MĂSURA LUCRURILOR

25.10.13 by

MĂSURA LUCRURILOR

M-am întrebat de nenumărate ori, cum aş alcătui eu o scară a valorilor omenescului din noi şi am revenit mereu la ideea că măsura lucrurilor ocupă un loc însemnat în viaţa noastră.

Zilele trecute mi s-a ivit un prilej să mă opresc cu mai multă stăruinţă asupra acestui gând. Am fost invitată într-o familie despre care ştiam că bunăstarea materială era una de excepţie. O minte sclipitoare care a aşezat munca pe direcţiile cele mai bune, pe coordonatele moralităţii, ale perseverenţei şi tenacităţii, ale omeniei îmbinate cu scânteieri de suflet, o puternică încărcătura cu suflu optimist capabil să scoată omul din încercările grele de care nicio făptură umană nu e scutită, o cuceritoare modestie şi încă alte daruri nu puteau să ducă decât la o situatie de excepţie. Cunoşteam multe aspecte din viaţa acestei puternice personalităţi din cartea în care prezenta drumul vieţii sale. Faptele de viaţă şi cartea “Din viaţa unui om oarecare” – Pagini de jurnal – semnată Herman Victorov sunt cunoscute multor români şi afirmaţiile mele sunt întărite şi de filele acestui valoros volum în care nu a rămas loc de tăgadă.
Mă întorsesem de curând din România şi văzusem unele palatele recent construite de îmbogăţiţii peste noapte, stăpâni acum pe frânele ţării, palate cu multe spaţii fără întrebuinţare, făcute doar ca să stârnească invidia şi să-şi etaleze bogăţia. Opulenţa părea să fie ceea ce doreau să afişeze chiar în mod ostentativ. Văzusem pe înternet strălucite clădiri în multe locuri din lume, care mai de care mai somptuoase şi multe dintre ele de o rară frumuseţe.
Mergând în maşină cu fiica mea, Andaluza şi nepoata Mara-Elena, ne gândeam că poate ne va întâmpina o clădire frumoasă şi impozantă, întinsă pe un spaţiu larg, un fel de castel izolat într-o zonă ascunsă între pomi uriaşi, la o distanţă apreciabilă de oraşul Windsor de care aparţin proprietarii. Ne şi vedeam mici în acea imensitate, cu răsuflarea tăiată, privind pierdute prin luxul ce-l poate asigura milioanele sau poate chiar miliardele de dolari.
N-a fost mai nimic din ce ne-am închipuit. Răsuflarea ne-a fost tăiată în chip neaşteptat de altceva. Nu opulenţa, nu luxul, nu extravaganţa, ci bunul gust, rafinamentul şi mai ales măsura intru totul ne-au făcut să stăm pe loc şi să tragem aer în piept.
Spre marea noastra surpriză, ne-a întâmpinat o casa construită în stilul îndrăgitului nostru arhitect american Frank Lloyd Wright (8 iunie 1867 – 9 aprilie 1959). Fiind unul dintre cei mai proieminenţi şi influenţi arhitecţi ai primei jumatati a secomului 20, creaţia sa a fost considerată “piatra de hotar a modernismului” şi a avut o covârşitoare influenţă asupra tineretului. El nu a fost numai un arhitect, ci un vizionar, dovadă că după mai mult de o jumătate de secol de la moartea sa, concepţia despre arhitectură este încă viabilă. Pentru noi a fost o mare bucurie întâlnirea cu arhitectura în viziunea sa din care am desprins câteva caracteristici definitorii. Înaintea noastră s-a arătat o clădire doar cu un etaj, cu acoperiş îngust şi uşor înclinat, cu multe linii orizontale, drepte, adaptate la terenul plat şi cu culori luate din mediul înconjurător. Se remarca de la bun început această clădire prin formele ei geometrice, te atragea designul care se încadrează în peisajul locului, pe malul lacului străjuit de sălcii şi cu imagini din America, noaptea într-o feerie de lumini Spaţiile interioare ale clădirii au fost folosite cu mare artă, încît oriunde ne întorceam privirea eram înconjurate de un bine gândit detaliu arhitectonic. Cred că