Marşul, suicidar, al protezelor

25.07.12 by

Undeva, pe întinsa Câmpie a Tăcerii, Ultimul Far semnalizează palid şi intermitent. Fire sticloase şi rare de iarbă străpung fără convingere cochilia roşietică şi fărâmicioasă a solului. Curenţi incandescenţi de aer învolburează pânze albe de praf, generând tornade rebele. Miasme fetide viciază aerul, incitând Marea angoasă spre a-şi flutura aripile cenuşii. Cortegii şerpuitoare de proteze se precipită busculându-se, într-un lugubru scârţâit de balamale ruginite, către Ultimul Far, ignorând Nelimitata Crevasă ascunsă dincolo de el. Ultimul Far pâlpâie spasmodic atrăgând implacabil unduitoarea procesiune ce înaintează peste întinderea pustie pe care, din loc în loc, gnaisuri gigantice, diamantin şlefuite, le aţin calea.

Undeva, în spatele Ultimului Far, perfid ascunsă, Nelimitata Crevasă îşi macină canin tăcerea spaţială, aşteptând cu răbdare Irevocabilul Dar. Bizara procesiune compusă din proteze din material sintetic, metalice sau din lemn, plăci dentare, peruci, vase sanguine artificiale, ochi de sticlă şi alte organe aparţinând cândva – sau trebuind să aparţină – fiinţelor umane, dotate acum de Veşnica Putere Obscură cu afectivitate senzorială, se târăşte chinuită, parcă, de ictusuri comiţiale spre unica lumină rămasă.

Ultimul Far, fascie plăpândă şi efemeră în vasta şi orbitoarea semiobscuritate, pâlpâi agonic. Deodată proteza unui picior, proteza unei mâini şi o perucă bărbătească se detaşează de grosul masei. Mâna, suprapusă piciorului vârât într-un bocanc militar, se caţără pe coama unui gnais, fluturând în degetele răşchirate peruca decolorată. Un glas cavernos împunge zarea, făcând uriaşul convoi să se oprească şi să asculte Inspirata Tripletă:

„Încotro te îndrepţi, Popor al Protezelor, spre ce ţel iluzoriu îţi porţi paşii? Lumina aceea e înşelătoare, Universul spre care ne ademeneşte, fals. Opreşte-te, Popor al Protezelor! Marşul nostru este suicidar. Să rămânem unde suntem şi să redăm vieţii câmpia aceasta, să ocrotim sâmburele încă viu, să întemeiem pe tărâmul acesta un nou spaţiu vital! Să ne oprim, Popor al Protezelor, lumina aceea ne ademeneşte spre autodistrugere! Opriţi-vă, cât mai e timp, opriţi-vă!”

Inspirata Tripletă tace aşteptând reacţia mulţimii. În rândul protezelor se iscă freamăt şi ele se agită un timp, sfătuindu-se. Într-un târziu, un tunet format din mii de glasuri despică zarea:

„Nu-i adevărat! vrem să scăpăm din acest imperiu al deznădejdii. Acolo unde se zăreşte lumina trebuie să fie bine! Înainte, Popor al Protezelor, înainte!”

Şi protezele îşi reîncep marşul cu şi mai multă vigoare, strivind sub tălpi Inspirata Tripletă.

Timpul trece şi distanţa dintre Ultimul Far şi mărşăluitori se micşorează.

Deodată, firava lumină dispare total. Cenuşiul devine aproape negru şi material. Protezele încremenesc. Teama planează demenţial deasupra gloatei. Apoi, antrenate de o groază totală, scoţând un vaier prelung, protezele se aruncă într-un ultim asalt, rostogolindu-se unele peste altele în gura larg căscată a Nelimitatei Crevase, care le înghite horcăind abisal.

Pe întinsa Câmpie a Tăcerii, uriaşul spaţiu plumburiu nu mai este tulburat de nimic. Doar farmacistul Figueras caută în continuare absolut nimic.

www.omniscop.ro 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*