Miracolul de la Moineşti (II)

05.09.11 by

Miracolul de la Moineşti (II)

Inaugurarea unui modern compartiment de primire urgenţe, acreditarea spitalului de către CONAS (între primele patru din ţară!), un program operator încărcat şi divers, cu participarea unor chirurgi realmente de excepţie din Iaşi, Bucureşti, Paris, comunicări ştiinţifice cu teme de actualitate, prezenţa unor personalităţi de marcă sunt doar câteva dintre izbânzile ce au făcut din ediţia a VI-a a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti (28 – 30 iulie 2011) un eveniment singular.

„Unde e spitalul?” întreb un trecător. „Aici!”, îmi răspunde omul, mirându-se. „Se vede că nu sunteţi din Moineşti. Nu e om să nu-l ştie! Este emblema noastră…” Surprizele începuseră încă de când am pus piciorul în Moineşti. Ajunsesem în vecinătatea spitalului, unde fusesem de atâtea ori înainte, dar „spitalul” nu mai era… Mirat, am privit încă odată către blocurile de vizavi. Erau acolo… La fel ca şi cum un an, doi, trei, …cinci, …zece. De jur împrejur nu se schimbase nimic.
În schimb, în faţa Spitalului Municipal de Urgenţă, aşa cum îl ştiam din anii anteriori, apăruse încă o clădire, parter plus două etaje, ce sugera prin arhitectură că ar fi vorba mai degrabă de o bancă. Amplasată către stradă, cum era şi firesc pentru un compartiment de primire urgenţe, cu accesibilitate maximă, noua construcţie ecrana şi curtea şi intrarea principală şi bisericuţa maramureşeană târnosită încă din aprilie 2008…

