Laudatio: Constantin M. Popa – 71*… Despre „Mişcarea literară paradoxistă“…

13.08.14 by

Laudatio: Constantin M. Popa – 71*…  Despre „Mişcarea literară paradoxistă“…

Admirabilul critic / istoric literar şi poet al refluxgeneraţiei (the generation of deep clearness), Constantin M. Popa (născut în Braşov, la 1 răpciune 1943, în familia Mariei şi a funcţionarului Mihai Popa, cu studii liceale în Craiova şi cu studii universitare în Cluj-Napoca, unde, în anul 1966, obţine Diploma de licenţă în filologie, cu un remarcabil debut, tot în 1966, în revista napocan-clujeană, Tribuna, dar cu debutul editorial în critică literară, mai târziu, peste un deceniu şi jumătate, în 1980, cu un doctorat în litere, din 1997, în urma sustinerii strălucitoarei teze, Morfologia ceremonialului în opera lui Mihail Sadoveanu, cu „împliniri cărturăreşti-galaxiedrice“ etc.), cunoscut îndeosebi prin Replay (Bucureşti, 1980), un veritabil „recurs“ în care a ridicat «bunul simţ la rang de călăuză a investigaţiei critice» (Laurenţiu Ulici), ori prin Clasici şi contemporani (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1987), îndrăzneaţă desfăşurare sistematică în perimetrul eseului, între arheologia ideilor literare şi noua geografie a literaturii contemporane, fără a mai aminti studiile, cercetările destinate liceenilor / studenţilor etc. (de exemplu: Istoria şi critica literară de la Titu Maiorescu la G. Călinescu, partea a IV-a a manualului de Limbă şi literatură română pentru clasa a XI-a; Cui i-e frică de comentariul literar − Editura Aius, Craiova, 1991; Eminescu − studiu micromonografic în colaborare, la Editura Macedonski, din Craiova, anul 1992; Blaga − Ed. Macedonski, tot în 1992: etc.), ne-a surprins recent, de dincolo de Atlantic, şi cu o altă întemeiată (şi „de întemeiere“) lucrare, Mişcarea literară paradoxistă / The Paradoxist Literary Movement (Phoenix / Chicago, Xiquan Publishing House, 1992).

În prima parte a volumului Mişcarea literară paradoxistă / The Paradoxist Literary Movement, Constantin M. Popa lămureşte câteva probleme esenţiale privitoare la paradoxism, «în peisajul atât de complex al postmodernismului», relevând: «paradoxismul nu caută distrugerea literaturii» (s. n.), cum încercase avangardismul – şi cum a trâmbiţat / încercat prin 1983 / 1984, în spaţiul francofon al Marocului, cu „non-uismul său“, ori cum propovăduieşte, prin Americile acestor anotimpuri, Florentin Smarandache (debutantul de la Litera-Bucureşti, cu Formule pentru spirit, în 1981, sub pseudonimul Ovidiu Florentin) –, adică paradoxismul «este interesat de găsirea unei noi practici scripturale, eficiente şi tensionate, conservând energia rezultată din ciocnirea între câmpuri semantice opuse».

p01
Constantin M. Popa – o fotografie din orizontul anului 1992.

Autorul atrage totodată atenţia asupra unei realităţi indiscutabile din literatura valahă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea în care, antiproletcultist, s-a ivit generaţia modernist-resurecţională şi a paradoxismului (1960 / 1965 – 2000 / 2005), sau generaţia Labiş – Stănescu – Sorescu, care a impus noua estetică: «paradoxismul a existat înaintea statuării mişcării paradoxiste» (s. n.), mişcare ce pare să aibă între lideri, din 1983 încoace, dar în spaţiul francofon, şi pe autorul volumului Le sens du non-sens, Florentin Smarandache, originar din Oltenia şi stabilit din 1989 în S. U. A. (unde, prin Circles of Light − Erhus University Press, 1992 − propagă Mathematics Literature etc.).

Capitolul al doilea, Tradiţia paradoxismului, evidenţiază că «esenţa paradoxismului ca atitudine non îşi află precursori atât în literatura avangardei, cât şi în cea experimentalistă».

Secţiunea a treia este dedicată „mecanismelor paradoxului“ spre a se opri, în ultimul capitol, Un franctiror paradoxist, asupra „paradoxismului“ cultivat de Florentin Smarandache, poet despre care mai aflăm din Addenda: «am venit în America să reconstruiesc statuia Libertăţii / în versuri eliberate de tirania clasicismului şi de / dogmatism…». S-ar putea să fie vorba despre o „perestroikă“ smarandachistă.

