Mă mândresc că sunt mitic

14.06.12 by

Mă mândresc că sunt mitic

Acum câteva zile am telefonat unui amic editor şi l-am rugat să-mi dea câteva detalii legate de participarea sa la Târgul de Carte Bookfest 2012. Plin de solicitudine, mi-a spus: „mult mai prost ca anul trecut, foarte scumpă participarea şi neprofitabilă pentru editura mea.“ N-am mai avut ce să-l întreb.

 

*  *  *

            La 10 iunie 2012 Români şi-a ales autorităţile locale. Victoria centrului-stânga a fost covârşitoare.

Au fost chiar şi câteva surprize.

1.      D-l Flutur a pierdut C.J. Suceava. Nu vom mai vedea texte scrise cu oi pe dealurile Bucovinei. Şi cred că şi-a pierdut şi îndrituirea de a căra lumina de Paşte. Minunat.

2.      D-na Olguţa Vasilescu a câştigat Primăria Craiova. L-a biruit pe controversatul Solomon, fiind prima femeie primar de mare municipiu după ’89. Inedit.

3.      D-l Boc a câştigat la potou Clujul. După 3 ani de guvernare prin tăieri de venituri şi împilări, după umilinţe de toate felurile şi multe lipsuri, cetăţenii Clujului şi-au ales torţionarul nervilor lor ca primar. Jalnic. Mă mândresc că sunt mitic.

 

*  *  *

 

Pe 12 iunie 2012, pe la zece ceasuri, a fost mult zgomot la televizoare: a demisionat d-na Elena Udrea. Bombă sau o biată fâsâială? Oricum, acţiunea i-a fost poruncită… De ce? Ca să fâlfâie pleava pedistă pentru o ultimă ameţeală asupra votantului, ca să treacă mai uşor iufa alegerilor.

 

*  *  *

 

D-l Frunda a pierdut Primăria din Tg. Mureş. Marţi, după alegeri, a susţinut cu înverşunare că e musai ca d-l Ponta să meargă la Consiliul European. U.D.M.R.-ul va avea un viitor luminos în guvernarea de după noiembrie.

 

 www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. deniro

    E plina lumea de alde Mitica !!
    Pe vremuri la mitici li se spunea regateni, o notiune desueta in actualul context republicano-basescian.
    Asta insa nu i-a impiedicat de loc in 1923 pe Iuliu Maniu si Ion Mihalache sa se alieze .
    Constitutia Romaniei este admirabila putem zice, dar are si momente de slabiciune precum si alte documente similare .
    Sunt state cu democratii vechi consolidate fara o Constitutie scrisa si vad ca o duc bine mersi !
    Exista o notiune, spiritul legii, in cazul de fata spiritul Constitutiei , notiune calcata in picioare chiar de garantul ei presedintele Romaniei ex comandantul T.Basecu !
    Dupa ce a stat ascuns de ochii lumii o luna de zile,”imbarbatat” de rezultatul in alegeri al partidului sau de suflet si dupa un pic de curaj cu un paharel de whisky cu trei cuburi de gheata, presedintele a iesit la rampa cu arme si bagaje !
    Agitand intr-o mana o cartulie mititica cu trei culori pe coperta , si in cealalta fluturand un ceaslov , Regulamentul Consiliului European, in baza pregatirii sale de marinar si a celor 8 ani de experienta in functie, presedintele Basescu s-a caznit pret de doua zile sa lamureasca, pe noi simplii cetateni, pe ziaristii necititi , pe profesorii de la televiziuni , pe doctorii in drept cum e treaba cu reprezentarea Romaniei la acest organism !
    Gigantic spectacol , presedintele a sters cu noi pe jos, habar nu aveam, nu ne duce capul, pe ziaristi i-a trimis la studiu pana a doua zi, inca odata ne-a demonstrat el un simplu marinar cu studii complementare la Anvers ,ca scola romaneasca scoate tampiti !
    El este unicul reprezentant ala statului roman, oriunde si oricand, “Statul sunt eu” a sintetizat presdintele !!
    Studentii sunt invatati de profesori principii referitoare la democratie,sisteme constitutionale, dar apare Basescu si le calca in picioare, ca asa vrea muschii!
    Esti tare dottore !!

Leave a Comment

*