MARIN SORESCU – ȘI ASTĂZI LA FEL DE ACTUAL

23.02.18 by

MARIN SORESCU –  ȘI ASTĂZI LA FEL DE ACTUAL

În urmă cu 22 de ani, atunci când a fost omagiat de Academia Româna, la cei 60 de ani, Marin Sorescu afirma: ,,Decât să împlinești 60, pe tăcute, e mai bine să ți-i declari. Dante greșea, desigur, fixând acel ,,mezzo del cammin di la nostra vita” pe la 30 de ani. Mijlocul vieții omenești cred că este la 60, să fie clar! Căci, dacă substanțele radioactive, care ne bântuie, se înjumătățesc atât de greu, de ce viața omului, urmând aceeași lege a simetriei, să nu se dubleze ușor? ” Din păcate, Sorescu s-a stins mult prea devreme, dar el continuă să fie, nu 120 de ani, așa cum a mărturisit atunci, firește, în glumă, ci o permanență, în literatura română, și de ce nu, în cea universală.
Marin Sorescu este un scriitor al Universului, un scriitor care a plecat singur, încălțat în cipici , din satul Bulzești, sat atât de evocat, mai târziu, în operele sale, și a cucerit întreg mapamondul. ,,Singur printre poeți” a fost gânguritul lui de început. De atunci, opera soresciană are o întindere și o adâncime. Mai mult decât oricine, Sorescu a crezut, cu tărie, în destinul său literar, a simțit că nu poți exista , dacă nu te afli în fluxul creației, într-un loc cât mai aproape de centru. A început comic, la prima vedere, în glumă, dar a știut apoi să ajungă foarte departe, în locuri nebănuite. El este scriitorul profund, care a explorat toate genurile literare și aproape toate speciile. Sorescu a construit o operă peste care nu poate trece nimeni, chiar să vrea, o operă complexă, fantastică și interogativă, ce răspunde gusturilor largi și prejudecăților multiple. Mai mult decât atât, Sorescu are nu doar o operă, ci și un stil inconfundabil în literatură.
Din aceste motive, scriitorul a avut, de-a lungul vieții, mulți prieteni, dar și foarte mulți contestatari, un fel de dușmani ai absurdului. Grija lor cea mai mare a fost să-l dea afară de la revista Ramuri, revistă, pe atunci, de mare profunzime intelectuală.
Mai târziu, când el a acceptat să fie Ministrul Culturii, gândind că poate fi de folos culturii române, „oamenii de bine” s-au coalizat din nou pentru a-l doborî. Nici acum, după 22 de ani de la dispariția sa, Sorescu nu este lăsat în pace, însă numai naivitatea îi face pe unii să creadă că structura sa spirituală, imanență pe pânza vremurilor, ar putea fi evitată, mai ales în condițiile în care chiar și acum, după mulți ani, este la fel de cunoscut, de citit și aplaudat pe mai toată suprafața pământului, dar mai ales în spațiul anglofon. Poetul a pătruns în această lume o dată cu participarea la Internațional Writing Program Iowa City ( SUA, 1971.) Apoi a călătorit în Marea Britanie, Irlanda și SUA, având ocazia să ofere recitaluri din propria creație și a avut întâlniri cu romaniști și poeți la universități de prestigiu și asociații literare. A citit din propriile creații la Albert Hall, alături de poetul nigerian, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, în anul 1986. Consemnând impresii de la recital, în publicația ,,The Listener,, , Peter Forbes sublinia: ,,La recitalul de poezie de la Albert Hall, Sorescu a fost unul dintre punctele de atracție: vorbirea sa mucalită ii va aduce o mare popularitate” (iunie, 1987) . Creația sa a atras imediat atenția traducătorilor. Așadar opera lui Sorescu a fost tradusă în numeroase limbi, unii dintre traducători fiind poeți de renume internațional, iar premiile obținute de-a lungul vieții, foarte multe la numar, dintre care cele mai mari, HERDER, FERNANDO RIELO și LE MUSE, sunt o dovadă certă că Sorescu a fost și rămâne scriitorul foarte apreciat și stimat de critica literară, mai ales străină, pentru calitatea și profunzimea operei. Ba, mai mult, el a ajuns să fie, în 1992, printre nominalizații, în fază finală, la premiului Nobel, însă cum confrații săi, scriitori români, erau prea ocupați de soarta, ,,caprei vecinului”, a trebuit să-l piardă.
În ceea ce privește teatrul, Sorescu cucerește, în special, cu piesele jucate pe scenele din Europa, din Elveția, Germania Finlanda etc. Dramaturgul aducea în scenă marile întrebări ale omului, gândind artistic, în spiritul veacului. Într-un anume context, Marin Sorescu mărturisea: ,, E o doză mare de neliniște, în teatrul pe care-l scriu, de anxietate chiar, un vuiet de întrebări puse și nerezolvate. I se pot aplica multe etichete, etichetele pot fi întoarse pe dos, după un timp, după ce se șterge scrisul de pe ele. Țin mult la tripticul Iona, Paracliserul, Matca, pentru că acolo m-am căutat cu multă îndărătnicie. Citite fără dialog, aceste piese pot deveni o carte de filosofie, pe care intenționam s-o scriu, în acel timp, – ca tratat, – și m-a luat teatrul pe dinainte.Teatrul și poezia”.
Adeseori, piesele lui Marin Sorescu au fost descoperite mai întâi de către străini și apoi de noi, de pildă Matca s-a jucat în premieră la Geneva, în toamna anului 1974, și ulterior la Teatrul Mic, , într-un spectacol extraordinar, cu Leopoldina Bălănuță. Apoi, nu trebuie uitat faptul că regimul totalitar, de dinainte de 89, a interzis piesa Iona după prima reprezentare, după primul spectacol, ca apoi ea să fie jucată în aproximativ 20-22 de alte țări.
Fără a lungi mult vorba, Marin Sorescu a fost și rămâne, fără îndoială, un mare scriitor contemporan, mereu actual, un poet și un dramaturg de excepție, un prozator, un eseist, un critic și istoric literar în stare să îmbogățească spiritul românesc, spirit ce tinde să fie tot una cu spiritul universal. Acum, după atâția ani, de acolo, dintre stele, mucalit cum era, Sorescu ne privește zâmbind, gata sa aștearnă pe pânza vremurilor, nemurirea.
Craiova, 22.02.2018 Beatrice Silvia Sorescu

