MAI MULTA EUROPĂ (3) DE DREAPTĂ SAU DE STRÂMBĂ CREDINȚĂ?

22.10.12 by

Faptul că Popularii Europeni s-au gândit să-și desfășoare Congresul la București, e o cinste pentru oraș și pentru țară. Cel că și-au luat în serios partizanii conjuncturali de aici considerând că asemenea specimene politicianiste le-ar putea fi într-adevăr confrați de doctrină, este însă o dovadă a crizei doctrinare prin care trece Democrația Creștină din Europa, acceptând eticheta în locul politicilor reale.

Voi explica aceasta într-un mod mai „neortodox”, prin răspunsul pe care l-am dat unui vechi prieten politolog, istoric de referință al mișcării Democrat Creștine de la care am învățat să aprofundez valorile europene ale doctrinei încă din anii secolului trecut. Pe care, interesându-l și urmărirea Congresului și ce am scris eu în legătură cu așa zișii „democrat-creștini” din România, l-au intrigat apropierile nefirești pe care le făceam. „Creezi un triunghi bizar între președintele țării voastre, Doamna Merkel și Patriarhul Teoctist care este de mai multă vreme decedat” – îmi impută el, pentru ca eu să-i răspund mai bizar că „… și Republica Democrată Germană și Republica Socialistă România sunt de multă vreme decedate, dar la fel cum ierarhii cu dosare de la arhivele securității amintesc de Teoctist, Merkel amintește de RDG, iar Băsescu de RSR; și nu prin amintirile cele mai frumoase, ci tot prin trădarea căii drepte”.

Răspunsul fiind și cinic și criptic, a trebuit în continuare să mă explic, așa cum fac și aici:

Ultima manifestare de voință națională slujită cu credință de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române înainte de a suferi îngenuncherea bolșevică și filorusă, a fost în sesiunea din decembrie 1946 ale cărei dezbateri și hotărâri s-au publicat în numărul pe primul trimestru 1947 al oficiosului „Biserica Ortodoxă Română”. Este vorba de decăderea din treapta de arhimandrit a lui Teoctist Arăpașu,„care s-a asociat cu arhiereul-vicar Justinian Marina, prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-și submina superiorul, mitropolitul Irineu Mihãlcescu al Moldovei– după cum scrie Eugen Miron in ziarul „Crișana”. Această retrogradare fiind o avertizare împotriva oamenilor impuși de regim, devenea evidentă și pentru Justinian Marina, forțat adus vicar la Iași, ca eparhia cea mai apropiată de sovietele în a căror federație ar fi trebuit să intrăm renunțând la doctrina Bisericii noastre Naționale. Astfel, procesul verbal al acelui Sinod conține mult mai multe date care configurează un grup de rezistență al Ierahilor Sinodali împotriva decapitării autocefaliei Bisericii noastre, după cum arată un alt document al vremii: „Marti 4 februarie: …Justinian se autoizolează de cler. Clerul afirmă că acţiunea politică a lui Justinian a fost un act de bruscheţe… Marţi, 30 septembrie 1947: La Mitropolie, se afirmă că plecarea Patriarhului Nicodim din scaun – prin demisie sau deces – va avea ca efect desfiinţarea Patriarhatului, revenindu-se la Mitropolit primat, ca-n trecut, post pe care urmează să-l ocupe arhiereul Justinian Marina. Mitropolia aceasta ar urma să intre sub jurisdicţia Patriarhului de Moscova….” (ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI : DUDU VELICU – „BISERICA ORTODOXĂ ÎN PERIOADA SOVIETIZĂRII ROMÂNIEIÎNSEMNĂRI ZILNICE – I. 1945-1947 ).

Binecuvântat de răposatul Teoctist la instalarea ca Președinte al românilor, nu știu prin ce fel de duh, Băsescu preia trădarea față de „autocefalie” ca doctrină și credință, fie că-i vorba de realitate statală sau religioasă, și, pentru a face plăcere celor ce-l susțin, dă tonul propunerilor federative pe care alții le exprimă mai timid și mai cu jenă ca să nu li se vadă interesele oculte de monopol financiar, demonstrând prin vehemență că e gând la gând cu colegul său de tribună Tokes. Tot așa cum a fost gând la gând cu colegul său de proveniență bolșevică Voronin care, fără influențele lui, nu ar fi căpătat un al doilea mandat. Întrebat mai târziu cum a putut să trădeze interesele fraților noștri Basarabeni, Băsescu a declarat limpede că a fost o cerință venită de la un for al Uniunii Europene, dar nu a spus prin ce persoană. Pentru că aș vrea și eu să știu un nume de comisar sau de parlamentar european, care îndeamnă un președinte de țară europeană să suțină un partid care se numește „al comuniștilor”, adică al celor de care continentul nostru se dezice categoric. Iar acesta se supune ordinului internațional, ca și cum ar fi președinte al răposatei RSR sau RPR!…

Și, uite-așa ajungem în colțul celălalt al triunghiului, la răposata RDG din care provine Doamna Merkel. Nu am documente cu ce năravuri deprinse in tinerețe se răsfață dumneaei astăzi, cum avem despre securismul și turnătoriile vaporene în care s-a scăldat al nostru; nici nu-i pretind să simtă, cum simțim noi că acest om își vinde țara pentru sprijinul din străinătate. Dar faptul că ea nu vede nici un rău în modul evident cum acesta și-a consumat legislaturile ca să refacă sistemul de spionare represivă prin care se poate exercita o anumită dictatură politică, faptul că nu remarcă lipsa oricărei legături doctrinare cu cei pe care și-i consideră Familia Populară din România, faptul că nu găsesc în discursul ei, înafara priorităților capitalului german din sistemul „Euro uber alles”, nici o urmă din doctrina la care a contribuit Adenauer, mă pune pe gânduri.

Asta este legătura în triunghi pe care o fac între răposatul patriarh care, în compromis cu „strâmbarea ortodoxiei”, dacă ne putem exprima astfel, a supraviețuit judecătorilor săi ce susțineau doctrina Bisericii Strămoșești; între el, răposatul întru Domnul, și cei doi porumbei în viață, prin care supraviețuiesc năravuri din internaționalismul demagogico-polițienesc al răposatelor întru satana RSR și RDG.

Și mă tem, pentru înaltul spirit european pe care ar trebui să-l aibă un Partid Popular European, ca amintirea banchetului de la „Caru cu Bere” să nu însemne începutul trădării doctrinei Creștin-Democrate care și-a afirmat întotdeauna misiunea populară de a ajuta continentul să depășească totalitarismele.

Deoarece, dacă istoricește a reușit cu fascismul și comunismul, nici monopolismului financiar contemporan nu trebuie să-i permită să agreseze și să altereze pricipiului pluralist al marilor diversități care se respectă in democrație, sufocându-le prin ceea ce afonii marșului de libertate al omenirii cântă în struna infectului termen de „globalizare politică” susținut de discursul băsescian.

Cam atât pot explica printr-o privire ce depășește o jumătate de veac din istoria României, care poate afirma că a simțit în mod repetat, chiar avant la lettre, ceea ce denumim astăzi prin conceptul de „Big Brother” cu tot cu cozile lui de topor. Dar o spun cu precizarea că un simplu concept, oricât ar fi el susținut de puternicii lumii, nu poate înlocui o doctrină; dar o poate strâmba, adică o poate face să nu mai fie „orto-doxă”.

Așa cum ne-am dori să nu se întâmple cu Democrația Creștină.

www.omniscop.ro


Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*