LARNACA: Poposind la tâmplele istoriei – de la Kition la „Phinikoudes”

09.07.12 by

LARNACA: Poposind la tâmplele istoriei – de la Kition la „Phinikoudes”

Încă din vacanţa petrecută în urmă cu un an în Cipru, Larnaca figura pe „lista restanţelor”, a locurilor de vizitat, deşi o traversasem de mai multe ori în peregrinările noastre pe insulă, dar fără a insista în a-i pătrunde tainele. De-această dată am profitat de un weekend de mai, nu prea torid, şi am petrecut o zi întreagă în vechiul Kition (în greacă) sau Citium, cum e cunoscut oraşul Larnaca (în latină).  Al treilea oraş ca mărime din sudul insulei, după Nicosia şi Limassol şi al doilea port comercial şi maritim, nodul aerian cel mai important al Ciprului, cu un aeroport internaţional modern, Larnaca, ca de altfel toate aceste locuri, are o istorie străveche. În partea de nord a oraşului se află o veche rafinărie care devenise doar spaţiu de depozitare, care în 2008 a fost vândută unui studio cinematografic de la Holywood  pentru filmările de la Waterworld 2. Un pitoresc aparte, specific Larnacăi, îl conferă şirurile de palmieri care străjuie ţărmul mării, unul dintre cele patru puncte maritime de intrare în Cipru.

Oraşul modern de azi are o economie revigorată vizibil după 1975, datorită pierderii de către Cipru a Famagustei, foarte important port comercial cipriot şi închiderea Aeroportului Internaţional din Nicosia, Larnaca preluându-le, practic, activitatea şi dezvoltând aceste segmente. Cele mai multe dintre firmele mari de turism din Cipru îşi au sediile centrale aici. Trei sferturi din forţa de muncă din oraş aparţin sectorului serviciilor şi turismului, în special.

Segmentul educaţie- cultură este destul de bine acoperit: în Larnaca activează Academia Americană, o prestigioasă instituţie de învăţământ, ocupându-se de educaţie printr-un sistem multifuncţional, începând cu grădiniţa şi terminând cu studiile universitare, la standarde înalte. Tot în sfera învăţământului, oraşul are un colegiu privat în care se practică un sistem de învăţământ superior modern şi foarte căutat de cei cu o stare materială bună, colegiul Kimon. În afară de şcolile elementare de limbă greacă, în Larnaca funcţionează şi o şcoală armeană.

Un teatru, o galerie de artă, care activează sub egida municipalităţii, sunt la dispoziţia iubitorilor de artă dramatică şi artă plastică. În oraşul vechi îşi desfăşoară activitatea Institutul Cornaro, un centru cultural unde se organizează expoziţii de artă şi  alte evenimente culturale. Două colegii de artă, unul specializat în proiectare, celălalt în artă plastică şi arhitectură pregătesc tinerii talentaţi cu înclinaţii spre aceste domenii.

Dar mândria oraşului Larnaca, pe segmentul cultural-muzical, o constituie Larnaca Municipal Band, o orchestră formată din peste 60 de muzicieni care abordează o mare varietate de genuri muzicale, de la muzică de paradă latino şi muzică grecească, la rock and roll. Este trupa pe care o întâlneşti cu regularitate la festivalurile de muzică şi concertele de pe insulă.

Ciprioţii, în general, sunt împătimiţi iubitori de fotbal; după cum era de aşteptat, şi Larnaca are două echipe reprezentative ale acestui sport atât de iubit aici.

 

La braţ cu legendele în vechiul Kition

 

Cum interesul pentru istoria şi legendele acestor locuri a constituit motivul principal al vizitării oraşului, imediat ce am ajuns în Larnaca am poposit mai întâi în zona oraşului antic, Kition. Dacă reuşeşti s-ajungi aici, unde mitul răzbate din fiecare locşor şi-i dăltuit parcă aievea pe feţele localnicilor, simţi cum cobori în fiecare zi altă şi altă treaptă a istoriei şi calci pe urmele înaintaşilor lor, cunoscându-le îndeaproape originile, zbaterile, obiceiurile. După vizitarea Limassolului mi-am zis că sentimentul acesta l-am trăit doar acolo, însă şi ziua petrecută în Larnaca, vizitarea altor vestigii au infirmat această ipoteză extrapolând-o la nivelul întregii insule. Vizita noastră în Larnaca a accentuat această senzaţie şi preţ de câteva ore, din nou înconjurate de tainele ruinelor, am pătruns pas cu pas, în istoria locului.

