Legământ

06.03.12 by

Trec orele atât de greu

În paradox cu viaţa-ntreagă,

Nu mai ştiu ce-i sau nu, al meu,

Aceeaşi oră – niciodată… .

 

Un legământ pe veci făcut,

Între un sine şi un zeu,

Duel cu nevraxul abstrus,

Al unui “tu” şi-al unui “eu” .

 

Mă-nscriu pe-un drum de veşnicie,

Şi mă preling pe sub arini,

Ce este, ce-ar putea să fie,

De-o oră, de vecii,de-un crin .

 

 

Tardiv de seară … .

 

Nu vrei s-auzi ce am acum să-ţi spun ?

Nu-mi spune că e seară şi-i târziu,

Ai şi uitat momentul de-nceput ?

De ce-mi negi versul pe care ţi-l scriu ? … .

 

E-o lume-atât de mare şi de multă,

Între sufletul meu şi al tău gând,

Mii de promisiuni, iluzii-o sută

Martor le-a fost un anotimp plăpând.

 

Un singur răsărit rememorează,

Galacticele jocuri inventate

Când seara, dimineaţa sau amiaza,

Erau doar stihuri, de timp  estompate .

 

Şi noi eram copiii din zenit,

Ai lumii vechi şi noi, nescrise încă,

Acum suntem parte din asfinţit,

Ce mai rămâne-i doar a umbrei urmă .

 

 

Epilog  

 

Se-apleacă salcâmii sub ochii tăi negri,

iar viscolul paşnic îţi cântă-n pomeţi,

iubit-ai destul când fu miezul verii…

în inima ta şi-n anii cei beţi,

acum, cu mercur te hrăneşti şi aştepţi,

nebunele frunze în paşii tăi grei,

ce-şi numără umbra-n minuţii prea lenţi,

şi ce se-mpiedică-n grabă pe-alei … .

şi ceea ce-a fost, să revină în ce e

(pariul uitat al unor asceţi) :

un veac viitor cu trup de femeie

şi-un strop de viaţă-n plictisul de vieţi… .

cu lanţuri de paie te ţii de păcate

departe, în crunte deliruri macabre,

şi nu stii ce zâmbete ţi-au fost pătate,

de multe-ncruntări perfide, deşarte .

în gât îţi prelingi picături de otravă,

cu fiece noapte trecută-n etern,

un paroxism te-nalţă în slavă,

şi te alungă din rai şi infern ;

rămâi un ciudat într-un nicăieri,

şi-ţi iei fără noimă, cianura în doze

eşti fără prezent, iar ce a fost ieri,

s-a scurs în migrene şi negre nevroze

caste statui te-au stors de putere

ai fost un iubit din patimi şi sânge,

frenetic şi cald, curgându-se-n vene … .

să plângi, mi-aş dori, în braţele mele,

de tot ce-i febril în sufletul meu,

iar negura veche să ţipe de sete,

şi tu s-o pictezi sisific mereu,

doar pentru mine ! să vezi tragedii,

să îmi spui poveşti pentru adormit,

să-mi legeni visarea în trandafiri,

şi să mă trezeşti în templu şi mit .

buzele-ţi crude demult mi-au şoptit,

ce eu cunoşteam din timpuri străvechi,

perene idei de-nceput şi sfârşit

iluzii – o sută de mii de perechi … .

nebunii salcâmi  şterşi din amintire

au înfruntat acei farisei,

ce te-alungau departe de mine,

în lumea cu gust şi miros de atei …

suntem doar clipe de efemer,

în ce crezi ? şi spune-mi – cui dai crezare ?

îmi fuge speranţa din vorba ce-o sper,

tu încotro pleci şi înspre ce zare ?

eu sunt ce tu eşti şi tu eşti chiar eu,

caci eu îţi sunt eul, iar tu eşti al meu !

 

Trecutul de azi

 

Ce-a fost, nu va mai fi nicicând,

S-a terminat şi doar atât.

Mult prea târziu, mult prea curând

Ce-a fost, nu vom şti şi nici când… .

 

A fost o frunză în trecut,

Un vânt duios, un vânt nebun,

Ce-aş mai putea să sper acum ?

Nu te-am sperat nici la-nceput… .

 

A fost o frază nesfârşită –

Şi doar o şoaptă aruncată

Ce a lăsat rana deschisă

În inima ce-a fost odată… .

 

O noapte-nceţoşată mă desparte

De-o amintire retrăită neîncetat,

O vină împărţită la doi, n-are

Nici matematic vreun rezultat… .

 

Şi ai plecat de-atâtea dăţi,

Spre ce-ar fi fost sau spre ce nu-i,

Şi am plecat şi-am scris şi-n cărţi

C-ai fost iubirea mea dintâi.

 

 www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*