Mă laud hazardului cum că aş fi nebun

09.02.15 by

Mă laud hazardului cum că aş fi nebun,
Din timpurile învechite de mistere,
Şi strig planetelor: priviţi-mă acum!
Când soarele mă spală de gândurile rele.

Mă înjosesc la infinitul dimineţii,
Pe linie maternă alung un vis obtuz:
-De ce am renăscut din umbrele vieţii,
-De ce am înţeles planetele, ursuz?

Să vadă lumea întreagă cu ochiul viu al serii,
Cum nopţile se adapă la un fluviu confuz,
Cum ideal măsura întrece sensul limbii,
Iar din cuvinte clare, cum am format obuz?

Să văd cu o sticloasă privire satinată,
O ceaţă deasă, rece, a lumilor de sus,
Sunt smoguri de dulceaţă care împlântă sfera,
Sunt porii revărsaţi pe norii cumulus.

Povestea se transcrie cu sunet şi cu şoapte,
Iar versurile scrise pamflet vor deveni,
Sunt categoric fascicule, luminile albastre,
Inextricabil, definitive, vor face loc serii…

Când soarele mă spală de gândurile rele,
Şi strig planetelor: priviţi-mă acum!
Din timpurile învechite de mistere,
Mă laud hazardului cum că aş fi nebun.
Craiova, 5. 02. 2015
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*