Marian Drăghici vine la Craiova, via Ierusalim!

01.12.11 by

afis draghici

Cea de-a doua ediție din acest an a întâlnirilor literare „Scriitori la TRADEM” îl va avea ca invitat pe poetul Marian Drăghici.

Acesta va citi din poezia sa, vineri, 18 noiembrie, ora 17, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a Municipiului Craiova (director, Alexandru Stuparu), sub vălul poetic al Negresei din Ierusalim.

Va prezenta Nicolae Coande, inițiator al acestui proiect cultural.

Marian Drăghici (n. 25 februarie 1953, Osica de Sus, Olt), este în prezent redactor șef-adjunct al revistei „Viața Românească”. A fost unul dintre poeții tineri remarcați de Marin Sorescu în ambianța cenaclului „Ramuri” condus de acesta în anii ‘80. A primit premiul pentru volum în manuscris al revistei „Ramuri” pentru volumul în manuscris Paharul cu raze, în 1985, alături de Doina Pologea (proză) și Marius Ghica (eseu). Inițiat de Marin Sorescu, anume pentru a „forța” debutul editorial al tinerilor afirmați în paginile revistei, premiul, acordat în cadrul festiv al Zilelor Ramuri, la care participau scriitori de elită din toate generațiile, de prin întreaga țară, nu i-a impresionat defel pe funcționarii editoriali de la Editura „Scrisul Românesc”. În 1988 i-a apărut la Editura Cartea Românească volumul Despre arta poetică (titlul inițial, Descriere după altă natură, a fost respins de cenzură.

În februarie 1991, în cadrul unui „schimb cultural” de două săptămâni cu Uniunea Scriitorilor din URSS, vizitează Moscova, Suzdal, Vladimir, experiență care-i inspiră poemul titular al volumului Partida de biliard din pădurea rusească, inclus/comentat de Ion Mircea în antologia Ocolul lumii în 80 de poeme. Participare la Festivalul Internațional Serile de Poezie, Struga Macedonia, 1995, cu amplul poem Lunetistul tradus în macedoneană de Lidija Dimkovska. Din inițiativa KulturKontaktAustria publică volumul bilingv Licht, langsam/Lumină, încet – versiune în limba germană de Florica Madritsh Marin (Wieser Verlag, Klagenfurt, 2004). Bursier în programul „Writers in residence” (2004/2005). Lecturi cu public, în 2004, la Bank Austria Creditanstalt, Central Bibliothek Austria (în deschiderea Zilelor României la Viena) și, în 2005, la Institutul Cultural Român din Viena.

Inițiază colecția de poezie Ins-Urgent, în care a antologat/prefațat volume de Vasile Petre Fati (Zidul și pălăria), Paul Aretzu (Urma lui Uriel), Ioana Crăciunescu (Mașinăria cu aburi), Rodian Drăgoi (Lumină de mireasă).

Volume publicate: Despre arta poetică, 1988; Partida de biliard din pădurea rusească, 1995; Lunetistul, 1996; Lunetistul & cocoșul de tablă, 1996; HARRUM cartea ratării, cu postfață (Romanticul în postmodernism) de Al. Istelecan, 2001; Licht, langsam…/ Lumină încet… – Aus dem Rumänischen von Florica Madritsch Marin. Gedichte. Edition Zwe, Klagenfurt Wieser Verlag, 2004, 93 p. Negresa, Ed. Vinea, 2005.

Premii: Premiul revistei Steaua la Festivalul Lucian Blaga (1980); Premiul Ramuri (1985, 2004); Premiul revistei Tomis și al Filialei Dobrogea a USR (1989, 1996); Premiul Frontiera Poesis (1997); Premiul revistei Convorbiri literare (2004); Premiul Național pentru Poezie Serile la Brădiceni (2006), Premiul Virgil Mazilescu (2009); Premiul revistei Argeș (2010).

