NEAM VALAH

29.11.14 by

din temelia zdruncinată-a lumii
se smulge gândul: ”viaţa-i vis de moarte”
dar neamul meu nu-s horbotele spumii
şi nu degeaba e Cuvânt la carte

izvor de zei ori şipot ars de stele
e neamul meu pururi adaos veciei
pisc Lui Hristos – îngeri suflând în vele
îl întorc iar la raiul blând-prunciei

de nu-s nepoţii demni de sfânt moşia
doar frângere-i de osie în zodii
dar Sorii-Feţi Frumoşi îi ţin tăria

pentru când vremea limpezeşte dodii
…magule sfânt te-ndură-n vârf de munte
pe crucea Lui să ardă şi-a mea frunte!
***

ACCIDENT FATAL

din neamuri de eroi entelehii
din sfântul „IO” de împărăţìi
din Kogaion şi ceruri suprapuse
noi tot ne-am tras – pân-am ajuns meduze

căci moşii noştri toţi purtau coroane
şi răstigneau îmbrăţişări pe cruce
martiri voivozi – cu de la zimbri coame
au refuzat în ceruri să se culce

deasupra noastră stau cu luminări
duhuri de domni – ca-ntr-un prohod uimit:
măreţii magi şi lucrători la mit

se-ntreabă ce-i cu-aceste înlemnări?
…ne-am tot ales din zei – până la greaţă:
prin „buţucachi” (1) – verb şi sânge-ngheaţă!

(1): În septembrie 1730, la Istanbul a izbucnit răscoala ienicerilor, condusă de Patrona Khalil. Răsculaţii l-au mazilit pe marele vizir Ibrahim-paşa şi l-au ucis prin strangulare, apoi l-au obligat pe sultanul Ahmed al III-lea să abdice în favoarea nepotului său Mahmud I. “(…)Atunce zorbalele (răsculaţii – n.n.) au găsit pe… anume Ianaki BUŢUCACHI, prieten al lor, şi ducându-l la veziriul cel nou (Mehmed-paşa – n.n.), l-au făcut… de l-au îmbrăcat în caftan, să fie domnu în Moldova. Ce îmbrăcându-l, nu i-au dat ferman să-l trimită aice (în Moldova – n.n.) în grabă… Şi s-au sculat toţi boierii de au scris la Poartă cum nu le trebuie acela domnu şi s-au gătit să fugă. Şi fiind aice şi un turcu mare, ce venisă cu caftan şi au mărsu toţi boierii la acel turcu de i s-au rugat. Şi spuind turcul la Ţarigrad cumu-i pofta boierilor, mânietu-s-au împăratul şi veziriul. Şi pre mulţi de acei cu zorbaua au tăiet, de i-au împuţinat. Şi au tăiat atunce şi pre acel domnişor BUŢUCACHI-vodă, nepurces încă din Ţarigrad. Şi de iznoavă au trimis altu căftan de domnie lui Grigore Vodă” – cf. Ion Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 325…
***

ISTORIA NEAMULUI

istoria-i o zugrăveală de credinţă
în care omu-şi pune chipul de putinţă:
cine nu ştie să viseze soare
e mort ‘nainte de a şti că moare

în Arca Neam e unica salvare
atunci când am scăzut pân’ la popoare:
nu-i mit – e însuşi Dumnezeu
şi-l poţi schimba în şarpe sau în leu

istoria-i de-arhanghel fulger spadă
păzind în rai să nu intre minciuna!
doar de-i icoană – nu mai este nadă

şi toţi ne dobândim din nou cununa
…dar să nu-i laşi pe demonii străini
s-adauge Lui Hrist-Neam noi nedrepţi spini!
***

DUMNEZEU ABĂTUT

s-ambolnăvit Dumnezeu în mine – s-a-mbolnăvit
de greaţă: tuşeşte amarnic – plămânii şi-i scuipă – prin
aceleaşi locuri pe unde
mi-i scuip şi eu

l-am adus la sărăcie lucie – şi la
exasperare – la ultima tresărire de mânie – pe
Dumnezeul din mine – e atât de
abătut – atât de
abătut – încât îi vine uneori să se
spânzure de bara de foc a
pixului din mâna mea

atât de haìnă mi-i viaţa – încât
l-am nenorocit de tot pe Dumnezeu – i-am
batjocorit – cu migală – până şi cea mai
firavă – cea din
urmă boare de fericire – aşezată
sfios fluture – pe cea din urmă petală a
inimii

e atât de abătut – atât de abătut – încât pare
bătut de-a binelea

atât de abătut e Dumnezeu – încât
uită să-şi mai bată spre
absurdă trezie – conştiincios şi
responsabil – ceasurile din poală – ba parcă şi
anii şi secolele – ba chiar şi
eonii şi-i uită de la bătaie: a ajuns
mândrul şi fulgerătorul Dumnezeu de altădată – un
biet stins cerşetor mizantrop – o fiinţă debilă care tresare
nervos – la fiecare scârţâit al deschiderii vreunui
simţ – către vântoasele turbate-ale
lumii

dar nu mi-e milă de el – cum nu mi-e milă de
mine – iar de mine mi-e o cosmică
silă: pragul fiinţei nu l-am mai trecut de
nu ştiu câte vecìi – nu mai ştiu şi nu vreau să
învăţ cine sunt – dacă
sunt – şi nici dacă şi ce ar trebui să
fac

mă cain în surdină şi mă blestem – cu
aceleaşi cuvinte cu care Dumnezeu ar
face-o – dacă n-ar fi cumplit de
mahmur – dacă n-ar zăcea pe moarte – la
capul patului – la capătul
lumii

e mereu o seară murdară – mereu
felinarele nespălate uită să se
aprindă: pe această uliţă nu se
trece

cioclii – cărătorii de cadavre ale
ciumaţilor numai ei au trecut şi au răspândit peste
tot gustul trufaş – atotputernic sfruntat – al
ciumei

nimeni nu se poate pune în gură cu
ciuma: până şi Dumnezeu acceptă – cu un
zvâcnet dureros al
buzei de sus – această
realitate – ca pe-o alternativă
rezonabilă – faţă de plictisul de
moarte

păsările – tărgile – la fel ca şi
ceasurile – s-au lehămetit să mai
treacă: este târziu – şi
atât – ca şi cum medicul mediocru care tocmai a
murit – a apucat doar să pună un
diagnostic – şi cu atât ne-am
ales – precum cu pecetea blestemului – venit din
acea şură cosmică – unde-au murit de
urât toate stelele

…plouă cu cenuşă – iarăşi
plouă
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*