***
Zilele Medicale se încheiaseră, cei veniţi din ţară sau din străinătate, prinşi şi ei într-un program ce nu permite nici o întârziere, plecaseră… Ieşisem din camera de oaspeţi – alta decât cele ştiute de mine din anii anteriori – şi mă aşezasem pe pajiştea dintr-o mică livadă, aflată în spatele incintei spitalului, la umbra unui măr, ale cărui ramuri încărcate de rod, ajungeau chiar la fereastra camerei unde fusesem găzduit…
„În curând, aici o să fie amenajat un heliport”, îmi povestise dl dr Adrian Cotîrleţ, managerul unităţii. Şi aveam toate motivele să-l cred.
Din locul în care mă aflam, puteam să văd până în stradă. În faţă, către stânga, se afla un spaţiu, închis pe două laturi de fosta clădire a Spitalului şi pe o alta, către stradă, de noul Compartiment de Primire Urgenţe. Câteva bănci, arbuşti decorativi şi trei sau patru vase de lut pe suprafaţa cărora curge în permanenţă apă (cu ajutorul unui motoraş ascuns) asigurau o oază de răcoare şi linişte…
E un loc unde aparţinătorii pot aştepta… Mulţi însă traversează curtea către bisericuţa cu hramul „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon”, ce se înalţă pe o pajişte între stradă şi clădirea destinată spălătoriei spitalului… Merg şi roagă pentru cei internaţi. I-am văzut eu însumi de atâtea ori. Am văzut şi cum se războiesc managerii altor spitale, uneori dintre cele mari, cu aparţinători ceva mai imperativi. În unele spitale din ţară au apărut chiar şi gratii, lacăte, interdicţii, afişe cu amenzi pentru cei prea insistenţi. Abia după ce am vorbit cu preotul Gheorghiţă Turcu, duhovnicul aşezământului spitalicesc, am înţeles cât de folositoare poate fi bisericuţa. Este în permanenţă deschisă şi, mai ales în cursul zilei, e plină… Aparţinătorii, cei cu credinţă în Dumnezeu, nu mai stau să aştepte pe coridoarele de la Chirurgie şi ATI, lăsând astfel cadrele medicale să-şi facă treaba. Spitalul are şi doi psihologi angajaţi, dar mulţi încă vin la preot să-i ceară îndrumare…
Nu a fost posibil să fiu prezent şi la hramul bisericii, desfăşurat cu două zile înainte. „Nu mai era loc nici să te poţi mişca, atâta lume a fost aici”, îmi spunea un bolnav, ce urma să fie externat. „De asta am şi stabilit ca Zilele Medicale să includă şi hramul bisericii”, argumenta, într-o altă discuţie, dl dr Adrian Cotîrleţ. „Spitalul înseamnă şi medici şi asistente şi personal tehnic. Dar mai întâi trebuie să ne gândim la cei care au nevoie de servicii medicale şi la aparţinători… Studiile privind adresabilitatea comparativ cu spitale din jur şi din judeţele vecine – aţi audiat chiar la Moineşti asemenea comunicări – arată limpede o curbă ascendentă de la an la an. Pentru noi, înseamnă mai multă muncă, o mai bună organizare, asistenţă medicală de calitate… Bisericuţa şi preotul ne-au fost de mare ajutor. Nici nu vă puteţi imagina câtă încredere au acum bolnavii în doctori şi, pornind de aici, ce responsabilităţi ne încarcă…”
***
În curtea spitalului intrau şi ieşeau ambulanţe… De la Bacău, de la Iaşi, de la Piatra Neamţ şi Vaslui… Fără să se agite nimeni, fără vociferări, bolnavii aduşi erau transportaţi în Compartimentul de Primire Urgenţe, care îşi începuse activitatea la câteva minute după inaugurare… Era linişte, dar spitalul părea viu. Şi acelaşi sentiment îl avusesem şi la Chirurgie, Obstetrică şi Ginecologie, ATI, Laborator, la Computer Tomograf, Neurologie, la Gastroenterologie, Cardiologie, Ortopedie şi Traumatologie… Am văzut cadre medicale grăbite, dar n-am văzut pe nimeni agitat, vorbind în plus ori făcând gesturi inutile…
Către dreapta, începând de la stradă, se aflau bisericuţa şi lângă ea o clădire destinată iniţial pentru spălătorie şi bucătărie…
Mi-am amintit dintr-o dată de o întâmplare petrecută în urmă cu aproape 10 ani. Publicasem deja în săptămânalul Viaţa medicală un prim reportaj despre Spitalul Moineşti. Pe atunci, nu avea încă şi titulatura „de Urgenţă”… Abordări de pionierat în Chirurgia laparoscopică din România, notabile şi ele pentru un spital de provincie, lichidarea în timp record a unor datorii uriaşe şi entuziasmul echipei de conducere erau aproape singurele ce făceau diferenţa faţă de celelalte unităţi vizitate de mine. Dl dr Adrian Cotîrleţ, recunoscut ca fiind un remarcabil chirurg, abia preluase conducerea unităţii… La câteva luni după prima documentare făcută în spital, l-am invitat pe dl director – titulatura din acei ani – la Spitalul Municipal de Urgenţă din Bucureşti, unde urma să particip la inaugurarea sistemului informatizat. Deşi foarte prins, a venit. Prezentarea sistemului informatic s-a făcut într-o sală de conferinţe amenajată într-o incintă modernă, în curtea interioară a spitalului. Am fost plăcut surprins să văd un chirurg interesat de orice noutate tehnică. Peste o lună de