi nici o măsură de precauţie?

Sau şi  mai exact, cât din acestea  se datorează lui Nichifor Crainic şi Nae Ionescu figuri (de ce să nu recunoaştem, învăluite într-o aură de prestanţă fondatoare, aproape mitică) ale unui moment important al culturii româneşti?

Simplul demers al re-lecturării azi, a publicisticii lui Nichifor Crainic şi Nae Ionescu, dintr-o altă grilă de lectură, este fascinant şi încărcat de aventură. Întâi de toate, pentru că autorul este la maturitatea intelectuală la care poate să spună că : „în anii tinereţii”, cei doi autori reprezentau „mirajul textului interzis”. În condiţiile culturale ale totalitarismului, diversele lecturi, de tipul acesta, pot provoca, aşa cum poate s-a şi întâmplat, pasiuni greu de controlat, cu consecinţe imprevizibile şi poate pe termen lung

Ori să suprapui acestei admiraţii, luciditatea unei paradigme culturale şi filosofice cu totul diferite, pe care a impus-o istoria, e într-adevăr un spectacol. Cum să rămâi impersonal şi obiectiv în faţa unor lecturi ce au constituit, aşa cum s-a spus (şi se ştie), deliciul unei revelaţii de tinereţe?

Istoria, care ne angrenează într-un fel propriu în mişcarea sa, ne cere azi efortul nu al raţionalităţilor închise, etanşe, aidoma unei catedrale sau cetăţi impenetrabile , cât mai degrabă proba abandonului unor fixaţii şi convingeri care păreau altădată să soluţioneze o stare de fapt, dar care azi sunt cel puţin desuete.

Căci „o sumedenie de idei şi ideologii de largă circulaţie interbelică şi-au epuizat orice capacitate de atractivitate în urma experienţei devastatoare a celui de-al doilea război mondial” (V. Marineasa, op. cit. pag.249)

Cei doi mari înaintaşi sunt priviţi astfel, „la o nouă lectură”, ca printr-un ochean întors, în care vechea „fascinaţie a lecturilor interzise” inverseză neaşteptat raporturile, făcând vizibili gânditori a căror „gândire organicistă” care opera „prin escludere” par nu doar uşor vetuste, ci îşi dezvăluie capacitatea latentă de agresivitate, evident deplin vizibilă în epocile posttoalitariste.

În acest corect context ideologic, confesiunea autorului e de-o francheţe delicioasă: „După lecturi, în sfârşit, consistente, din Nichifor Crainic şi din Nae Ionescu, în condiţii de libertate, ba chiar mai mult decât atâta, consumând supradoze cu consecinţe imprevizibile, trebuie să recunoaştem că interesul nostru pentru cei doi autori a rămas unul strict profesional. De fascinaţie, nici vorbă. Dacă nu ne-ar fi teamă că vom cădea în patetism, am pomeni despre oroare”.

Oprindu-ne însă la marginile patetismului, dăm de „proiectul lui Nae Ionescu, (cel ce alterna supleţea subversivă cu mari îngheţuri metafizice) sau cel al lui Nichifor Crainic (promotor al rigidizărilor doctrinare)” , ilustrativ schematizat de Viorel Marineasa, oferind  parcă un crochiu  grotesc. Iată de pildă, coordonatele acestui proiect:

în politică:

–         un stat etnocratic(Nichifor Crainic)

–         un stat totalitar, decuplat de politica mondială, autarhic, demn în sărăcia lui(Nae Ionescu)

în filosofie

-„ne trebuie neapărat o filosofie românească”(Nichifor Crainic)

-un sistem filosofic cu bază ortodoxă (Nae Ionescu)

în artă

–         opere ce culminează în religie(Nichifor Crainic)

(…)

în religie

– o ortodoxie care „nu era nostalgic lirică, ci un creştinism eshatologic, liturgic, ascetic şi mistic, metafizic şiu asocial, radical şi exclusiv teocentric”(Nae Ionescu)” (V. Marineasa, op. cit., pag. 252 şi urm.)

Cartea de faţă impresionează, aproape complexează, prin seriozitatea cu care e abordată problema unei noi lecturi a lui Nae Ionescu şi Nechifor Crainic.

Dacă dorim să facem o evaluare statistică, vom consemna nu mai puţin de treizeci de pagini cu Note de subsol, şi trimiteri bibliografice aplicate şi corect articulate. Este o carte ce nu se citeşte uşor şi care ridică, dincolo de anvergura ştiinţifică remarcabilă, probleme şi provocări fiecăruia dintre cititori, înarmat fatalmente cu o schema mentis intelectuală.

Anvergura demersului o explic însă nu numai prin ţinuta şi vocaţia ştiinţifică a autorului, ci bănuiesc aici intenţii psihanalizabile la nivel cultural, prin care marcăm despărţirea de nişte repere publice ale unui moment istoric, cu tot ceremonialul de care erudiţia şi intelectualismul sunt în stare.

Este o atenţie care merită recunoscută, dincolo de erudiţia gestului, de importanţa şi semnificaţiile sale culturale, ca  un gest de ireproşabilă civilitate.

* Viorel Marineasa, „Tradiţie supralicitată, modernitate diortosită”, ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2005

*******

Viorel Marineasa este scriitor şi jurnalist, Conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filozofie şi Ştiinţe ale Comunicării din Timişoara, Secţia Jurnalistică, membru fondator al ziarului „Timişoara”.

Este editor şi coordonator (alături de Daniel Vighi şi Otilia Hedeşan) al revistei „Ariergarda” , coordonator al săptămânalului cultural „Suplimentul   de marţi”, editat de „Realitatea bănăţeană” şi cofondator al Editurilor „Marineasa” şi „Amarcord”.

Din anul 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara şi  redactor al Revistei Orizont.

Volume publicate:

Drumul cel mare, proză scurtă, secţiunea Unchiul, Timişoara, Editura Facla, 1985; Litera albă, roman, Timişoara, Editura Facla, 1988;

În pasaj, roman, Bucureşti, Editura Miliară, 1990;

Unelte, arme, instrumente, proză scurtă, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1992;

Dicasterial,proză scurtă, Târgu-Mureş, Editura Arhipelag, 1995;

O cedare în anii ’20, proză scurtă, Piteşti, Editura Paralela 45, 1998;

Tradiţie supralicitată, modernitate diortosită. Publicistica lui Nichifor Crainic şi a lui Nae Ionescu, la o nouă citire,Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2004;

Noţiuni de secretariat de redacţie, Timişoara, Marineasa & Brumar, 2004.

*******

Este o prezenţă culturală marcantă a Banatului. A primit mai multe premii literare de prestigiu, printre care:

Premiul pentru proză al cenaclului revistei „Orizont”(1982);

Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara (1992);

Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara (1994);

Premiul pentru proză scurtă al ASPRO (1995);

Premiul de excelenţă al Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara (1996);

Premiul revistei „Tomis” şi al Asociaţiei Scriitorilor Dobrogea, pentru literatură-document (1996);

Premiul pentru publicistică, eseu al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (2004).

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*