Moment solemn în memoria Majestății Sale Regelui Mihai I

06.12.17 by

Moment solemn în memoria Majestății Sale Regelui Mihai I

Astăzi, 6 decembrie 2017, la ora 10, angajații Filarmonicii ”Oltenia” Craiova participă în foaier la un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I, având în vedere rolul crucial al Majestății Sale la înființarea instituției.

La 17 aprilie 1947, Regele Mihai I a promulgat Legea Nr. 131, prin care a luat fiinţă Orchestra Filarmonicii “Oltenia”. În ziua de 18 aprilie a avut loc concertul inaugural al Orchestrei Filarmonice “Oltenia” recent înfiinţate. Astfel, sub bagheta dirijorului Mircea Bârsan, violonista Gaby Grubea a interpretat Concertul în Mi minor pentru vioară, op. 64 de Mendelssohn-Bartholdy.


De asemenea, în programul concertului din acea seară s-au regăsit Simfonia a III-a în Mi bemol major, op. 55, Eroica de Beethoven şi Uvertura la opera Ruslan şi Ludmila de Glinka. Stagiunea 1947 – 1948 avea să confere o tot mai pronunţată continuitate acestei orchestre care numără la acea oră aproximativ 65 de instrumentişti, dintre care 47 erau craioveni. Conducerea Filarmonicii “Oltenia” i-a fost încredinţată lui Gh. Petrescu, la data respectivă, principalul promotor al vieţii muzicale craiovene.

Regele Mihai I ne-a părăsit la 70 de ani de la semnarea actului de naștere al Orchestrei Filarmonicii ”Oltenia”. Dumnezeu să îl odihnească!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*