Numele oraşului antic, spun vechile legende, se crede că provine de la întemeietorul primei aşezări de-aici, Khittim, nepotul lui Noe, oraşul existând de mai bine de 6.000 de ani. Denumirea modernă îşi are originea în grecescul „larnax” – mormânt, denumire ce derivă din faptul că aici şi în vecinătate se află situri arheologice în care s-au descoperit nenumăratele morminte antice, atestând locuirea permanentă a acestor ţinuturi, timp în care, alte localităţi cipriote au fost abandonate din cauza multiplelor cutremure ce au avut loc în insulă. În limbajul cotidian, Larnaca mai este cunoscută sub numele de „Skala” (din greacă, însemnând”scară”), referindu-se la statutul de port, pe care-l are din vremurile străvechi, fiind o treaptă, o poartă de intrare pe insulă.

Cele mai vechi vestigii arheologice sunt de vârstă miceniană. Ca şi alte oraşe cipriote, Larnaca s-a aflat în vechime sub stăpânire persană. Fostă colonie feniciană, adevăratul statut şi-l dobândeşte în perioada elenă când grecii au format aici, în secolul al XIII-lea, Regatul Kition şi a devenit un important port şi centru de comerţ (insula era foarte bogată în zăcăminte de cupru). Datorită aşezării sale a constituit o perioadă îndelungată principala atracţie pentru cotropitorii străini, Cipru fiind la mila cuceritorilor săi – fie greci, perşi, egipteni, bizantini, turci, francezi, veneţieni sau britanici –, şi, totodată, loc de intersectare a atâtor civilizaţii.

Epoca bizantină a fost una dintre cele mai importante din istoria cipriotă, după cum am afirmat şi în capitolele anterioare, din această perioadă provenind multe izvoare documentare care completează spectrul istoric cu nenumărate monumente şi vestigii, bazilica Sfântul Lazăr fiind unul dintre ele. Au fost multe stăpâniri în Cipru, pe care le ştim, dar cei care i-au adus Larnacăi faima şi prosperarea au fost britanicii, ei au pus bazele dezvoltării oraşului de azi.

În nord vestul oraşului am vizitat situl arheologic care conţine alături de ruinele zidurilor oraşului vechi o serie de temple şi morminte, cel mai semnificativ dintre ele fiind Templul lui Astarte – construit pe ruinele unui templu din epoca bronzului şi aparţinând mitologiei feniciene. Astarte reprezintă zeiţa procreaţiei şi fecundităţii; se spune că ajunsese să stăpânească cerul şi pământul (la egipteni era venerată ca zeiţă a dragostei şi războiului iar fenicienii o considerau soţia lui Baal – zeu vest-semitic al fecundităţii, războiului şi vremii). Tot aici, am avut ocazia să vedem rămăşiţe de morminte din aur, fildeş şi bronz,  care îţi dau fiori şi mai că te fac să crezi că printre ele bântuie, încă, fantomele trecutului acestor tărâmuri…

Aflasem că unul dintre siturile cel mai bine conservate din ţările Mediteranei de Est este situl neolitic Choirokoitia, datând din anul 7.000 î.Hr., situat pe ruta Larnaca-Limassol; bineînţeles că nu am ratat ocazia să ne oprim în acea zonă la întoarcerea spre casă. Din 1998, situl a intrat în patrimoniul UNESCO. Ziduri de apărare, morminte şi ruine de case de fermieri care cultivau cereale în zonă, cu plăcuţe indicatoare cuprinzând detalii despre aceste vestigii ale căror istorie te fascinează, totul îţi stârneşte curiozitatea. Am socializat cu o familie de englezi care vizita situl; amabili, cu feţe luminoase şi foarte comunicativi ne-au spus că, la Muzeul Naţional al Ciprului din Nicosia, au văzut expuse o serie de artefacte descoperite aici şi ne-au ţinut o adevărată lecţie de istorie antică. Englezi întâlneşti la tot pasul pe întreaga insulă.

De o specificitate aparte sunt rămăşiţele mormintelor antice care te răvăşesc atunci când păşeşti în locurile încărcate de sacralitatea „plecării la cele veşnice”.