zile – exact o lună – m-a invitat să mai fac un drum la Spitalul Moineşti. Am mers. Am fost cazat într-o cameră de oaspeţi amenajată la etajul I al clădirii unde se aflau la parter spălătoria şi bucătăria. Dar surpriza a fost alta; pe acelaşi etaj, se amenajase o elegantă sală de conferinţe, asemănătoare întru totul celei din SMU Bucureşti! A văzut ce făcuse un coleg pe care-l aprecia, a căutat un proiectant, a obţinut avizele şi banii şi, în 30 de zile se finalizase lucrările. Era doar începutul unei serii de proiecte, unul mai ambiţios decât altul. Şi surprizele aveau să continue… S-a deschis apoi Staţia de Hemodializă, înainte vreme pacienţii erau transportaţi la Bacău, s-a reînfiinţat secţia de Obstetrică şi Ginecologie, au fost amenajate compartimente moderne de Ortopedie şi Traumatologie, Gastroenterologie, Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, Cardiologie, Neurologie, a fost adus şi dat în funcţiune un computer tomograf, în componenţa Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală, s-au re-tehnologizat Laboratorul de analize medicale şi vechile secţii – Chirurgie, ATI, Pediatrie…, s-a modernizat cu fonduri europene (prin programul operaţional regional 2007 – 2013) Ambulatoriul integrat al spitalului, inaugurat în 30 iulie 2010, s-a înfiinţat un Departament de Asistenţă socială, printre atribuţiile căruia găsim şi „acţiuni pentru reducerea numărului de pacienţi/copii abandonaţi în spital şi prevenirea abandonului nou-născuţilor în maternitate”…
***
Nu erau mutări simple. Fiind într-un spital din reţeaua publică era nevoie să cauţi medici tineri şi bine pregătiţi şi să organizezi concursuri şi să-i convingi să aleagă Moineşti, nici măcar reşedinţă de judeţ. Era nevoie şi să obţii aprobările necesare de la Ministerul Sănătăţii, să-ţi asiguri sprijinul instituţiilor locale şi de la judeţ… Şi să cumperi şi aparatura şi echipamentele necesare… A fost reabilitat şi modernizat Ambulatoriul de specialitate, a fost reamenajat podul spitalului, locul unor birouri moderne şi funcţionale pentru membrii compartimentului administrativ. Spitalul a fost informatizat şi, de câţiva ani, la Moineşti telemedicina este o realitate, ultimele ediţii ale Zilelor Medicale beneficiind şi de dialogul direct – audio şi video – între sălile de operaţie din spital şi spaţiile unde se prezentau comunicările, inclusiv sălile de conferinţe de la pensiunea Montana din staţiunea Slănic Moldova, la aproximativ 50 de kilometri distanţă, locaţie devenită deja tradiţională pentru manifestările organizate de SMU Moineşti. S-a adăugat şi Departamentul de Cercetare inaugurat în aprilie 2008, de Ziua Mondială a Sănătăţii, în prezenţa dlui prof. dr. Pierre Marquet, Universitatea de Medicină din Limoges şi a dlui prof. dr. Ostin Mungiu, UMF „Gr. T. Popa”, Iaşi, fiind atestat prin decizia ANCS nr. 9673 din 17 iunie 2008.
Când priveşti în urmă e greu să spui care dintre aceste „mutări” a fost mai importantă… Dificultăţile materiale, schimbările legislative, libertatea medicilor tineri de a decide dacă rămân în ţară sau vor pleca în străinătate, inerţiile unor medici din vechile generaţii, schimbările politice n-au fost de loc favorabile unei reforme precum aceasta. Şi totuşi, proiectele au mers mai departe… Mi-am amintit de un principiu din vechile cărţi chinezeşti despre arta războiului: „Când inamicul este de cinci ori mai numeros, trebuie să te organizezi în aşa fel încât, pe câmpul de luptă, în oricare loc, soldaţii din propria armată să fie faţă de inamic în raportul de cinci la unu!”
„Nu le-am făcut pe toate odată”, îmi mărturiseşte managerul spitalului, vorbindu-mi despre proiectele deja împlinite.
Dacă alţi manageri vorbesc cu aplomb despre concepte sterile şi proiecte de viitor, dl dr Cotîrleţ tace şi face… Nu s-a sfiit niciodată să ceară un sfat şi nici să înveţe de la cineva cu mai multă experienţă… A invitat la Moineşti chirurgi celebri să facă aici operaţii în premieră în România: dl dr. Adrian Lobonţiu – prezent şi în această ediţie cu două intervenţii de tip Fundoplicatura endoscopică nonincizională cu ESOPHYX pentru un pacient diagnosticat cu Hernie hiatală cu boală de reflux gastro-esofagian, fiind asistat de dna dr. Corina Neacşu, medic primar Gastroenterologie, din SMU Moineşti, dl prof dr Wilhelm Friedl, Clinica de Ortopedie, Traumatologie şi Chirurgia mâinii din Aschaffenburg, Germania, dl prof. dr. Antonello Forgione, Spitalul Niguarda, Milano, dl dr Ramon Villalonga, Barcelona… Apoi, aceleaşi operaţii le-a introdus în activitatea curentă, la scurt timp având suficient de multe cazuri operate încât rezultatele să poată face obiectul unor lucrări… Şi chiar în această toamnă, la congresul de Chirurgie din SUA i s-a acceptat o lucrare pentru a fi prezentată în plen…

