Laudatio: Alexandru Ruja – 70 Parte a întregului literaturii naţional-valahe

22.08.14 by

Laudatio: Alexandru Ruja – 70  Parte a întregului literaturii naţional-valahe

Între recentele lucrări legate de „sincronism“ (în acepţiunea înalt-lovinesciană), sau – resurecţional-modernist-luceferist spus – între op[us]urile de marcă pentru geografia literară valahă, relevând „în exactitatea admiraţiei“ reliefurile spirituale ale vestului / sud-vestului Daciei / României, îşi face un loc distinct cea de-a doua carte de eseuri (din aria criticii literare) semnată de Alexandru Ruja – carte pusă şi sub un inspirat-zalmoxian titlu (adică nemuritor-cogaionic) –, Parte din întreg (Timişoara, Editura de Vest, 1994).

pp1
Alexandru Ruja (născut la 20 iulie 1944, în Pădureni-Timiş, părinţi fiindu-i Rozalia – după numele-i de dinainte de căsătorie, Ardelean – şi Petru Ruja, cu postbelic-secund-vremuită copilărie şi şcoală elementară în localitatea Şimand, judeţul Arad, cu adolescenţă şi cursuri liceale, între anii 1951 şi 1958, la Chişineu-Criş, într-o perioadă de „culminaţie“ şi de „de „declanşare“ a lunecării / căderii stalinismului / paukerismului din România „în marea noapte…“, fiindcă Iosif Vissarionovici Stalin moare în 1953, fiindcă regimul terorist-moscovit al Anei Pauker se prăbuşeşte în Bucureşti şi, graţie înţeleptei politici „uşor-naţional-valahe“ a noului conducător, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Armata Roşie se retrage, în 1958, din ţara noastră, în Imperiul Sovietic-Rus / U. R. S. S., cu studenţie între anii 1962 şi 1967, ani ai „ieşirii româneşti-comuniste“ a culturii / învăţământului din conul de umbră al stalinismului / proletkultismului, tânărul Ruja luându-şi Diploma de licenţă în filologie la Universitatea din Timişoara, dar şi cu „aleasă ucenicie“, între 1965 şi 1967, în cadrul elevat al Cenaclului „Pavel Dan“ de la Casa Studenţilor din Timişoara*, condus o vreme de criticul universitar, Nicolae Ciobanu, care, în anul 1966, îi facilitează debutu-i literar în revista Orizont, cu o bogată activitate didactică preuniversitară – ca profesor de limba şi literatura valahă şi ca director la Liceul din Chişineu-Criş, între anii 1967 şi 1990, perioadă marcată şi de debutu-i editorial din 1979, cu un interesant volum de eseuri despre „actuale valori lirice“, activitatea-i didactic-preuniversitară continuându-şi-o, între anii 1991 şi 2000, ca profesor la Şcoala Normală „Eftimie Murgu“ din Timişoara, cu un strălucit doctorat în filologie – la Facultatea de Litere de la Universitatea de Vest – obţinut în 1994, după susţinerea tezei, Aron Cotruş – viaţa şi opera), în autoprefaţarea-i de la volumul Parte din întreg, autoprefaţă pusă sub titlul O privire sintetică (pp. 7 – 16), după ce lămureşte titlul cu oglinda raportului filosofic, parte – întreg («Zona de vest a României – o parte din Transilvania şi Banatul – cuprinde o literatură valoroasă ce se integrează firesc în contextul literaturii române; Parte din întreg se ocupă de scriitori aparţinând literaturii contemporane; ieşită din complexul provincialismului, din cantonarea în probleme zonale şi scrieri dialectale, literatura din vestul ţării se impune prin scriitori valoroşi şi prin creaţii care o desemnează drept parte din întregul literaturii naţionale» – ceea ce în spiritul învăţăturii-de-nucleu din Zalmoxianism, elogiată şi de Platon, în Charmides, solicită precizarea: şi dacă partea este pură, sănătos-frumoasă întru catharsis, atunci şi întregului îi merge bine), fireşte, atrage atenţia Distinsului Receptor asupra celor dinspre cristalizările conceptuale din dezbaterile literare ale disipativ-grupului luceferist** cu privire la (noua) geografie literară: «O hartă exactă a literaturii contemporane tre buie să ţină cont de diversitatea şi bogăţia operelor apărute în a doua jumătate a secolului nostru. […] Geografia literaturii române este diversă şi policromă. Pentru ca s-o surprinzi cât mai exact (într-o hartă cât mai fidelă) trebuie să-i vezi toate piscurile (nu doar unele), să-i distingi toate formele, nu doar cele care-ţi convin pentru o anumită direcţie.» (p. 8).

