Muzica inspiră! Stagiunea 2019 18 ianuarie – 28 iunie

15.01.19 by

Muzica inspiră! Stagiunea 2019  18 ianuarie – 28 iunie

Muzica ne inspiră mai mult ca niciodată, devenind un prieten care ne poate însoți oriunde și oricând. Stagiunea 2019, o stagiune aparte a Filarmonicii ”Oltenia” Craiova, explorează în mod special această calitate a muzicii de a face viața mai frumoasă, mai plină de culoare și de creativitate. Muzica inspiră! este o călătorie de 22 de concerte, în spații și zone culturale diverse, păstrând ca filon principal romantismul muzical, curent al marilor trăiri sufletești, iubirea rămânând forța imprevizibilă ce duce lumea mai departe.

Invitați din 10 țări – Italia, Argentina, Polonia, Anglia, Danemarca, Franța, Belgia, Olanda, Bulgaria, România – pun în mișcare lumi îndepărtate, aparent inaccesibile, însă actuale prin autenticitatea și vibrația mesajului transmis, de la baroc, trecând prin clasicism, la impresionim și modernism. Muzica clasică ”spune” adesea povești și evocă momente importante din istoria umanității. Fiecare ascultător receptează în felul său aceste istorii într-o manieră unică, imaginându-şi diferit semnificația pasajelor muzicale și creându-și propria poveste.

Frumusețea muzicii clasice vine și din faptul că ea continuă să inspire muzica zilelor noastre, cum ar fi muzica din jocurile video transpusă în data de 1 martie 2019, într-un concert simfonic care, cu siguranță, va atrage fanii genului. Surprizele vor continua cu eleganța și rafinamentul muzicii lui Mozart, de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii.

Dirijorii care vor evolua pe scena filarmonicii oltene în primele trei luni ale stagiunii Muzica inspiră!sunt Simone Valeri (Italia), Gian Luigi Zampieri (Italia), Giovanni Panella (Italia-Argentina), Gheorghe Costin, Marius Hristescu, Alexandru Iosub, Radu Postăvaru, Bastien Stil (Franța), Emil Vișenescu, Răzvan Luculescu.

Soliști inspirați de muzica marilor clasici vin anul acesta pentru prima oară la Craiova, dar publicul va avea ocazia să regăsească în programul stagiunii 2019 și nume deja cunoscute: Giuseppe Nese (flaut, Italia), Gemma Di Battista (pian, Italia), Marilena Liso (pian, Italia), Andrei Stanciu (vioară), Emma Rotomeza (violă), Gabriel Niță (vioară), Mihai Ungureanu (pian), Natalia Roman (soprană, Italia), Lars Fosser (bariton, Danemarca), Botond Szocs (pian), Renata Vari (soprană), Ioan Emanuel Cherata (bariton), Ana-Mirabela Dina (pian), Cătălin Oprițoiu (flaut), Cristina Ordean (oboi), Emil Vișenescu (clarinet), Robin Michael (violoncel, Anglia).

Biletele și abonamentele pot fi procurate de la agenția de bilete a Filarmonicii ”Oltenia” Craiova, din Calea Unirii nr. 16, de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00. Preţurile biletelor sunt de 40 lei, preț întreg, și 10 lei pentru elevi, studenţi și seniori.

Muzica inspiră!” – stagiunea 2019

PROGRAM CONCERTE IANUARIE – MARTIE 2019

VINERI, 18 IANUARIE 2019, ORA 19:00 – Deschiderea stagiunii

Concert simfonic – Artiști din Italia

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: SIMONE VALERI

SOLIȘTI: GIUSEPPE NESE (flaut), GEMMA DI BATTISTA (pian), MARILENA LISO (pian)

În program:

Ludwig van Beethoven: Uvertura „Coriolan”, op. 62

Wolfgang Amadeus Mozart: Concertul în Sol major pentru flaut și orchestră, K. 313

Felix Mendelssohn-Bartholdy: Concertul în Mi major pentru două piane și orchestră

Richard Wagner: Uvertura operei „Rienzi”

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori); concert în abonament (1)

VINERI, 25 IANUARIE 2019, ORA 19:00

Concert simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: GIAN LUIGI ZAMPIERI (ITALIA)

SOLIȘTI: ANDREI STANCIU (vioară), EMMA ROTOMEZA (violă)

În program:

Keith Goodman: „Tango” pentru orchestră de coarde, op. 74

Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia concertantă în Mi bemol major pentru vioară, violă și orchestră, K. 364

Astor Piazzolla: „Meditango” pentru vioară, violă și orchestră (orchestrația: Gian Luigi Zampieri)