Câteva veri în urmă, un grup de tineri – aproape 20 – se aflau în vacanţă pe Valea Trotuşului, undeva mai sus de Agăş. Absolvenţi ai Academiei de Poliţie şi prieteni ai lor ieşiseră, înainte să se prezinte la post, la un picnic. Vară, zi de sărbătoare… Pe jarul încins al unui foc de tabără sfârâiau micii. Nu departe, în bulboanele Trotuşului aşteptau, la rece, sticlele cu bere. Unul dintre tineri ce se îndepărtase către un pâlc de pomi din marginea poienii se întoarce către ceilalţi ducând în braţe o mogâldeaţă de mărimea unui prunc nou născut acoperită cu pământ.
„Ia uitaţi-vă feciori… ce-am găsit!”
„Du-o imediat înapoi, e o bombă”, observă un alt tânăr…
N-a mai apucat să-şi termine fraza… „Norocosul” descoperitor a scăpat din braţe nenorocirea… O explozie puternică a transformat în câteva clipe înfăţişarea acelui colţ de rai; trupuri pline de sânge, cu fracturi multiple, strigăte de ajutor…Cel mai apropiat spital pregătit să facă faţă unor atari situaţii era la Moineşti… În mai puţin de o oră, medicii făcuseră triajul, rezolvaseră cazurile mai uşoare şi deja trimiseseră cu ambulanţe medicalizate sau cu elicopterul pe cei grav răniţi către clinicile specializate… Atunci s-a văzut şi s-a înţeles că fenomenul Moineşti nu este o legendă şi că medicii de acolo, medici adevăraţi, uniţi în jurul chirurgului Adrian Cotîrleţ ca şi cum ar forma un singur trup, se pot mobiliza exemplar. Când au ajuns jurnaliştii la spital, răniţii erau deja stabilizaţi ori transferaţi în siguranţă către alte unităţi. „Cum aţi reuşit să faceţi asta? Când aţi avut timp să aduceţi cadrele medicale de acasă?” întrebase unul dintre reporteri. „N-a fost nevoie să le aduc eu, a răspuns managerul, au venit singuri… Au auzit sirenele ambulanţelor…”

