Mihai Eminescu sărbătorit pe 15 ianuarie de poeți și de actori craioveni

10.01.14 by

Mihai Eminescu sărbătorit pe 15 ianuarie de poeți și de actori craioveni

Prima întâlnire din 2014 din cadrul proiectului cultural Scriitori la Tradem stă sub semnul omagierii – deloc rutiniere, sperăm – a lui Mihai Eminescu.
Pe 15 ianuarie se împlinesc 164 de ani de la nașterea celui care spunea despre sine: Dumnezeu, la adiţiunea lumii, a greşit – eu sunt … un punct în cartea destinului, care nu trebuia să fi fost. Destinul său este unic în istoria culturii române, iar legământul față de moștenirea se reînnoiește an de an.
Iubitorii poeziei, ai memoriei marelui poet și gazetar, sunt invitați, miercuri, 15 ianuarie, de la ora 17, la sediul Casei de Cultură Traian Demetrescu a Municipiului Craiova, să participe la un recital de poezie eminesciană susținut de actorii Mirela Cioabă și Angel Rababoc. Violoncelistul Mircea Suchici va interpreta propria muzică pe versuri ale poetului.

Nicolae Coande va citi pagini din scrisorile și publicistica eminesciană.
Gazdă ospitalieră, Cosmin Dragoste, manager interimar al instituției.

Cei care participă sunt rugați să-și spună gândurile lor despre poet.
Poate că tot Petru Creția, cel care spunea că ne recunoaștem în Eminescu tocmai pentru că “este mare și pentru că este atipic într-un fel compensator”, a făcut cel mai profund portret al unui poet care și-a urmărit întreaga viață, cu gândiri și cu imagini, “visul vieții cel himeric”:

„Orice pământ întors în pământ e un amestec de oase şi de vise, de biată carne abolită cu marile-i râvne cu tot, de ceva care a fost cu ceva ce nu mai poate fi. Între ce a fost Eminescu şi veacul lui de glorie şi de ţărână stă ultimul lui chip, masca lui funerară, chipul acela emaciat, coborât de pe o cruce nevăzută, flămând şi însetat, maculat şi totodată izbăvit de suferinţa unei soarte…
A fost un om care greu se dădea pe mâna cuiva şi care, pe de altă parte, din inaptitudine pentru orice compromis, şi-a făcut destul de mulţi duşmani. De ce nu l-am iubi pentru tot ce a fost în toată fiinţa lui din care o parte era pieritoare şi supusă pătimirii? Pentru lacrimile pe care le vărsa, într-un îndoit amurg, de nerăbdare că nu răsare odată luna de după munţii prea înalţi. Poate nici nu ne-ar accepta iubirea. Şi poate totuşi da, dacă ar şti că nu l-am trădat, că nu ne-am înfrăţit cu vrăjmaşii neamului său şi al nostru, că am păstrat ceva din neîndurarea lui inocentă, din care lui nădejdea a început să-i lipsească an după an, luptă după luptă.
Cine n-a ştiut, în acest ceas, să sărute în gând, plângând, fruntea măştii lui funerare a lipsit de la sărbătoarea veacului său.”

Veniți la Eminescu!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*