MARGINALII LA LIBERTATE

03.11.11 by

 

Deseori am avut sentimentul ca libertatea este manipulata ideologic in mod necurat…

Pe de alta parte,nelinistitoarei senzatii i se opunea nedumerit conditia crestinului,devenit,gratie misiunii lui Isus,eliberat de moarte,un om nou,dezbracat de cel vechi(care fusese dedat mortii prin pacat) .

Calcand moartea,cel ce va fi fost numit Mantuitorul,a eliberat sufletele prizoniere (sa nu uitam ca pana la El,exceptandu-i pe Ilie si Enoh sufletele tutror,inclusiv ale dreptilor Vechiului Testament  erau inlantuite de vesnicia mortii*),facandu-ne liberi.

„Liberi pentru ce?Liberi sa facem ce?” ,ne intrebam  vazand ca „libertatea” redata spre a face ne duce spre inlantuirile faptuirii,inapoi.

Din punctul de vedere al logicii formale,eliberarea experimentata(si oferita tuturor fara rezerve si  fara prea multe conditii ezoterice de acces)de Hristos e una pentru a nu face,mai degraba decat a ne infasura din nou in pacat,o asezare a individualului,distinct, alaturi de non-act.

Dar,ca sa intelegem mai bine ,sa pornim cu Inceputul:”Si a zis Dumnezeu :sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra”.

Aparent de neexplicat,din moment ce,acelasi Dumnezeu(desi cu un „comportament” oarecum ciudat,”subiectiv” si umanizat)al Vechiului Testament  il avertiza pe omul istoric Moise:”Fata mea insa nu vei putea s-o vezi,ca nu poate vedea omul fata mea si sa traiasca”(Iesirea,33),avertisment prevazut ca interdictie (de fapt o afirmare a divinului receptata de natura umana in mod complementar,negativ) in Decalog:”Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt in cer,sus si din cate sunt pe pamant,jos,si din cate sunt in apele de sub pamant!Sa nu te inchini lor”*

Ignorand deocamdata premisele pe care aceasta  contradictie le ofera unei dispute esentiale nu numai asupra fundamentului ontologic al iconografiei,dar si al expresieie n general,vom incerca sa intelegem contradictia logica formala a imperativelor aceluiasi dumnezeu:pe de o parte El doar Este(Eu sunt cel ce sunt),in afara oricaror atribute,pe de alta parte singur se declara ca are chip,si simte nevoia sa faca om dupa asemanarea noastra.

Lamurirea nedumeririi ne plaseaza in conditia corecta a omului relativa la libertate:acel „imago dei este ,pentru fiinta umana,un dat ontologic- ceea ce conduce la o relatie speciala intre om si Dumnezeu- si care ramane ,de altfel,un atribut inalienabil si indestructibil al naturii umane[…]”**.

Facut sa dea intr-un fel de stire despre o altfel de existenta,transcendenta,”locul teologic al tainei […]”,fiinta umana are putine grade de libertate(asa cum mintii ii e familiar modelul mecanic al independentei pe coordonate) ,ea „[…] nu este creata libera si suficienta siesi,ci pentru a participa la viata divina[…]”**.

Vazuta astfel,existenta e lipsita in fapt,de libertate,ea fiind,inca de la ratiunile ei originare,gandita(sau voita de dumnezeu)sa Il exprime,sa participe la Taina Lui.

Fiind subordonata unui scop cu o asemenea miza ontologica,existenta omului  pare a fi complet ne-libera;ea nu are rost  e de neconceput  si nici nu poate fi in afara acestei participari.

Dar este pe deplin libera in interiorul misiunii sale,in naturalitate:

„Nimic nu ii este omului „mai natural” decat sa traiasca si sa creasca intru har.Departe de a se opune uul altuia,firea omului si harul exprima ,in aceasta abordare,dinamica datatoare de viata a relatiilor dintre creator si creatia sa[…]”**

Deci daca omul e liber doar in naturalitate,el a pierdut libertatea in afara propriei existente,ceea ce e deja un paradox,intrucat nu se poate pune problema acestui arbitru  in afara tipului personal de a fi  al fiintei individuale.

Iata deci cum,necreata liber,ci subordonata unui singur scop,ca un fel de existenta unidimensionala ( cum s-ar putea concepe ,de pilda, pluralitatea durectiilor intr-un drum cu un singur sens,care nu poate avea cunostiinta de alte tipuri spatiale),aceea de a participa la divin,fiinta umana este libera in interiorul propriei naturi.

Pe aceasta inefabila interfata,”Cu toate ca sunt total diferiti  ca esenta,ceatorul si sreatia traiesc intr-o comuniune care nu numai ca ignora antagonismul incarcat de consecinte dintre libertate si har,dar considera,cu toata sinceritatea,ca harul divin si energiile divine necreate alcatuiesc mediul natural al existentei umane”**:.Omul traieste,daca se poate spune asa,intr-o libertate asociata harului insusi care il subordoneaza,(pentru impartasirea caruia a fost creat),cai :”numai intru dumnezeu omul isi poate indeplini destinul sau originar”**

Acesta nu poate fi decat „reflectia plenitudinii arhetipului”**,un destin particular ca marginalie la libertatea de a exprima „[…] chipul lui Dumnezeu [care] apartine in mod inalienabil firii omenesti  si nimic nu poate sa distruga acest chip,nici macar pacatul originar impotriva firii in cel mai inalt grad”**

„[…] numai o persoana libera putea sa comita un pacat […] si acesta e intotdeauna individual”.**

Iata de ce e extrem de interesanta opinia(Pr.Nikolai Ozolin) potrivit careia ,gratie insasi destinatiei primare a omului de a nu fi liber(sau mai exact,in arbitrareitate),ci purtator al  chipului creatorului ,ceea ce sintem tentati a crede ca s-a repercutat in firea omeneasca drept vinovatie ereditara e mai degraba mortalitate ereditara(Parintele Jean Meyendorff)**,o conditie oarecare si nimic altceva,pe langa  misiunea delegata a omului  de a fi instrumentul de expresie al creatorului sau.

*Pr. Nikolai OZOLIN,”Chipul lui Dumnezeu,chipul omului”,ed. Anastasia,Buc.,1999,pag.13

**ibid.,pag.31

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*