Ca să poţi înţelege ce se petrece la Moineşti e nevoie să fii aici şi în zile de acalmie, dar şi în zile când ambulanţa aduce un număr mare de răniţi şi când medici şi asistenţi, care nu sunt de gardă, auzind sirenele, pornesc din proprie iniţiativă către spital… Au fost şi situaţii de acest fel. Şi nu odată. Zilele Medicale, cele şase ediţii de până acum, pot ajuta pe cei veniţi din afară să-şi facă doar o idee. Dar nu toate izbânzile sunt la vedere. Şi nu e nici prea uşor să le poţi exprima în cuvinte.
***
– Cunoaşteţi şi alte spitale unde s-au făcut salturi asemănătoare?
– Seamănă şi nu seamănă cu ce se petrece în alte unităţi din ţară. Mai mult nu seamănă, îmi spunea dl prof. dr. Niculae Iordache, de la Spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, prezent de mai mulţi între chirurgii ce operează la Moineşti… Adevăratele „secrete” îmi scapă. Dl dr. Cotîrleţ are multe talente şi nu sunt uşor de „citit”. Ştie să lucreze cu oamenii…
– Dacă dl dr Cotîrleţ ar fi lucrat în Bucureşti, ar fi realizat aşa ceva?
– În Bucureşti, nu. N-ar fi fost posibil!
Am zâmbit şi eu, a zâmbit şi profesorul… Deşi redusă la câteva întrebări şi răspunsuri, acea scurtă discuţie, purtată într-un moment de disponibilitate, putea să limpezească multe. Managerul de la Moineşti nu discutase însă cu un singur om; a făcut zeci de vizite în alte spitale şi centre universitare, a vorbit cu profesori, cu manageri, a aplicat tot ce a fost potrivit nevoilor de acasă… Iar „acasă” însemna Spitalul… A invitat aici medici, profesori, buni practicieni, le-a deschis sălile de operaţie, i-a îndemnat şi pe ceilalţi să întrebe, să observe, să înveţe… Apoi, după mai multe astfel de „întâlniri”, a iniţiat Zilele Medicale… Adevărate şcoli-atelier pentru abordări chirurgicale dificile… A inventariat cazurile şi, de fiecare dată, i-a căutat şi i-a convins să vină să opereze pe cei mai buni.
– Aţi primit şi în acest an cazuri dificile. Cum de aveţi curajul să intraţi într-o astfel de operaţie, lucrând cu o echipă necunoscută?
– Cei de la Moineşti sunt bine pregătiţi şi motivaţi. Dovadă că au acceptat să opereze cu ei şi dl dr Adrian Lobonţiu din Paris, şi dl. prof. dr. Antonello Forgione şi mulţi alţii… Şi nici una dintre intervenţiile făcute n-a fost simplă… Nu ştii ce te aşteaptă după ce vei deschide bolnavul… Pentru mine, de fiecare dată, e o provocare…Dl dr. Adrian Cotîrleţ are şi acest talent, ştie să mobilizeze oamenii, să-i pună în situaţii noi astfel încât să se depăşească pe ei înşişi… La fel a făcut şi cu mine.
Aproape în acelaşi timp, şi dl profesor şi eu, ne-am amintit de un caz cunoscut de cei pasionaţi de alpinism…
Trei maeştri ai ascensiunilor pe munte luaseră cu ei câţiva tineri bine pregătiţi fizic, dar la început de drum. Se întâmpla în 1982, în Bucegi. Se adunaseră în faţa unui versant abrupt, loc de încercare pentru adevăraţii profesionişti… Cu mâna streaşină la ochi, priveau piscurile ce se înălţau semeţe până la cer. Singura cale de a ajunge pe vârf era un spaţiu relativ îngust între doi pereţi de stâncă, paraleli şi înalţi. În termeni de specialitate, un horn.
„Hai, urcă!” îl îndeamnă profesorul pe un tânăr dornic să-şi etaleze talentul. „A mai urcat cineva?” îl întreabă discipolul. „Da, toamna trecută”; am avut un schimb de experienţă cu alpinişti din Franţa. Şi-i spune şi numele francezului ce izbutise să escaladeze prin horn.
Convins, tânărul şi-a pregătit accesoriile şi a început să se caţăre… Au fost şi momente de cumpănă… Pereţii hornului erau pe alocuri prea departe unul de altul… Cei de jos îl încurajau: „caută o rezolvare, francezul cum a găsit-o?!” În sfârşit, după câteva ore, aproape epuizat, tânărul ajunsese în vârf. Abia după ce a coborât şi s-au terminat îmbrăţişările entuziaste ale celorlalţi, profesorul său i-a spus: „Ai doborât un record, fiule. Prin acest horn nu a mai urcat nimeni, niciodată!”