În programul de vizitare a Larnacăi era inclus şi Salt Lake – o atracţie deosebită pentru turişti şi localnici -,  aici perindându-se de-a lungul anului în jur de 80 de specii de păsări migratoare. Vreo 10.000 de flamingo vizitează lacul în fiecare an, în lunile de iarnă – ianuarie, februarie -, datorită climei favorabile din această perioadă a anului. Am avut privilegiul să mai găsim apă în lac şi o varietate destul de mare de păsări, de toate speciile, pentru că în lunile de vară mediteraneană – în special în iulie, august -, apa lacului seacă lăsând în urmă o crustă salină de aproximativ 10 centimetri; în evul mediu lacul era folosit în scopuri comerciale, ca sursă de sare, astăzi constituie doar o minunată  atracţie turistică pentru cei care ajung să viziteze Larnaca.

 

Incursiune în tainele lumii islamice: Hala Sultan Tekke

 

În apropierea Salt Lake am ajuns la renumitul complex Hala Sultan Tekke, locul sacru unde a fost înmormântată Umm Haram, care se spune că a fost doica profetului Mohamed, soţia lui Ubada bin Al-Samit, cel care a condus atacurile arabe şi invadarea insulei în anul 649 î.Hr.  Dacă n-aţi vizitat vreodată o moschee musulmană şi ajungeţi aici, cu siguranţă că impactul cu sentimentul ce-l degajă un asemenea edificiu vă va impresiona. Pentru câteva minute bune veţi întoarce timpul cu mii de ani în urmă, şi, ascultând bătăile regulate ale inimilor dumneavoastră veţi simţi accelerarea involuntară a acestora, trăind parcă în vremurile antice, ale misterelor şi dogmelor impregnate în fiecare colţişor al lăcaşului, astăzi reconstruit.

Complexul este situat într-o minunată grădină cu palmieri, chiparoşi şi arbuşti exotici, mediteraneeni şi are în componenţă un ansamblu format din moschee, mausoleu, minaretul şi spaţiile de locuit pentru bărbaţi şi pentru femei; nu aparţine niciunei mişcări religioase. Zona Hala Sultan Tekke era în vechime cimitirul locuitorilor oraşului antic aflat la câteva sute de metri vest de complex, aşezare a cărei atestare documentară  datează din Epoca bronzului. Se spune că Umm Haram ar fi murit în timpul unui asediu arab asupra vechiului oraş Larnaca, ca apoi să fie înmormântată la Hala Sultan Tekke;  însă, o altă variantă spune că mormântul acesteia s-ar afla într-un cimitir din Medina, Arabia Saudită.

Prima structură în jurul presupusului mormânt descoperit de Sheikh Hasan, a fost construită în secolul al XVIII-lea, de însuşi descoperitorul lui, când s-a înălţat altarul (1760); apoi,locul a fost împrejmuit de către guvernatorul otoman în Cipru, Seyyid Elhac Mehmed Agha. Potrivit lui Giovanni Mariti, care a vizitat insula Cipru între 1760-1767, sanctuarul ar fi fost construit de Ali Agha, succesorul lui Seyyid, folosindu-se pentru construcţie piatra dintr-o biserică dintr-un sat apropiat care fusese distrus.  Izvoarele documentare atestă faptul că finalizarea edificiului a avut loc în 1817. Clădirile auxiliare au fost recondiţionate în anul 2004, moscheea şi minaretul fiind la rândul lor restaurate. Poate vă întrebaţi de ce redau aceste date, însă ajungând aici nu poţi să nu încerci să transmiţi ceea ce tu, ca simplu vizitator ai simţit când ai păşit în aceste bijuterii ale civilizaţiilor străvechi şi a nu le prezenta în fireasca succesiune de evenimente petrecute în legătură cu dovezile existente, atât de transmiţătoare de istorie, civilizaţie străveche şi legendă.

Grădina ce găzduieşte întregul ansamblu se numea „grădina Paşa” pentru că se spune că a fost iniţiativa unui paşă otoman, guvernator al Ciprului în acele vremuri. Aici, la poarta de intrare în grădină există o plăcuţă inscripţionată pe ambele părţi, cu monograma sultanului Mahmud al II-lea, datată 4 martie 1813,  pe care se poate citi că Hala Sultan Tekke a fost construită de marele guvernator otoman al Ciprului. Pătrunzănd în interiorul grădinii, ghidul ne-a prezentat locul în care erau casele de oaspeţi, distribuite de-o parte şi de alta a aleii, azi recondiţionate. În stânga, pentru bărbaţi, iar în partea dreapta a intrării un alt corp de clădire, unde o parte era rezervată bărbaţilor (denumită „selamlik”) iar alta, femeilor (haremlik). Se spune că aici, la Hala Sultan Tekke, celor care depuneau jurământul de credinţă faţă de Mohamed, li se îndeplineau dorinţele.

