Mihaela Albu şi Dan Anghelescu exegeţii lui Vintilă Horia

14.06.17 by

Mihaela Albu şi Dan Anghelescu exegeţii lui Vintilă Horia

„European născut în România”, Vintilă Horia a avut, ca şi alţi scriitori români, un destin aparte, în timpul vieţii, dar şi postmortem.
Vintilă Horia (Caftangioglu) s-a născut la 18/31 decembrie 1915, la Segarcea, unde tatăl său, aromân din părţile Buzăului, era inginer agronom pe Domeniile Coroanei Regale. La Bucureşti, urmează Colegiul „Sf. Sava” (1929-19339, Facultatea de Drept a Universităţii, dar şi Facultatea de Litere al Universităţii Catolice din Paris. Sprijinit de Nichifor Crainic, în iunie 1940 este numit, pentru câteva luni, ataşat de presă la Legaţia României din Roma, în 1941 obţine o bursă Humboldt în Austria, în 1942, la propunerea lui Al. Marcu, reintră în diplomaţie ca ataşat de presă la Consulatul român din Viena. În august este luat prizonier de germani „ca cetăţean al unei ţări inamice”, internat în mai multe lagăre, eliberat de armata britanică. Prin decretul regal 2134/novembrie 1944, i se interzice întoarcerea în ţară (ca şi altor scriitori-diplomaţi), în 1946, Tribunalul Poporului îl condamnă la muncă silnică pe viaţă. Se stabileşte în Italia (Bologna, Roma, Assisi, Florenţa), pentru o scurtă perioadă, în 1948 pleacă în Argentina, la Buenos Aires, unde lucrează într-o tipografie şi librărie, deschizându-şi apoi propria librărie, „Meşterul Manole”. Aici va fonda revistele „Nouvelles d’Argentine” şi „La Rumania”, va publica poezie, proză, eseuri, va ţine conferinţe. În 1953, revine în Europa, la Madrid, prin câştigarea unei burse, între 1960-1964 se stabileşte la Paris, unde scrie în limba franceză romanul Dieu est né en exil (în 1960), distins cu premiul Goncourt, dar care a trezit un scandal european, în care unii dintre compatrioţii săi şi-au manifestat ura şi invidia: revista „Glasul patriei” de la Bucureşti (numărul din 10 august 1960) deschide atacul furibund, Legaţia RPR din Franţa susţinând revista bucureşteană, oferind presei de stânga din Franţa detalii denigratoare, în parte mincinoase, privind opiniile sale de dreapta. Din păcate, şi Constantin Virgil Gheorghiu, autorul celebrului roman Ora 25, exilat şi el, susţine această campanie, obligându-l pe Horia să renunţe la premiu, deşi Robert Escarpit a subliniat faptul că Academia Goncourt a premiat o carte şi nu biografia autorului. Scârbit de atmosfera pariziană, Vintilă Horia se va retrage la Madrid, în 1964, în 1972 primeşte cetăţenia spaniolă, va trece la cele veşnice la 4 aprilie 1992, la Villalba, fără să poată reuşi să-şi vadă ţara. Într-un interviu acordat Marilenei Rotaru, face o mărturisire cutremurătoare: „E un lucru aşa de covârşitor în existenţa mea, numai ideea, numai cuvântul întoarcere acasă, încât îmi pun problema în fiecare zi şi în fiecare noapte, pentru că nu pot să dorm din cauza asta, cum o să reacţionez când o să mă dau jos din avion la Otopeni […] pentru că nu ştiu cum o să reacţionez, o să leşin, o să mor, o să plâng, o să cad jos ca să sărut pământul […] e una din întrebările mari care plutesc încă în viitorul meu” (apud Vintilă Horia, De lângă Escarial cu Râmnicul în gând, studiu introductiv, antologie, note şi comentarii de Mihaela Albu şi Dan Anghelescu, Rm. Sărat, Edit. Rafet, 2017, p. 28-29). (Declaraţii similare mistuitoare pe aeroportul Otopeni au dat Papa Ioan Paul al II-lea şi fostul rabin şef, Alexandru Şafran).
N-a reuşit să se întoarcă acasă, ca şi alţi mari intelectuali români (Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Şt. Baciu etc.), dar a dus, după propria-i mărturisire, „ca nişte melci culturali, casa noastră originară, oriunde ne aflam răspândiţi pe suprafaţa pământului”, căci „exilul constituie o ruptură tragică”.
În exil, activitatea sa prodigioasă a făcut cinste României eterne, profunde. Ţara sa postdecembristă l-a recuperat, a fost omagiat la centenarul naşterii sale. Opera sa a fost tradusă şi editată de I. Deaconescu, Monica Nedelcu, Ana Vlădeanu, Ileana şi Mihai Cantunari, Gabriel Stănescu, Tudora Şandru, Mircea Popa, Mihaela Constantinescu-Podocea, comentată de Eugen Simion, I. Vlad, Dan Ciachir, N. Manolescu, Cornel Ungureanu, C. Poghirc, Alex Ştefănescu, I. Holban, Fl. Manolescu, C. Ciopraga, Vlad Georgescu, Andrei Pleşu, Cornelia Ştefănescu, Emil Manu, Monica Spiridon, N. Florescu, Mircea Muthu, Marian Papahagi, Marilena Rotaru etc.