CONAS confirmă miracolul: ACREDITAT!

Privesc şi eu, contaminat de emoţiile dânsului, Decizia CONAS cu numărul 991, din 25 iulie 2011.
– Cum de v-a ieşit o asemenea sincronizare?! Şi acreditarea, şi finalizarea lucrărilor la Compartimentul de Primire Urgenţe s-au terminat odată cu începerea ediţiei din acest an a Zilelor Medicale… Eu am ajuns la Moineşti abia în seara zilei de 27 iulie, târziu. Sărbătoarea hramului bisericii din incintă se terminase de mult… Şi echipele de muncitori încă lucrau la finisajele exterioare… Şi dimineaţa, la prima oră, totul era pregătit pentru inaugurare şi începerea activităţii…
– Aşa s-a lucrat tot timpul, aşa se lucrează şi în spital… Zi şi noapte… Chiar şi acum; e duminică seara, dar ambulanţele vin şi pleacă… Sunt urgenţe! În blocul operator se lucrează, acum am ieşit din sală, peste o oră intru într-o altă operaţie… Mulţi colegi, mai ales cei din clinici universitare vorbesc despre mine ca manager… Dar eu îmi fac în primul rând datoria de chirurg. Şi în spital, uitaţi-vă la programările gărzilor, lucrez cot la cot cu ceilalţi… Pentru noi, mai ales pentru chirurgi, aceste „zile medicale” au fost de relaxare – programul operator a continuat în acelaşi ritm ca înainte, dar intervenţiile au fost conduse de chirurgi – unii dintre ei profesori, veniţi din afară… Rezultatele de astăzi sunt rodul perseverenţei şi muncii în echipă.
– Dv cum evaluaţi manifestarea din acest an? La ce anume vă raportaţi?
– Sunt medici, profesori, chiar şi prieteni ai Spitalului Moineşti, care vin an de an; sunt alţii care eu venit prima dată anul acesta. Vin din centre universitare importante şi văd cu alţi ochi. Şi toţi mi-au spus că manifestarea a fost o reuşită. Dar vă întorc şi eu aceeaşi întrebare: dv cu ochi de reporter, cum aţi văzut ediţia din acest an?
– În primul rând, vie… Totul a decurs firesc, de la sine… E pentru prima dată – şi am fost prezent la toate ediţiile – când simt că şi comunicările şi programul operator realizat de invitaţi din alte centre, şi dialogul între cei din sala de conferinţe şi chirurgii din sălile de operaţie, au devenit ceva obişnuit, ca şi cum ar fi activităţi curente. Până şi pensiunea Montana din Slănic Moldova – gazdă tradiţională a conferinţelor ce însoţesc Zilele Medicale şi echipa de profesionişti de acolo – s-au integrat în activitatea spitalului. Un amănunt: în mai toate fotografiile făcute dv, cadre largi, undeva, în preajmă, îi găsesc mai mereu pe dl Constantin Popa, patronul pensiunii Montana şi pe dl Viorel Ilie, primarul municipiului Moineşti. Semne de normalitate, aş spune. Aţi devenit o instituţie importantă, nu numai în acte, ci şi în conştiinţa comunităţii, şi în faptele celor ce reprezintă comunitatea.

Câte spitale, chiar dintre cele mari, pot etala atari colaborări?

