Mihai Tirică – un arhaic modern

07.04.12 by

Prima impresie pe care am avut-o ascultându-l pe Mihai Tirică vorbind despre sculptura în lemn a fost aceea de exemplaritate și insularitate a pasiunii sale. Într-o lume în care reperele esențiale ale mundanității sunt profitul material și confortul – în general, orice asigură plăcerea și exacerbarea eului mărunt, și unde forma supremă de cultură e asimilată divertismentului grob de tip consumerist, Mihai Tirică își declină ferm participarea la acest tip de istorie optând pentru o radicală și fecundă reîntoarcere la tradiție, la mustul unei arhaicități esențiale.

A doua impresie, mai articulată acum, după ce i-am evaluat atent lucrările, a fost aceea că asist la fenomenul unei îndoite regăsiri: nu doar Mihai Tirică și-a găsit prin tradiție complementul său existențial, sinele mai bun, dar tradiția însăși a câștigat prin MT pe unul din mandatarii autorizați ai zestrei sale. Veți observa că intervenția lui MT asupra materiei nu e înstăpânire abuzivă, agresivă – reflex modern al voinței de putere, ci acesta ascultă atent – printr-o tainică comuniune – forma dinlăuntrul materiei, eliberând-o docil în ceea ce îi este propriu, conservându-i arhetipul în toate întruchipările ei. MT este asistentul ei fidel, știind să asculte prin talentul său ”sugestiile” ideatice dinlăuntrul materiei, prelungind astfel într-un mod organic predispozitia materiei cu ceea ce îi este propriu în cel mai înalt grad. De aceea, și numai de acceea, materia, la rându-i, se lasă domolită de priceperea mâinilor sale, rezultând o inefabilă și frățească legătură între artist și materia artei sale.

Dacă pentru marea parte a artiștilor moderni noul înseamnă instituirea unui limbaj nou și personal, pentru MT noul nu e sinonim cu găsirea și încifrarea unui limbaj original, ci, mai degrabă, cu descoperirirea limbajului originar prin excelență. Ca să putem gândi noul prin vechi – pare să ne spună MT – e nevoie să regăsimi autenticitatea primordialului, iar această primordialitate a spiritului nu o putem afla în altă parte decât în folclorul nostru național. Mediul nostru rural deține o cultură folclorică cu puternice legături în exepriența simbolică a lumii arhaice. Rostul artei lui MT e acela de a coborî spre originar la sensurile simbolice inițiale, iar după aceea de a ridica ceea ce se află implicit și latent în acestea la un înțeles al timpului nostru, într-un fel de paradoxală ontologizare a formei estetice. Pentru că, după cum spune Brâncuși: ”Sculptorul e gânditor, iar nu fotograf al unor aparențe derizorii”. Pentru a scoate esențele din invizibilul nemanifestatului și a le transpune într-un vizibil care să nu poată fi confundat cu cel al aparențelor empirice, sculptorul este nevoit să le transpună în tipare simbolice, iar pentru aceasta este nevoie de cazna și curăția minții, într-un efort de identificare cu Logosul primar, care să-i configureze orizontul și să-i asigure reperele …

Vom observa că elementele dominante ale universului său plastic fac parte din simbolurile primare ale lumii. Bunăoară, să luăm, de exemplu, stâlpul (coloana) și roata. Le regăsim în multe din lucrările sale: ”Spirala Existenței”, ”Dinspre trecut”, ”La poartă”, ”Simboluri și legendă”, ”Tradiție și legendă”. Ce semnifică acestea?

Stâlpul e ”Axis Mundi”, stâlpul lumii, stâlpul cosmic, scara la cer. Complexul de semnificații e dominat de spațialitate și ascensiune, de trecerea dincolo. Roata reprezintă imaginea soarelui. În acest caz complexul de semnificații este dominat de temporalitate și ciclicitate.

Dar – lucru foarte important! – stâlpul nu este doar pură și inabordabilă transcendență, nu e doar spectacol cosmogonic. El implică articularea finitului cu infinitul, a imanenței cu transcendența; este o nesfârșire ce se dobândește pornind de la această lume (sau, cum îi plăcea lui Noica să spună, este o infinire, prezența celui nemăsurat în ce-i măsurat)

Stâlpul (coloana) marchează în primul rând creația cotidiană. El nu reprezintă doar imaginea cosmogonică, ci și faptul că această cosmogonie e cotidiană, ne aparține. De aceea, in paranteză fie spus, cred că tema acestei expoziții se putea la fel de bine numi: ”Elemente de cosmogonie cotidiană”.

Ne vom pune însă, firesc, întrebarea: cum se conjugă stâlpul și roata cu substitutele acestei lumi, cum devin ele cotidiene? De regulă, acestea se regăsesc în riturile noastre de trecere: nunta, înmormântarea, unde stâlpul e substituit de obiecte familiare: arbore, steag, suliță, ce au în vârful lor o imagine circulară, de regulă colaci – substitutul mundan al roatei. În acest fel toate elementele imagistice din lucrările lui MT devin aluzii cosmogonice, încercare de reamintire și regăsire a rostului originar, unde omul și cosmosul erau în strânsă și frățească unitate. Vom putea atunci spune, împreună cu vechii greci, că nu mâncăm pâine, ci mâncăm pe Ceres, nu bem vin, ci bem pe Bachus. Prin participarea arhetipului la viața cotidiană se redobândește sensul plin al existenței, realitatea fiind lărgită și trăită la nivel cosmic.

Noutatea pe care o aduce MT este tocmai această investire a finitului cu prestigiul universalității arhaice, faptul că orice lucru e mai mult decât el însuși și că accesul plenar la intimitatea lui esențială nu se poate realiza decât prin bunăvoința arhetipului său, prin supunere la acesta.

Noi sperăm ca, pe parcursul urcușului său anagogic, MT să ajungă la un moment dat să poată spună, aidoma lui Brâncuși: ”Nici nu vă puteți încă da seama de ceea ce vă las eu!”

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*