MAI SPUNE-MI MAMĂ O POVESTE

10.11.17 by

MAI SPUNE-MI MAMĂ O POVESTE

Mai spune-mi mamă o poveste
Din câte amintiri mai ai,
Că trupul în pământ îţi este,
Iar sufletul îl ai în Rai.

Mai spune-mi mamă despre mine,
Câtă a fost copilărie,
N-am apucat să fiu cu tine,
Când s-a putut, n-a fost să fie.

Câţi am rămas în ţara asta
Nici nu mai ştim de ce trăim,
Dă peste noi mereu năpasta,
Chiar dacă Domnu-l mai iubim.

Că, mamă, El e doar iubire,
De-aceea te-a luat la El,
Acum mi-e viaţa-nchipuire
Şi o trăiesc ca un tembel.

Nu pot fi melc în cochilie,
Din când în când caut o punte,
Dar nu mai am nicio câmpie
Şi nici un deal şi nici un munte.

Din cele foste anotimpuri
N-am apucat să mai aleg,
În ochi mi se confundă chipuri
Şi numai frunze mai culeg.

Nu vezi, te bagă în pământ
Să mai răsară câte-o cruce
Şi tu trăieşti pe-aripi de vânt
Când sufletul spre cer se duce.

Că toţi suntem nemuritori,
De ce atâţia proşti cu gândul?
Mulţi sunt născuţi de două ori,
Dar doar o dată au cuvântul.

Mai spunem mamă o poveste,
Promit că am să o ţin minte,
Că viaţa tot aşa îmi este,
Oricât aş fi eu de cuminte.

E gândul meu mai mult la Domnul,
Comunicăm prin rugăciune
Şi nu mai ştiu ce-nseamnă somnul,
Prin îngeri are ce ne spune.

Aşa că ştiu că îţi e bine
Şi că ai suflet liniştit,
Voi fi cu tine ca şi mâine,
Că te iubesc cât te-am iubit.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*