Măciuca ciobănească

03.03.16 by

Măciuca ciobănească

Am privit cu toții la televizor manifestația ciobanilor la parlament, guvern și președinție. Unii s-au amuzat, fiindcă n-au înțeles nimic; alții s-au înfiorat și au lăcrimat, impresionați de drama păstorilor din Carpați, de demnitatea, hotărârea și curajul lor. În munți, câinii îi apărau pe ciobani și turmele lor de lupi și de urși; în capitală, ciobanii își apărau câinii de parlamentari! Situația, dincolo de ridicolul și absurditatea ei, ne duce la câteva concluzii.
Legea care impunea păstorilor să aibă doar un câine la câmpie, doi la deal și trei la munte la o stână era alcătuită de niște oameni rupți de realitate, care nu cunoșteau situația de pe teren, care nu știau ce înseamnă viața de cioban, lupta lui cu fiarele și cu stihiile naturii. Păstorii au devenit o categorie socială foarte urgisită și nedreptățită în ultimele decenii. Deși păstoritul este, alături de lucratul pământului și vânătoare, cea mai veche ocupație la poporul nostru, ciobanii o văd periclitată tot mai puternic. Parcă cineva vrea cu tot dinadinsul s-o saboteze. Desființarea industriei textile a dus la inutilitatea lânii. Nenumărate tone de lână sunt aruncate în ogaș de ciobani, fiindcă nu mai interesează pe nimeni această marfă. Doar laptele, mieii și carnea de oaie mai constituie un venit pentru ciobani. Dar tocmai aceste produse locale deranjează pe alții, care ar avea interesul să controleze complet piața românească. Decât lapte, brânză și carne de la oile din Carpați, mai bine asemenea produse aduse de aiurea! Așa s-a întâmplat și în alte sectoare, așa încât azi găsești în rafturi în cea mai mare parte produse din import!
Legea cu câinii ciobănești reflectă și un alt aspect regretabil: lipsa de comunicare dintre parlamentari și populație. Înainte de alegeri, candidații la fotoliile de parlamentar umblă prin sate și orașe, pupă toate babele și toți moșii, promit câte-n lună și în stele, împart în dreapta și în stânga zâmbete, strângeri de mână, bere, umbreluțe, pungulițe, bobițe de orez, zăhărel și făinoase. Toate zidurile și gardurile, crengile pomilor, stâlpii de pe marginea drumurilor sunt pline de hârtii colorate, în care putem vedea chipurile candidaților , numele și sloganele lor. Ne asigură că, dacă-i vom alege, vor zice și vor face, încât fericirea se va coborî pe pământ, iar noi vom fi ca-n rai. Ehei! După ce-i alegi, nu-i mai vezi! Cel puțin .patru ani, până vin iar alegerile! Legătura cu oamenii, cu electoratul, la atâta se reduc. Ei nu știu mai nimic despre noi, noi nu știm chiar nimic despre ei. Nu este, așadar, de mirare să iasă la iveală legi ca cea cu câinii ciobănești! Și pentru ca să fie ridicolul în culmea lui, reținem, că, în timp ce păstorii din Carpați forțau intrarea în parlament, parlamentarii își votau noi suplimente la pensii!!
Cu ani în urmă, Domnul Prof. Nelu Mănescu îmi povestea că la începutul veacului trecut, un oarecare Aldescu din Colibași(MH) a fost deputat în Parlamentul României. Prin căsătorie, devenise bogat, proprietarul unei moșii întinse în hotarele mai multor comune. De fiecare dată când începea o sesiune în parlament, deputatul Aldescu vindea o parte din moșia proprie, ca să aibă de cheltuială la București. Se obișnuiseră localnicii să-l vadă plecând spre capitală, îmbrăcat țărănește, cu ițari cu găietane, cu cămașă cu șabaci cusuți pe piept, cu opinci de piele de porc. Era mândru de costumul lui, fiindcă, zicea el, este costumul țăranilor, care l-au ales și pe care-i reprezintă. Îl iubeau și-l respectau toți cei ce-l cunoșteau. A murit sărac. Deputăția îi mâncase moșia!
Nu mi-e teamă să afirm, că un asemenea parlamentar nu ar fi votat o legea ca cea cu câinii ciobănești. Un asemenea om cunoștea viața de la țară cu toate problemele și greutățile ei, avea respect față de ,,talpa țării” și punea interesul general mai presus decât interesul personal. Mai avem, oare, asemenea oameni, asemenea parlamentari?
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*