Moscheea a fost construită din blocuri de piatră galbene, este de formă patrată şi are inconfundabilul acoperiş bombat, tipic acestui gen de construcţii. Minaretul alăturat a fost recondiţionat încă din 1959. În spatele peretelui moscheii, în direcţia Mecca (Qibla) se află mormânrul lui Umm Haram, alături de alte patru morminte, două dintre ele datând dinaintea începerii amenajărilor de-aici de către şeicul otoman. Un mormânt alăturat,construit pe două nivele, din marmură, datând din 12 iulie 1929, aparţine lui Adile Huseyin Ali, soţia nepotului unui alt descendent al Profetului Mahomed. Din 1899, cimitirul de la Hala Sultan Tekke a fost închis înmormântărilor publice. Sunt îngropate aici o seamă de personalităţi ale administraţiei turce din insulă. Senzaţia pe care ţi-o dă o astfel de vizită este una ciudată: un amestec de dorinţă de cunoaştere a istoriei şi teamă, aş putea spune, rememorând multiplele evenimente sângeroase petrecute pe insulă, însă, cu certitudine, merită trăită! Cultura şi religia musulmană oferă atâtea segmente de cunoaştere pe care încă mulţi dintre noi n-au apucat să le patrundă, poate de aceea prin zăbovirea mai îndelungă asupra acestora ne apropiem de tainele ce le ascund.

O fântână octogonală datată de la sfârşitul aceluiaşi secol al XVIII-lea, tronează în faţa moscheii, ca un loc de popas şi revenire după ce vizitezi complexul de la Hala Sultan Tekke.

Ansamblul a fost considerat un loc sfânt pentru ciprioţii turci dar şi pentru întreaga lume musulmană (după unele studii de evaluare a activelor de mediu şi culturale din Cipru, Hala Sultan Tekke se consideră a fi unul dintre cele mai importante locuri sfinte pentru musulmani: după unele aprecieri, al treilea, după altele, al patrulea – ca importanţă). După divizarea Ciprului în două, dat fiind faptul ca situl este amplasat în zona greacă, pelerinajele musulmanilor aici sunt destul de rare. Se spune că în timpul dominaţiei otomane, când navele se aflau în apropiere de sau în portul Larnaca, cu pavilioanele în bernă, salutau cu salve de tun aşezământul de la Hala Sultan Tekke.

Şi fiindcă tot eram ancorate în lumea islamului şi a istoriei lui pe acest tărâm, ne-am gândit că în drum spre Fort Larnaca – următorul obiectiv ce urma să-l vizităm -, să facem un scurt popas la Marea Moschee Djami Kebir, construită în secolul al XVI-lea, încă loc de închinare pentru comunitatea musulmană locală. N-am zăbovit prea mult pentru documentare, însă n-am rămas nepăsătoare în faţa construcţiei, care, deşi cu o vechime de peste cinci secole, este foarte bine conservată şi impresionează prin arhitectura şi mai ales prin decorul din interiorul ei; privind-o dinspre  Fort Larnaca, am putut observa distanţarea netă a acestei moschei de altele, văzute în Limassol sau la Episkopi, prin stiulul arhitectural şi prin măreţie, şi nu degeaba este numită „Marea Moschee..” Câte legende n-o mai ascunde şi aceasta…

 

Castelul medieval – Fort Larnaca

 

Situat în capătul sudic al bulevardului care străjuieşte coasta marină, cunoscut sub numele „Phinikoudes”, castelul medieval – după însemnările aceluiaşi Giovanni Mariti care a studiat istoria locurilor în timpul şederii sale aici, la mijloc de secol XVIII -, a fost construit de către turci, deşi, se pare că acesta ar fi fost deja într-o stare dezastruoasă la venirea lor pe insulă, între zidurile lui funcţionând o bună bucată de vreme garnizoana turcă.

Surse mai vechi susţin însă datarea fortului dintr-o perioada anterioară, din timpul domniei regelui James (1382-1383) – după Florius Boustronius şi Jauna – dar date despre planurile de construcţie ale castelului în această perioadă, nu există azi. Sursele citate afirmă că ridicarea castelului aproape de mare fusese gândită strategic, pentru apărarea portului oraşului, care după ocuparea Famagustei de către turci a fost principalul port al insulei. A treia ipoteză asupra anului în care a fost construit fortul are drept referinţă perioada dinainte de anul 1625. Ceea ce se ştie însă cu exactitate, însă, este faptul că în timpul ocupaţiei otomane a fost construită, în partea de nord a fortului, o clădire cu două nivele, lucru confirmat nu numai de stilul arhitectural al acesteia, dar şi de plăcuţa inscripţionată în turcă, de deasupra intrării. Aripile de est şi de sud ale castelului au fost construite anterior.