PRETUTINDENI
Poem dedicat lui Marin Sorescu

Marin Sorescu locuiește în stele,
Uite-l, tocmai scrie pe o pânză de nori.
Când obosește, desenează păsări pe ele
Și curcubeul l-aprinde-n mii de culori.

Marin Sorescu locuiește jos, pe pământ,
În iarbă, în muguri, în orice floare,
În marea întinsa, în cărți, în cuvant,
Numele lui scapără raze de soare.

Iată-l, acum stă la masă, din nou,
Mama i-a copt pâine neagră în spuză,
Tata i- a-njugat, la Carul Mare, un bou,
Celălalt, Rujan, începuse să-mpungă.

Vin cei dragi: Grigore, Fănuș, Adrian,
Ca ingerii, au aripi de spumă,
Se-ntâlnesc toți patru, în fiece an,
La o șuetă, pe o rază de lună.

Cu Iona, cu Schachespeare, cu Paracliser,
Navighează în oceanul de stele,
Totul rămâne învăluit în mister
Sau sunt Luceferi și ei, printre ele?

Mi-e dor de Sorescu, mi-e sete și greu…
Ce n-aș da să îl știu la casa din sat…
Acolo, poposește, din când în când, Dumnezeu,
La ușile-nchise, toți îngerii bat.
Craiova, 22.02.2018
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*