Prezent în antologiile: O mie și una poezii, antologie de Laurențiu Ulici, Editura Du Style, București, 1997, Poezia română actuală , antologie de Marin Mincu, Editura Pontica, 1998, Antologia poeziei române de la origini până azi, de Dumitru Chioaru și Ioan Radu Văcărescu, Editura Paralela 45, Pitești, 1998, Gefährliche Serpentinen (Serpentine periculoase), Rumänische Lyrik der Gegenwart, Edition Druckhaus, 1998, Flightbook/Rumänien, Herausgegeben von Lojze Wieser und Ernst Hilger, Wieser Verlag, Klagenfurt, 2007.

Referințe critice

“Tensiunea profetică a poemelor e întreţinută nu numai de entuziasmul vizionar şi de impetuozitatea în concret a imaginaţiei, ci şi de şansa dată poemului de a fi o scală iluminativă. Poezia lui Marian Drăghici e un limbaj de convertire, un limbaj ce suferă, într-un proces gradual, agresiunea prezenţei divine. Ea devine o cale revelatorie şi se înscrie între limbajele tari, contopindu-se cu rugăciunea. Poetul nu e un habotnic, nu bate toată ziua mătănii şi nu recită acatiste, dar are vocaţia iluminării. Poezia e un discursiv persuasiv al divinităţii, iar poetul ascultă înfiorat această persuasiune clandestină care se ridică din propriile versuri.”

Al. Cistelecan, Romanticul în postmodern, postfață la vol. „Harrum, Cartea ratării”, Ed. Vinea, 2001

 

“S-ar crede că celebratorul ultrasenzualei negrese nutreşte o aspiraţie transcendentă, şansa unei iluminări, năzuind să ajungă la Ierusalim care ar fi un fel de Mecca personală. însă nu e decît un alt trucaj de tehnică vizionară. Căci acest Ierusalim nu e un lăcaş al iluminării expiatoare, ci unul parodic, pitoresc, lasciv, pişicher în cheie balcanică. O bolgie a concretului familiar, colcăitor de prealumeşti ocupaţii şi satisfacţii, care, departe de-a exorciza căderea în mundan, o ratifică: „Doamne, du-mă la Ierusalim/ cîntînd dintr-o armonică roşie lucitoare./ Doamne, du-mă din femeie-n femeie/ la femeia vieţii mele, Ierusalimul/ cîntînd dintr-o armonică roşie ferfeniţită făcută praf./ Doamne, du-mă la Ierusalim oriunde-aş merge/ cîntînd sau nu.// Doamne, du-mă la Ierusalim chiar dacă/ n-am să mai ies nicicînd din Cîmpul Moşilor / trăgînd de-o armonică roşie printre dealuri roşii” (Ierusalim).”

Gheorghe Grigurcu, România literară, nr 43, 2005

„Apropiat ca viziune de Ion Mureșan si Virgil Mazilescu, dar și de Vasile Vlad, cultivând o poezie obsesivă, onirică, Marian Draghici e unul din cei mai originali și profunzi poeți apăruți în peisajul literar românesc după căderea ceaușismului.”

Nichita Danilov, Ziarul de Iași, 6 aprilie 2006

„Marian Drăghici… face prin poezia proprie, un proiect auctorial suprapus unui „traiect existenţial”, căutare împiedicată, dar consecventă a unui Ierusalim ceresc, şi – tehnic vorbind – o „înceată desfoliere multiplă”, biografică şi textuală, postmodernistă şi nu prea. Fiindcă autorul, cu inteligenţă artistică, identifică în postmodernism anume acele elemente capabile să-i susţină demersul personal. Astfel, autoreferenţialitatea e utilizată nu în stilul uscat şi didactic al unor „optzecişti”, ci pentru a se reveni, cu mai multă uşurinţă discursivă şi „legitimitate” creatoare, la figura eului suferitor.”

Daniel Cristea-Enache, Păhăruțul,  în vol. „București Far-West. Secvențe de literatură română”, Ed. Albatros, 2005

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*