Am încercat şi am abandonat pe rând alte abordări ale fenomenului Moineşti, am renunţat la declaraţii acordate în exclusivitate, date de personalităţi medicale prezente la eveniment: dl prof. dr. Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în MS, dl prof. dr. Irinel Popescu, dl prof dr Mircea Beuran, fost ministru al sănătăţii, dl prof dr Niculae Iordache, dna conf. dr. Ioana Grigoraş – Secţia de ATI a Spitalului Sf Spiridon din Iaşi, dl dr. Vasile Cepoi, dl prof. dr. Octavian Unc, dl dr. Călin Shapira, din Israel, dl dr. Valentin Calu, Clinica de Chirurgie Elias, dl dr Adrian Lobonţiu, Spitalul Henri Mondor din Paris, un destin exemplar al chirurgiei româneşti contemporane… Şi nici pe departe nu i-am enumerat pe toţi. Vorbesc despre personalităţi medicale contemporane, nume de referinţă, unii fiind adevărate modele pentru medicii din SMU Moineşti. În Cartea de Onoare a spitalului se pot citi aprecieri şi puncte de vedere mai mult decât entuziaste ale unor celebrităţi: dl Luc Verschuere – Belgia, dl dr. M. Van Baden – Belgia, dl prof. dr. Pierre Marquet, citat şi în reportajul nostru, dr. France Guterman – Franţa, dl prof. dr. Antonello Forgione – Italia (care a operat de atâtea ori la Moineşti), dl acad. dr. M. Ifrim, dl. Preşedinte Ion Iliescu, care a vizitat spitalul în timpul ultimului său mandat, Execelenţa Sa, dna Rodica Radian-Gordon – ambasadorul Israelului, dl prof. dr. Ostin C. Mungiu, Excelenţa Sa, Radu, Principe al României şi mulţi, mulţi alţii… Medici, profesori universitari, manageri, deputaţi şi senatori din întreg spectrul politic, miniştri, secretari de stat au vizitat spitalul având doar cuvinte de laudă. Medici şi profesori din străinătate intervievaţi chiar de autorul reportajului de faţă au recunoscut onest că au ce învăţa din experienţa colegilor din Moineşti.
Această înşiruire de nume, inevitabil limitată, ascunde şi o componentă importantă a fenomenului Moineşti: cultivarea unor motivaţii puternice, pozitive, care să atragă şi să stimuleze medici să vină şi să rămână ataşaţi spitalului. Căci este şi o altă izbândă: majoritatea covârşitoare a medicilor de aici sunt tineri. Şi dacă au ales să se angajeze într-o asemenea competiţie, vor fi capabili şi vor fi ajutaţi să ducă mai departe un proiect ce nu şi-a dezvăluit decât în mică parte complexitatea şi anvergura. În SMU Moineşti sunt oameni care fac istorie.

 

www.omniscop.ro
Explicaţii fotografii:

 

001, a şi b: Dl dr Adrian Cotîrleţ, chirurg recunoscut de confraţi, autorul a ceea ce numim astăzi „fenomenul Moineşti”

002: Rezecţie parţială de colon cu excizia tumorii; în echipa operatorie: dl dr. Valentin Calu, medic primar chirurg, Spitalul Universitar de Urgenţă “ELIAS”, Bucureşti şi dl dr. Ionuţ Moţoc, medic specialist chirurg, SMU Moineşti (foto: dr Sergiu Ionel Rău, SMU Moineşti)

003: Amănunte şi detalii care fac diferenţa! Chirurgii ştiu de ce…

004 a şi 004 b: Dl dr Dumitru Tincu, şeful secţiei ATI, fericit că a normalizat parametrii biologici ai unui pacient cu probleme

005: Între Moineşti şi clinicile universitare din străinătate, nici o diferenţă privind îngrijirea pacienţilor

006 a şi b: Pregătirea unui bolnav trimis în regim de urgenţă la o clinică universitară

007 a: Dna dr Corina Neacşu, medic primar Gastroenterologie, coordonând investigarea unui pacient în CPU

007 b şi c: Telemedicina a intrat deja în obişnuit
(imagini din CPU (007 b) şi Secţia ATI (007 c))

008: La SMU Moineşti, „schimbarea la faţă” a fost sărbătorită vineri, 29 iulie 2011, prin inaugurarea noului Compartiment de Primire Urgenţe

009: Dna conf. dr. Ioana Grigoraş, şef secţie ATI la Spitalul Universitar de Urgenţă Sf. Spiridon din Iaşi, vorbind celor prezenţi la Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti despre impactul terapiei antibiotice asupra rezistenţei bacteriene

 

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*