pp2

Din perspectivă axiologică, substanţa estetico-literară din spaţiul spiritual vestic / sud-vestic al României se reliefează astfel în radiografierea lui Al. Ruja:
I) Continuitatea. Spre împlinirea unei aspiraţii, capitolul întâi, se consacră generaţiei de tranzienţă (the transience generation), având ca reprezentanţi, la apreciabilă distanţă de „complexul provincialismului“ amendat dinspre Maiorescu: Anişoara Odeanu − în ipostaza de poetă psalmodiind expresionist noua „Cântare a cântărilor“ şi în cea de prozatoare proustiană prin „reflectarea poliedrică“, Petru Sfetca − poetul suflului expresionist-cosmic, secundat de Pavel Bellu şi de Dorian Grozdan, ori de neoparnasianul Alexandru Jebeleanu;

pp3

Cronica din Renaşterea bănăţeană, 1505 / 2 făurar 1995, p. 10.

II) Regăsirea de sine. Consolidarea tradiţiei şi deschiderea spre modern − proza cu liniile de „forţă epică“: „mit şi istorie, text şi metatext“ (Sorin Titel, Paul Eugen Banciu ş. a.), „sensul condiţiei umane şi valoarea eticului“ (I. Arieşanu, Al. Deal ş. a.), „vitalitatea ruralului şi experienţa citadină“ (Ion Marin Almăjan, Ion Jurca Rovina ş. a.), „între ironie şi comic; virtuţile parabolei“ (Laurenţiu Cerneţ, Gh. Schwartz), „romanul de familie“ (Sofia Arcan, Alexandra Indrieş ş. a.); aceste filoane ale epicului sunt urmărite pe celelalte două generaţii tipice antrenate de orice mare seism social: fluxgeneraţia / the high-tide generation şi refluxgeneraţia / the generation of deep clearness ; poezia se înfăţişează „pentadimensional“: „infuzia culturalului; livresc şi ludic“ (Eugen Dorcescu, Şerban Foarţă), „poezia expresiei“, prin care înţelege în primul rând „voluptatea celebrării forţelor naturii“ (Anghel Dumbrăveanu, Sabin Opreanu ş. a.), „poezia arhetipului“ (Ilie Măduţa, Ion Pachia-Tatomirescu ş. a.), având în complementaritate „chemarea izvoarelor“ (Aurel Turcuş, N. Dolângă), „cântecul trubaduresc“ (Damian Ureche, Gh. Azap, Octavian Doclin ş. a.), „ermetism sau ironie“ (Marcel Turcu, L. Bureriu, E. Bunaru, M. Tolcea, Gheorghe Mocuţa ş. a.). Lipseşte compartimentul dramaturgiei.
În „închiderea“ lucrării, Alexandru Ruja amplasează capitolul Deschideri, cuprinzând prozatori / poeţi lansaţi în ultimii ani cu câte-un volum notabil (de la T. F. Arieşanu, Simona G. Dima, O. Neagu, C. Marcu, D. E. Popin, până la debutanţii din 1993 /1 994: R. Şerban, Horiana Ţâru ş. a.).
Prin Critici / istorici literari − bibliografie, din ultimele pagini ale admirabilei lucrări, Parte din întreg, Alexandru Ruja lasă a se înţelege că intenţionează o „secundă ediţie augmentată“ – ediţie în care s-ar putea renunţa la pagini „redundantiere“, ori cu „amintiri şi judecăţi estetic-cenacliere“ sporitotoare de zâmbet (ca, de pildă: «Viorel Marineasa a frecventat Cenaclul „Pavel Dan“, fiind, apoi, el însuşi, în acest cenaclu, cel care a observat creaţiile literare ale multor tineri – unii dintre ei apreciaţi în contextul literar contemporan. […] Viorel Marineasa ştie şi preţul muncii de prozator. A reapărut puternic în proza contemporană cu texte proaspete, evident valoroase…» –p. 81; «Cred că Iosif Costinaş ar putea folosi mai atent izvoarele adânci ale folclorului în mitologia sa epică…“ – p. 313; «Din Cenaclul studenţesc „Pavel Dan“ a pornit spre poezie şi George Lână […]. Poetul trăieşte ardent, muşcă fraga timpului…» – p. 321; «O poezie crudă, într-o derutantă aşezare a cuvintelor scrie Robert Şerban…» – p. 325; etc), neîndoielnic, în favoarea spaţiului de judecată de certe valori estetic-literare şi în care şi-ar putea afla oglindirea şi alte „reliefări“ inconfundabile ale hărţii spirituale a României de Vest: Ioan Baba (de Novi Sad), Vasile Barbu (de Uzdin), Marian Drumur, Ivo Muncian, Mircea Pora, Cristea Sandu-Timoc, Ana Pop-Sârbu ş. a.

