Monahism şi slujirea vieţii

07.02.11 by

Monahismul da o mai puternica marturie pentru viata noua si vesnica dobândita prin rascumpararea lui Hristos si prevesteste mai limpede învierea viitoare si slava Împaratiei cerurilor. Viata monahala este în realitate o viata evanghelica, iar cel ce practica puritatea trupeasca si sufleteasca este un marturisitor al lui Hristos. Aparitia monahismului înseamna aparitia ideii de desavârsire cu intentia de a egala eroismul din perioada persecutiilor. Cu alte cuvinte, monahism înseamna stradanii eroice, renuntare voluntara la viata proprie pentru Hristos.
Prin viata lui, monahul se înscrie în elita aristocratica a duhului care înseamna eliberare si participa permanent la banchetul spiritual la care se hraneste din „unicul necesar” (cf. Lc. 10, 42). Detasat de grijile lumesti si unit cu cele de sus, calugarul desavârsit arata lumii noua ierarhie a valorilor: întâietatea spiritului fata de materie, a harului asupra necesitatii. Monahii alcatuiesc podoaba mistica a Bisericii noastre si nervii Ortodoxiei. Fara monahi si pustnici, ar lipsi din Biserica un model de viata care sa trâmbiteze tacut puterea vesnica a Duhului si dorul sufletului curatat în Hristos.
Monahismul nostru nu este stereotip, în asa fel încât sa nu aiba putinta sa fie atras în folosul Bisericii si întru slava lui Dumnezeu. Dovada ca ori de câte ori Biserica a fost primejduita de erezii, monahii au parasit pustiurile, coborând în lume, ca sa contribuie si ei, pe cât le sta în putinta, la combaterea ereziilor. Si astazi monahii, care au daruri de la Dumnezeu, naturale sau dobândite, trebuie sa le puna în slujba Bisericii. În aceasta privinta, am avut si avem ca pilde pe parintii: Benedict Ghius, Cleopa Ilie, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Teofil Paraian, Ioan Iovan s.a., propovaduitori ferventi ai veacului viitor. Privind la ei, pelerinii descopera ca omul poate avea înca de aici experienta vietii vesnice.
Cultura si civilizatia neamului românesc pot fi întelese de minune prin existenta calugarilor, acesti îngeri în trup. În ortodoxia româneasca, viata si marturisirea monahilor au zamislit cultul, teologia, spiritualitatea si slujirile pastorale si apostolice ale Bisericii, de-a lungul veacurilor. Prin prezenta lor în mijlocul secularismului acestui veac, monahii dau oamenilor o pilda vie a felului cum poate fi interpretata viata, altfel decât avizând-o exclusiv la rosturi terestre.
Nicaieri nu poti sa te îndestulezi mai bine de izvoarele dumnezeiesti decât în preajma mânastirilor si a duhovnicilor care salasluiesc în ele si care, reflectând lumina lui Dumnezeu, lumineaza lumea si creeaza în mijlocul ei valorile Împaratiei ceresti. De aceea este bine ca noi, crestinii, care suntem pe pamânt „straini si calatori” (Evr. 11, 13), sa facem cât mai des pelerinaj la asezamintele noastre monahale. Ajunsi acolo ne vom odihni în Dumnezeu, fiindca viata fiecarei manastiri ofera modelul unei societati crestine, imaginea vie a unei lumi în care oamenii pot trai în pace, renuntare si iubire, icoana unei cetati care are drept lege a ei Evanghelia.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*