Joseph Haydn: Simfonia nr. 44 în Mi minor

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori); concert în abonament (2)

VINERI, 1 FEBRUARIE 2019, ORA 19:00

Concert simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: GIOVANNI PANELLA (ITALIA-ARGENTINA)

SOLIST: GABRIEL NIȚĂ (vioară)

În program:

César Franck / Giovanni Panella: ”Pièce héroïque” în Si minor pentru orchestră

Tomaso Antonio Vitali: „Ciaccona” în Sol minor pentru vioară, orchestră de coarde și clavecin

Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 5 în Mi minor, op. 64

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori); concert în abonament (3)

VINERI, 8 FEBRUARIE 2019, ORA 19:00

Concert simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: GHEORGHE COSTIN

SOLIST: MIHAI UNGUREANU (pian)

În program:

Modest Musorgski: Poemul simfonic „O noapte pe muntele pleșuv”

Serghei Rahmaninov: Concertul nr. 2 în Do minor pentru pian și orchestră, op. 18

Serghei Prokofiev: „Romeo și Julieta” (selecțiuni din suitele nr. 1 și nr. 2)

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori); concert în abonament (4)

VINERI, 15 FEBRUARIE 2019, ORA 19:00

Concert simfonic dedicat Zilei Îndrăgostiților

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: MARIUS HRISTESCU

SOLIȘTI: NATALIA ROMAN (soprană, ITALIA), LARS FOSSER (bariton, DANEMARCA), EUGEN NEGRUȚĂ (acordeon, REPUBLICA MOLDOVA)

În program:

Arii, duete, uverturi, muzică de divertisment

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori); concert în abonament (5)

VINERI, 22 FEBRUARIE 2019, ORA 19:00

Concert vocal-simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ ȘI CORALA ACADEMICĂ

ALE FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: ALEXANDRU IOSUB

SOLIȘTI: BOTOND SZÖCS (pian), RENATA VARI (soprană), IOAN EMANUEL CHERATA (bariton)

Maestru de cor: PAVEL ȘOPOV

În program:

Serghei Rahmaninov: Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian și orchestră, op. 43

Gabriel Fauré: Requiem în Re minor pentru soliști, cor, orchestră și orgă, op. 48

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori); concert în abonament (6)

VINERI, 1 MARTIE 2019, ORA 19:00

Concert simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: IVANO GUAGNELLI (ITALIA)

Proiecții și efecte video: RICCARDO LA CHIOMA (ITALIA)

În program:

Muzică din filme și din jocuri video

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori); concert în abonament (7)

VINERI, 8 MARTIE 2019, ORA 19:00

Concert simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: RADU POSTĂVARU

SOLISTĂ: ANA-MIRABELA DINA (pian)

În program:

Wolfgang Amadeus Mozart: Uvertura operei „Clemenza di Tito”

Concertul nr. 26 în Re major pentru pian și orchestră, K. 537

Simfonia nr. 36 în Do major, K. 425, „Linz”

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori); concert în abonament (8)

VINERI, 15 MARTIE 2019, ORA 19:00

Concert simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: BASTIEN STIL (FRANȚA)

SOLIȘTI: CĂTĂLIN OPRIȚOIU (flaut), CRISTINA ORDEAN (oboi)

În program:

Hector Berlioz: Uvertura ”Carnavalul roman”, H 95

Antonio Salieri: Concertul în Do major pentru flaut și oboi

Alexandr Borodin: Uvertura operei „Cneazul Igor”

Dmitri Șostakovici: Simfonia nr. 1 în Fa minor, op. 10

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori); concert în abonament (9)

VINERI, 22 MARTIE 2019, ORA 19:00

Concert simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR ȘI SOLIST: EMIL VIȘENESCU

În program:

Wolfgang Amadeus Mozart: Uvertura operei „Don Giovanni”

Gioacchino Rossini: Introducere și Tema cu variațiuni pentru clarinet și orchestră

Ludwig van Beethoven: Simfonia nr. 4 în Si bemol major, op. 60

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori); concert în abonament (10)

VINERI, 29 MARTIE 2019, ORA 19:00

Concert simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: RĂZVAN LUCULESCU

SOLIST: ROBIN MICHAEL (violoncel, ANGLIA)

În program:

Felix Mendelssohn-Bartholdy: Uvertura „Hebridele”, op. 26

Edward Elgar: Concertul în Mi minor pentru violoncel și orchestră, op. 85

Johannes Brahms: Simfonia nr. 2 în Re major, op. 73

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori); concert în abonament (11)

Abonament preț întreg (11 concerte): 220 lei; abonament preț redus: (elevi, studenţi, seniori): 110 lei

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*