(Cronica Parte a întregului literaturii naţional-valahe, de I. P.-T., a fost publicată – cu o uşoară „contractare de făurar-95“, din economic spirit spaţial-tipografic, nu de alt fel –, în ziarul Renaşterea bănăţeană – Timişoara, ISSN 1221-4051 –, nr. 1505 / 2 februarie, 1995, p. 10.)
________________________
* Ne-am cunoscut ca studenţi ai Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Timişoara – Al. Ruja fiind „mai mare cu trei ani decât mine“, eu fiind „mai mic decât Ruja“, dar cu un debut literar „mai mare“ / „mai strălucitor“ (după cum, pe-atunci, mă-mpăunam), girat de Miron Radu Paraschivescu, în revista Ramuri şi în suplimentul „de versuri şi proză“ al acesteia, Povestea Vorbii, din 15 septembrie 1966, evident, angajând polemici aprinse la reuniunile / „şedinţele“ Cenaclului „Pavel Dan“ de la Casa Studenţilor din Timişoara. Mi-amintesc că la una dintre „şedinţele de lucru“ ale cenaclului studenţesc, în care Al. Ruja a citit un „eseu de direcţie critic-literară“ în trena „marii explozii lirice din 1965“, pare-mi-se, prin brumar 1966, ori, mai degrabă, în „luminosul prier“ 1967, şedinţă condusă de tânărul critic, lector universitar, Nicolae Ciobanu, ne-am angajat cu „patos lucid“ într-o discuţie „la subiect“, fără a mai ţine seama de „îngăduitoarea cenzură ceauşistă“ a anotimpului; dar pentru că Nicolae Ciobanu a intervenit în favoarea autorului-student al eseului supus dezbaterii, am încheiat discuţia printr-o „ironie constructiv-bifurcată“, aş zice, deloc „răutăcioasă“ : Alexandru Ruja se arată a fi un cavaler al criticii, aflat în solemnă ţinută / poziţie, cu dreapta-i pe teaca şi pe mânerul cu plăsele de aur, dar ale unei săbii cu dinţi de rugină… Cărţile publicate de Al. Ruja, indiscutabil, arată că şi sabia criticului este din oţel inoxidabil.
** Să lămurim şi de ce am folosit în deschiderea cronicii noastre, o sintagmă ca lanţul adverbial-modal-epitetic, resurecţional-modernist-luceferist, ori mai la vale, sintagma disipativ-grup cu epitetul determinativ luceferist.

pp4

1988, mai, 20 – Ziua „Luceafărului“ la Chişineu-Criş : Al. Ruja (primul, de la stânga la dreapta privitorului fotografiei), Ion Pachia-Tatomirescu, Artur Silvestri şi Adrian Dinu Rachieru.

Din 1967, tot „trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri“ – cum romantic-eminescian se cuvine-a zice –, până prin orizontul anului 1980, când ne-am regăsit – subsemnatul şi Al. Ruja – în calitate de „colaboratori permanenţi“ ai revistei bucureştene, Luceafărul, graţie tânărului critic-redactor din generaţia noastră, Artur Silvestri – ce, în plan gazetăresc-literar, reuşise să creeze un paradoxist „disipativ-grup“ de acţiune literară / culturală în toată România, după modelul izbutit de Miron Radu Paraschivescu, între anii 1965 şi 1968, la Povestea Vorbii – supliment de poezie şi proză al revistei Ramuri.

pp5

Broşura- program de la ediţia a XIV-a a Primăverii arădene şi de la ediţia a IX-a a simpozionului iniţiat / patronat de Al. Ruja la Chişineu-Criş, Valori ale limbii / literaturii române (copertă).