A fost făcut cetăţean de onoare al Segarcei, a fost o recuperare firească, dacă n-ar fi existat şi câte un băţ în gard, manipulat de directorul Institutului „Ellie Wiesel” din Bucureşti, care a reluat acuzaţiile Tribunalului Poporului din Bucureşti (din hotărârea 11/21 februarie 1946), lui Vintilă Horia atribuindu-i infracţiuni de genocid contra umanităţii, criminal de război, fascist şi legionar.
Dar, au fost intelectuali de marcă, cu demnitate, care au pus lucrurile în ordine. Între aceştia, Mihaela Albu şi Dan Anghelescu. „Chiar şi pentru un neavizat în ale istoriei – scriu cu pertinenţă într-o notă de subsol al cărţii lor , Tinereţea unui «fost Săgetător». Vintilă Horia, Craiova, Edit. Aius, 2016, p. 8 – înşiruirea aceasta este ineaptă, total aberantă şi, evident, şochează. Parcurgând-o, am putea bănui că inflamat de elanuri vindecative, directorul semnatar a comis (desigur, cu bună credinţă) o nevinovată translaţie de date. Nu cumva, avându-l în imagine pe Vintilă Horia, scrisese despre Horia Sima? În fond, metoda de a falsifica, de a introduce informaţii mincinoase, a fost folosită, cu bune şi apreciate rezultate, şi atunci când securitatea instrumenta dosarul cu ocazia premiului Goncourt! Cu alte cuvinte, e omologată”. Tristă, dar adevărată constatare. În unele privinţe, ne întoarcem la stalinism; noii ideologi mondiali, urmaşii cominterniştilor, ne dictează care personalităţi marcante sunt „corect politic”. Nedumerirea este alta: cum a putut trece această lege prin Parlamentul României?!

Mihaela Albu (n. la 10 iunie 1947 în Craiova), poetă, eseistă, critic şi istoric literar, editor, şi-a făcut studiile elementare şi liceale în oraşul natal, cele universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, unde şi-a susţinut şi doctoratul (în 1983). A fost profesor preuniversitar în jud. Olt, iar din 1975 urmează toate treptele didactice ale Universităţii din Craiova până în 2010, când se transferă la Facultatea de Jurnalism a Universităţii „Spiru Haret”(2010-2012). Între 1999-2004 a fost „visiting professor” la Universitatea Columbia din Hew-York, unde a inaugurat catedra „N. Iorga”. A înfiinţat Asociaţia Culturală Internaţională „Carmina Balcanica” şi revista omonimă, face parte sau colaborează la reviste româneşti din diaspora. A devenit, împreună cu Dan Anghelescu, o excelentă cunoscătoare a exilului românesc, publicând, în acest sens, volumele: Citind la New-York scriitori români (2002), Memoria exilului românesc (2008), Et in America (2009), Presa românească de peste hotare (2009), Presa literară din exil (2009), Revistele literare ale exilului românesc (2009), Întoarcerea în Ithaca. Cultura românească din exil şi din afara graniţelor, vol. 1-2 (2010-2011). Este unul dintre coautorii Dicţionarului General al Literaturii Române, coordonat de acad. Eugen Simion, apărut sub egida Academiei Române. A fost distinsă cu numeroase premii şi diplome.
Colaboratorul său, Dan Anghelecu (n. la 2 mai 1945) este poet, critic şi istoric literar, eseist, muzicolog. A absolvit studiile elementare şi leceale la Botoşani şi Facultatea de Muzicologie, Compoziţie din cadrul Conservatorului de Muzică „G. Enescu” din Iaşi (1970). Şi-a susţinut doctoratul în filologie. Este membru PEN Club, director fondator al revistei „Carmina Balcanica”, editor la revista „Lumină lină” din New York, fondator şi preşedintele juriului primei ediţii a Festivalului Poeţilor din Balcani( Brăila, 2006). Ca poet e remarcat de Al. Piru pentru nonconformistul său şi pentru „aventura neîngrădită a spiritului care reinventează limba sentimentelor”. A colaborat cu Mihaela Albu la volumele de critică şi istorie literară pe tema exilului. Între acestea, trei volume sunt dedicate biografiei şi creaţiei lui Vintilă Horia.
Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate (Craiova, Edit. Aius, 2015) este primul volum de restituire, recuperare şi analiză a eseisticii autorului, răspunzând, astfel, dorinţei lui Mircea Eliade de a elabora o „bibliografie a pribegiei”. Mihaela Albu şi Dan Anghelescu sunt convinşi – pe bună dreptate – că „Vintilă Horia este unul dintre marii făuritori de cultură românească”, motiv de a readuce în actualitatea românească din Ţară eseistica acestuia din perioada „exilului său creator”, publicată în limbile română, spaniolă, franceză, italiană. O serie de scrisori scrise sau primite de Vintilă Horia de la Ovid Caledoniu, Mircea Popescu, Camilian Demetrescu, G. Uscătescu, I. Caraion, Ion Raţiu etc., obţinute în special de la Cristina Horia, fiica scriitorului. Antologia selectivă este prefaţată de un studiu monografic al celor doi autori despre „generaţia României întregite” şi a „Gândirismului”, „semnele” biografiei, etapele de creaţie (etapa românească şi etapa exilului creator), vocaţia sa eseistică, studii şi eseuri dedicate unor personalităţi ale culturii române (Eminescu, Mircea Eliade, L. Blaga, I. Pillat etc.).
Urmează antologia selectivă Tinereţea unui „fost-Săgetător”. Vintilă Horia (Craiova, Edit. Aius, 2016), în care Mihaela Albu şi Dan Anghelescu grupează eseurile publicate în revistele literare în perioada 1936-1944. Impresionează cronicile literare şi comentariile despre Victor Papilian, Liviu Rebreanu (recenzat romanul Gorila), T. Scarlat, Pavel Dan, Virgil Carianopol, Ionel Teodoreanu, G. Călinescu, V. Beneş, Emil Botta, Emil Giurgiucă, V. Voiculescu, Al. Macedonski, Mircea Streinu, L. Blaga, Şt. Baciu, Şerban Cioculescu, Eminescu, I. Pillat, Mircea Eliade, Al. Odobescu, G. Papini etc. Antologia este precedată de un argument, în care cei doi autori precizează contextul politico-istoric interbelic în care pericolul bolşevic se prefigura, analizează „naţionalismul-act de creaţie şi tărie spirituală”, colaborarea lui Vintilă Horia la revistele „Gândirea”, „Porunca vremii”, „Sfarmă-piatră”, „ Meşterul Manole” (fondată de el). Eseistica lui Vintilă Horia, scrisă în anii de formare intelectuală (între 21-29 ani), este remarcabilă şi ea este „sâmburele fructului ce va urma”, autorii concluzionând: „Într-un canon care se cere absolut necesar revizuit, numele lui Vintilă Horia trebuie să ocupe un loc de frunte în literatura română. În literatura europeană şi l-a câştigat deja”.
Al treilea volum din trilogia (vor mai urma?!), poartă semnătura autorului, Vintilă Horia, şi este intitulat De lângă Escorial cu Râmnicul în gând (Rm. Sărat, Edit. Rafet, 2017), studiu introductiv, antologie, note şi comentarii de Mihaela Albu şi Dan Anghelescu. Prezentându-l pe Vintilă Horia ca „o importantă conştiinţă a exilului”, în contextul exilului românesc în care nostalgia patriei pierdute este evidentă, cei doi autori prezintă date biobibliografice despre „ţăranul de la Dunăre”, care şi-a asumat identitar matricea stilistică. Concluzia autorilor este pertinentă şi o consemnăm ca atare: „Nu s-a întors acasă, dar speranţa nu şi-a pierdut-o niciodată. Şi-a păstrat Ţara în gând, şi-a păstrat limba, obiceiurile, amintirile. Dorul, nostalgia răzbat însă din întreaga sa operă”. Antologia selectivă cuprinde fragmente din Memoriile unui fost-Săgetător şi scrisori din exil. O bibliografie actualizată a operei literare întocmită de Basarab Nicolescu, referinţele critice, indicele de nume şi toponime, albumul foto completează acest volum remarcabil.
Acribia ştiinţifică, abudenţa (necesară) a notelor de subsol, comentariile erudite ale Mihaelei Albu şi Dan Anghelescu pun amprenta seriozităţii elaborării acestor studii, dominate pe aducerea acasă (chiar şi pe această cale) a creaţiei unui mare intelectual român, cu o viaţă de roman. Altfel spus de Marian Barbu, „Socotesc că biruinţa intelectual-cărturărească a celor doi – Mihaela Albu şi Dan Anghelescu – ar putea fi răsplătită cu un premiu al Academiei Române şi pentru acurateţea transcrierii în limba textelor originale. Ba şi pentru cazna translării în limba română de titluri şi crochiuri critice din limbi străine, pe care savantul Vintilă Horia le folosea în conferinţele şi cursurile lui universitare. Mărturisesc că sunt uimit de ipostaza filosofului Vintilă Horia, atât de original şi de bine organizat în formarea ideilor. Şi nu-mi dau seama, acum când scriu despre el, dacă în studiile de specialitate din ţara noastră există o cât de mică zăbavă asupra personalităţii sale şi în acest domeniu […]. Antologia (selectivă) din publicistica interbelică a lui Vintilă Horia este ea însăşi un model de tipăritură privind concepţia de alcătuire, de punere în temă, pornind de la Argument până la Concluzii şi Bibliografie”.
Vintilă Horia şi-a găsit exegeţii pe măsură.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*