Laudatio-72: Vasile Tărâţeanu, din „lanul tivit cu maci“ al lui Ştefan cel Mare

12.10.17 by

Laudatio-72: Vasile Tărâţeanu, din „lanul tivit cu maci“ al lui Ştefan cel Mare

Un poet-Sisif cărând stânca speranţei reîntregirii Daciei / României este bucovineanul Vasile Tărâţeanu (născut la 27 septembrie 1945, în Sinăuţii de Jos / Cernăuţi – azi, în Ucraina), autorul volumelor de versuri: Harpele ploii (1981), Dreptul la nelinişte (1984), Linia vieţii (1988), Teama de înstrăinare (1990), Litanii din Ţara de Sus (1995), Pământ în retragere (1999) etc.


Academicianul-poet Vasile Tărâţeanu, în stânga lui Ion Pachia-Tatomirescu, în 10 noiembrie 2005,
pe treptele de la intrarea în Universitatea Tibiscus din Timişoara-Dacia.

Cu poemul Ţara Fagilor se deschide volumul Pământ în retragere; titlul poemului este o metaforă a Bucovinei înstrăinată, vândută la taraba imperiilor
(Otoman / Turc, Habsburgic, sau Austro-Ungar, din 1867 încoace, Ţarist-Rus, ori Sovietic / Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste / Federaţia Rusă, din 1917 pe ultimul secol scurs între „imperiile deghizat-economice“),
Bucovină a Pelasgimii > Valahimii Daciei Nord-Dunăreano-Pontice ‒ partea-i numită din 1859 încoace România, Bucovina ‒ provincie / „ţară a literelor-fagi“ aflată în prezent în ghearele Ucrainei, ca şi Maramureşul istoric; „lăstarii“ preiau dorinţele reîntregirii de ţară, de neam ale arborilor-părinţi:
Desfrunzind amintiri
Ţara Fagilor renaşte în muguri
aceleaşi dorinţi.
Mlădiţe noi
bâjbâind spre lumină
dinspre arbori-părinţi.
// […] //
Detrunchiere –
Nesfârşit de cruntă şi dureroasă
secure.
(TPR, 3).

Deseori, la acest poet, dorul de a vedea Bucovina, pământul naşterii sale, reunindu-se cu Patria-Mumă, Dacia / România, capătă fluiditatea litaniei, a sfâşietoarei doine de înstrăinare:
Între noi şi dragă ţară
creşte
un gol ce ne doboară.

Creşte-un deal
şi creşte-o vale,
şi un crâng
apare-n cale.

Creşte-un munte
şi o mare,
şi-un pustiu între hotare.

Cine vrea
şi cine poate
îl trece în brânci,
pe coate,

dar, pân-la ea, ca s-ajungă,
calea e cu mult mai lungă.

Nici tu mare,
nici tu munte,
nici păduri-frunze cărunte,

Nici tu vale, nici tu deal,
vorba e de-un ideal,

de un neam şi de o ţară
ce-s date din ele afară.
(«Distanţe», în TPR, 75 ‒ cf. PTGrp, 451)*.
Bibliografia „siglată“ :

PTGrp = Ion Pachia Tatomirescu, Generaţia resurecţiei poetice, Timişoara, Editura Augusta (973-695-198-7), 2005 (pagini B-5 : 496).
TPR = Vasile Tărâţeanu, Pământ în retragere, Timişoara, Editura Augusta, 1999.
___________________
*Şi invităm Distinsul Receptor întru rostire nouă de

Laudatio de 22 răpciune 2017 : acad. Vasile Tărâţeanu la al 72-lea ocol al Soarelui

In Anno Domini, 2017,-n Răpciune 27,
în cerc de galaxie a spumelor de lapte,
Vasile Tărâţean-Bucovineanu se-nrăzări-n convoi
‒ făcând ocolul Soarelui sub cifra 72 ‒
şi-ngemănă pe Mona din geniul lui da Vinci
cu numărul nuntirii, sfântul 5,
tot dând în pârg – ca roşul sub plisc de rândunici –
căpşuni, Balanţei cosmice, în razele-i de arnici,
să urce purpură-n obrajii Doamnei Dacii,
s-aburce lujerii fasolei de înverzesc aracii,
Coloana Infinirii lui Brâncuş, din Ţara-i cea de Bani,
cât şi Măiastra-i ‒ a d-urează solemnul: La mulţi ani…!

L-a colindat: Ion Pachia-Tatomirescu, Dac-Pandur, tot de la Piramida Extraplată de Tibissiara > Timişoara, miercuri, 27 septembrie 2017 (la ora 07:55’).
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*