Între acţiunile „disipativ-grupului luceferist“ coordonate de Artur Silvestri s-a aflat relansarea conceptului de geografie literară de pe rampa propriu-zis-bucureşteană a revistei Luceafărul, nu numai teoretic, ci şi practic, prin „şezători“ / „seri“, „dezbateri“ literare ale Luceafărului în diferite oraşe ale ţării – începând cu „deplasarea Redacţiei şi a colaboratorilor luceferişti“ pentru şezătorile de la Dăbuleni / Bechet, din anul 1980, întru afirmarea „poeţilor / poeziei de Câmpie Danubiană“ (poezia „Mătcii“, cum îmi plăcea mie să spun pe-atunci), apoi întru o tot mai bună cunoaştere /circuit a poeziei „Muntelui“, şi încheind cu „dezbaterea luceferistă“, Valori ale limbii / literaturii române, din 20 mai 1988, găzduită de Liceul din Chişineu-Criş (prin directorul Al. Ruja), în cadrul generos al Primăverii arădene, a XIV-a ediţie, între invitaţi fiind şi subsemnatul, în calitatea de „colaborator permanent“ al revistei bucureştene.

pp6
1988-05-20 : Pagina-chestionar-ad-hoc scrisă de Artur Silvestri, coordonatorul Dezbaterii-„Luceafărul“, şi înmânată lui Ion Pachia-Tatomirescu (pentru „vectorizarea“ / „tetra-focalizarea“ discuţiilor) la intrarea participanţilor în Sala de Şedinţe a Liceului din Chişineu-Criş, jud. Arad.

Subliniez acest fapt pentru a arăta că şi în formarea criticului literar Al. Ruja, Luceafărul s-a constituit într-o rampă de lansare în cele patru puncte cardinale ale noii geografii a tinerei literaturi valahe.
După cele două cărţi de critică literară, scoase „cu parcimonie“ – Valori lirice actuale (Timişoara, Editura Facla, 1979) şi Parte din întreg (Timişoara, Editura de Vest, 1994) –, mai la vale de anul îndoctorării, 1994, şi până în 2014 (adică până astăzi, duminică, 20 iulie, când îi pregătim capitolul ca „bun de tipar“ pentru lucrarea-mi de faţă, Pagini de istorie literară valahă de mâine, şi când Al. Ruja îşi sărbătoreşte ziua-i de naştere cu numărul de aur: 70, prilej cu care-i spunem şi de-aici : La mulţi ani fericiţi, la cele mai multe zile frumoase, sărbătorite în paralel cu înalt-justiţiarul Gebeleizis / Sfântul Ilie, zalmoxian-creştinul nostru critic-galactic, la cele mai multe veri sănătoase şi-n rod minunoase… !) –, corola operei rujiene şi-a „împetalat“ alte lucrări de referinţă: Aron Cotruş – viaţa şi opera (având în temei teza-i de doctorat – Timişoara, 1996), Parte din întreg, volumul al II-lea (Timişoara, Editura Excelsior, 1999), Ipostaze critice (Timişoara, 2001), Literatura română contemporană. Poezia, I (Timişoara, 2002), Literatura prin vremi (Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2004), Dicţionar al scriitorilor din Banat (Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2005), Printre cărţi (Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2006), Printre cărţi, printre ani (Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2012) etc.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. Andra

    Buna ziua. Probabil ca a scris Ruja si cite ceva de valoare, insa era un om fara caracter. Informator la comunisti, cu pistolul in sertarul biroului dansului. Un opportunist de prima clasa. S-a purtat mizerabil cu cadrele didactice si cu elevii Liceului Industrial Chisineu Cris unde a fost director multi ani.
    Dar intr-adevar sa nu amestecam omul cu opera creata de el. insa majoritatea lucrarilor cel putin de inceput erau plagiate de ici colo – pe vremea cand nu era internet deci greu de demonstrat.

Leave a Comment

*