Din păcate, Constantin M. Popa, ocupându-se prea mult de bizareriile − majoritatea fără legătură cu esenţa / lamura curentului − din volumele semnate de Florentin Smarandache (pseudonimu-i de debut: Ovidiu Florentin), a pierdut din vedere tezaurul paradoxismului din literatura română contemporană; căci paradoxismul se întemeiază în deceniul al şaptelea prin Nichita Stănescu (11 elegii, Necuvintele etc.), Marin Sorescu (Moartea ceasului, La Lilieci, Iona etc.), Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu, Emil Brumaru ş. a.

Iar în ceea ce priveşte paradoxismul ontologic al Limbii / Poeziei, ori „manifestul“ adevărat al paradoxismului, semnalăm Respirări (1982), de Nichita Stănescu, unde aflăm nu numai că «Limba Română este Patria mea», ci şi că «din punct de vedere estetic, Logosul nu este altceva decât locul unde materia se desparte de vid» (p. 144).

p02

Textul „densei“ cronici publicat în Renaşterea bănăţeană, 9 iulie 1992, p. 8 (text reprodus în Anthology of the Paradoxist Literary Movement, antologie alcătuită, ori, mai exact spus, „mozaicat-regizată“ de Florentin Smarandache, dar semnată de Jean-Michel Levenard, Ion Rotaru, Arnold Skemer, Los Angeles, Ophyr Univ. Press [ISBN 1–879585–34–0], 1993, p. 135).

La marii poeţi paradoxişti, cum Nichita Stănescu, Materia decurge din Cuvânt, materia este vorbită («vorbirăm stelele»), rostirea cuvintelor este născătoare de trup, Cuvântul devine Timp, sărbătoare a Genezei etc.

(Cronica Despre „Mişcarea literară paradoxistă“…, de I. P.-T., a fost publicată – cu uşoară „contractare din necesităţi spaţial-tipografice“, nu cu vreo „dilatare firească de cuptor“, în ziarul Renaşterea bănăţeană – Timişoara, ISSN 1221-4051 –, nr. 717 / 9 iulie, 1992, p. 8.)
____________
* Pregătind (şi astăzi, marţi, 12 măsălar 2014) capitolul despre criticul / poetul Constantin M. Popa…, din lucrarea-mi de vară, Pagini de istorie literară valahă de mâine, observând că şi autorul din obiectivul nostru-i cu operă de lauripotens şi constatând (cu surprindere, dinspre „tinerii scriitori-profesori“ de demult ai burgului Filiaşi de Alutuania > Oltenia) că, într-adevăr, C. M. P. mai are câteva zile până ce îşi încheie cel de-al 71-lea ocol al Soarelui, consider / propun ca, prin grija Uniunii Scriitorilor din Dacia şi a revistelor valoroase ale Acesteia (îndeosebi, din părţile-i nord-dunăreano-pontice, numite România şi Moldova), toţi scriitorii / cărturarii galaxiedrici ai Valahimii, aflaţi între cel de-al 70-lea cerc de vârstă şi cel de-al 111-lea cerc din Valea Anilor (deci şi C. M. P.), să beneficieze, să se bucure de o laudatio, nu numai din cinci în cinci ani, ci din an în an.
Aşadar, întâi şi-ntâi, îngăduit să-mi fie a-i ura domnului prof. univ. dr. Constantin M. Popa : LA MULŢI ANI, SĂNĂTATE ŞI FERICIT-AUROASĂ TOAMNĂ-N ROD MINUNOASĂ… !
Şi, ca într-o mai tânără toamnă, a mi se permite solemn să-i re-stihuiesc şi urarea-mi de coleg întru aleasă liră (am în vedere poemele-i / micropoemele-i din ultimul deceniu, publicate cu parcimonie, în revistele : Destine literare, din Montreal-Canada, Scrisul românesc, din Craiova-Dacia etc.) :
De-aş mai avea eu ani vreo 71,
Aş traversa Atlanticul – cu lira-mi şi cu tunul –
Şi nimfe-aş cuceri şi le-aş perpetua – peste elani,
Peste caribii-nzăpeziţi, peste războinicii titani,
Peste păduri de-arţar, în cer clorofilos de soare,
Dând nouă vieţi la ciocârlii, să zboare,
Dintre centaurii cărând cosoni şi-alţi bani,
Ca să ne-aducă toţi fotonii blânzi pe zare,
Cu nemurirea dacică-n caligrafii solare,
De-’Ntâi Septembre, spre-a-nălţa urare
Lui CONSTANTIN M. POPA: LA MULŢI ANI …!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*