nimic n-ar fi putut să existe mai potrivit pentru această familie, casa şi oamenii ei formând o comuniune de aleasă preţuire. Casa aceasta amplasată într-un decor dumnezeesc, în vecinatatea altor clădiri şi ele aflate în patrimoniul oraşului, are dimensiunile unei locuiţe spaţioase pentru o familie în care să se simtă în largul ei, dar nu are nimic mai mult decat este nevoie pentru o viaţă îndestulătoare dar fără excese. Cu trei dormitoare la etaj şi spaţiul necesar desfăşurării treburilor din cursul zilei la parter, casa părea o adevarată bijuterie. Rafinamentul şi bunul gust te trimit cu gândul că pe lumea asta se poate trăi frumos în modestie şi cu măsură în tot ce faci. Mai mult, spiritul casei parca îţi ia ceva din povara zilelor în care uneori bate şi vântul rece al unor urgii.
Şi încă ar mai fi multe de adăugat. Curtea şi tot ce se află aparţinând acestui spaţiu de trait zilnic par legate între ele printr-o frăţie într-ale frumoasei pezentări.
Nişte pomi par să transmită ceva din verticalitatea lor, plantele şi florile par a cânta un imn vieţii, garajul stă înzestrat cu maşini tocmai bine potrivite pentru stăpânii casei şi un chiosc în curte, cochet, păstrând liniile şi proporţiile impuse de casă, construit din lemn frumos lucrat. El ne-a oferit spaţiul său pentru o masă românească din care nu au lipsit sărmăluţele şi tochitura moldovenească făcută chiar de mâna amfitrionului şi udate cu un vin la care mi-a rămas gândul mai multa vreme. Conversaţia lejeră dar cu substanţă a decurs în modul cel mai firesc. “Sunt evreu, dar gândul şi trăirea mea interioară este cea de român, cu dorul de ţara mea, România, de care nu m-am putut rupe deşi mi-e bine aici, în ţara adoptivă, Canada, care mi-a oferit multe oportunităţi ale împlinirii mele”, mărturisea domnul Herman Victorov şi înfăptuirile realizate în ţară depun mărturie pentru cele afirmate şi nu puţine la numar cu toate că au fost din domenii foarte diferite. Chiar când am ajuns noi acolo, abia apucase să expedieze două autobuze încărcate cu copii sosiţi din Romania pe care i-a trimis să viziteze Niagara. Conversaţia a avut şi o notă specială prin prezenţa prietenei de familie şi mâna dreaptă a amfitrionului, doamna Mihaela Ignat, o fiinţă solară, turnată dupa modelul de viaţă de aici în care bine s-a încadrat. Tabloul a fost completat prin prezenţa unei frumoase pisicuţe adusă din România, care îşi freca blăniţa de picicioarele noastre, semn de bună primire.
În ziua următoare tot n-am putut termina de povestit, aşa că după ce am ajuns acasă, în ziua următoare, domnul Herman Victorov m-a sunat la telefon şi am continuat conversaţia pe îndelete. Luată cu treburile prin casă, trag cu urechea să nu pierd ocazia când mă va suna iarăşi, căci mai avem de povestit.
Acum mă îmboldeşte iarăşi gândul la Romania noastra atât de contorsionată în multe privinţe şi încerc să pipăi cu mintea, câţi din aceia care au asemenea putere economică şi-ar fi întors privirea către mine şi mi-ar fi deschis uşile caselor şi ale inimilor lor adresându-mi-se cu firescul omului care cunoaşte bine măsura lucrurilor. Când la vârful societăţii noastre vor ajunge oameni care ştiu că se poate trăi frumos în modestie şi cinste, cu o viaţă cumpătată, multe se vor schimba de sus până jos. Dumnezeu ne-a trimis asemenea modele ca domnul Herman Victorov, care, desigur că nu este singurul, dar noi avem nevoie de mai mulţi astfel de oameni. Ajută Doamne să se înmulţească oamenii plămadiţi după chipul şi asemănarea Ta, aşa cum au fost în lumea mai aproape de începuturi!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*