Lysistrata

19.02.13 by

Lysistrata
Duminică, 24 februarie, de la ora 18, 30, la sala Amza Pellea a333 TNC va avea loc premiera spectacolului Lysistrata, de Aristofan, în regia lui Yiannis Paraskevopoulos. Avanpremiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 23 februarie, de la aceeași oră. Regizorul grec, care a mai montat la Craiova acum câțiva ani două spectacole (Romeo și Julieta și Medeea) vine cu o viziune proaspătă, surprinzătoare asupra unui text antic, demonstrând că putem înțelege moravurile societății antice grecești inclusiv prin prisma mentalității moderne. 666În rolul principal, Lysistrata, spectatorii o vor putea vedea pe Iulia Colan, secondată de actrițe și actori importanți ai TNC.
 
Ce spune regizorul grec despre propriul spectacol:
 
Într-un moment în care Europa pășește pe o coardă întinsă, într-un moment deznădăjduirea amenință tot mai mulți oameni, iată-mă venind aici din țara „crizei economice” – care este ca un fel de război –, pentru a întâlni această echipă de oameni și să joc împreună cu ea. Aduc cu mine spiritul scânteietor al lui Aristofan, care prin opera sa are curajul de a ne vorbi cu o sinceritate absolută despre unul dintre cele mai simple aspecte ale vieții – nevoia de cel de lângă noi, nevoia de a împărtăși, nevoia de a comunica, nevoia de adevăr.777
 
În felul acesta, Aristofan și femeile din secolul al V-lea î.Hr. nu sunt alții decât răzvrătiții Europei actuale. Asediul Fondului Public, o mișcare violentă prin care se încearcă a se pune capăt războiului civil dintre atenieni și spartani, ajunge să fie azi un asediul al piețelor publice, un mod de protest pașnic al cetățenilor. În acest context, glasul femeilor lui Aristofan se împletește cu țipătul cetățenilor revoltați ai Europei contemporane, al oamenilor care se simt tot mai înșelați, pe măsură ce devin victimele unui război nedeclarat.
 
Străbătând un astfel de drum, Aristofan ajunge acum, în 2013, în inima Europei, în România, pentru a ne vorbi prin gura îndrăgitei sale eroine, Lysistrata, care se revoltă împotriva faptului că oamenii au uitat să comunice, să se privească în ochi, să fie copii, să râdă sau poate chiar și să iubească. Și constată că tocmai această uitare este ceea ce le dă curajul să-și continue viețile. Oamenii uită. Astfel, ei pot să se bucure și să cânte.
 
 
Lysistrata,  de Aristofan
Traducere: Claudiu Nicolae Sfirschi-Lăudat
Regie, adaptare, light design: Yiannis Paraskevopoulos
Scenografie: Lia Dogaru
Ilustrație muzicală: Kosmas Efremides
Coregrafie: Ruxandra Chelaru
Asistenți de regie: Laurențiu Tudor, Clara Vulpe
Asistent de scenografie: Maria Tache
 
Distribuția
Lysistrata: Iulia Colan
Kalonike: Romanița Ionescu
Myrrine: Iulia Lazăr
Kalyke: Anca Dinu
Lampito: Corina Druc
Rodippe: Raluca Păun.
Chloe: Petra Zurba
Pacea:  Anca Maria Ghiță
 
Magistratul: Adrian Andone
 
Suita: Dragoș Maceșanu, Cosmin Rădescu, Marian Politic, Ștefan Cepoi, Cătălin Vieru, Cătălin Băicuș.
Kinisias: Cătălin Băicuș
Mesagerul din Sparta: Dragoș Măceșanu
Trimisul Spartei I: Marian Politic
Trimisul Spartei I: Cosmin Rădescu
Trimisul Atenei I: Ștefan Cepoi
Trimisul Atenei II: Cătălin Vieru
 
Corul femeilor:  
(Erasmia) Natașa Raab
(Krittyla) Mirela Cioabă
(Nicodiki) Tamara Popescu
(Dioni) Gabriela Baciu
 
Corul bărbaților:        
(Kleomenis) Valeriu Dogaru
(Lachis) Ștefan Mirea
(Drakis) Eugen Titu
 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*