„În perioada ocupaţiei germane fortul a servit drept închisoare, iar pe timpul  administraţiei britanice – ne spune unul din ghizii care conduceau tocmai un grup de români prin fort –, odăile situate în aripa de vest, la parter, erau folosite pentru executarea prizonierilor, în interiorul lor aflându-se spânzurători care au fost utilizate până în 1948”. Cumplit momentul, m-am uitat la fiica mea şi ea la mine ca şi cum ne-am fi spus: „ acolo nu-i de vizitat!” Ne-am desprins de grupul de români cu care am schimbat cateva fraze şi ne-am îndreptat spre muzeul amenajat la catul al doilea al castelului: trei încăperi, situate chiar deasupra intrării, unde am putut admira diverse exponate antice, provenind din monumentele creştine timpurii, bizantine şi postbizantine din Cipru, alături de fotografii reprezentând picturi murale din secolele  XI-XVI, precum şi piese de ceramică medievală din secolele XII-XVIII, ustensile de gătit, arme din metal, coifuri şi săbii. Interesantă este una dintre camere, în partea estică a castelului, transformată cu ajutorul unui mobilier apropiat de cel al  secolelor XVIII-XIX,  într-un „ontaş” otoman. Amplasarea castelului-fort pe ţărmul Mediteranei deschide o panoramă uluitoare spre mare, dar, în aceeaşi măsură şi spre oraşul modern de azi; am rămas pe meterezele cetăţii medievale preţ de mai bine de o jumătate de oră admirând ceea ce omul de-atunci şi de-acum reuşiseră să înalţe într-un loc, care la prima vizită făcuta aici, în 2007, nu-mi spunea mare lucru…

Era destul de înaintat timpul şi noi mai aveam în vizor încă cel puţin două locuri de vizitat, aşa că, după ce am servit, în fugă, la o tavernă din  apropierea castelului câte-o salată grecească reconfortantă, am plecat spre Muzeul Pierides, un muzeu privat, despre care citisem si auzisem şi se impunea, bineînţeles, să-l vizităm.

 

Pierides – cel mai vechi muzeu privat din Cipru

 

Unul dintre punctele tari ale Larnacăi este cel mai vechi muzeu privat din Cipru, Muzeul Pierides, aparţinând unei familii cu un ecou aparte în rândul iubitorilor de cultură şi artă de pe insulă: familia Pierides. Remarcabil exponent al culturii vechi cipriote şi greceşti, muzeul a fost înfiinţat de către Demetrios Pierides(1811-1895), savant şi arheolog renumit,  în anul 1839, cel de la care urmaşii moştenesc „microbul” interesului şi dragostei pentru artă, cu precădere arta greacă veche, şi-i continuă activitatea.

În anul 1974 se înfiinţează Fundaţia Pierides, organizaţie non profit cu sediul în Larnaca şi cu o filială în Grecia, la Atena, care are ca scop principal crearea unei imagini asupra civilizaţiei greceşti (atât din Grecia, cât şi din Cipru), prin numeroasele colecţii de eşantioane – obiecte de artă, pe care le deţine, acoperind un spectru de 9.000 de ani în arta naţiunii elene. De-a lungul anilor scurşi de la înfiinţare până în prezent, Fundaţia Pierides a fost şi este organizatoarea celor mai importante evenimente culturale în Cipru, Grecia şi în diferite colţuri ale lumii; sponsor nelipsit al acţiunilor şi publicaţiilor legate de obiectivele sale, oferă burse de studii postuniversitare în arheologie, istorie, istoria artelor şi studiile privind muzeele. Este nemaipomenit faptul că o familie de iubitori de artă şi cultură reuşeşte prin eforturi proprii să repatrieze antichităţi cipriote care au fost scoase la un moment dat din ţară şi să fie atât de pasionaţi de istoria şi cultura insulei, încât să sponsorizeze inclusiv săpăturile arheologice efectuate în scopul reaşezării filelor de istorie în analele bibliotecilor cipriote.

N-am putut să nu fac menţiunile anterioare şi asta pentru că, vizitând muzeul şi aflând atâtea lucruri care mi-au mers la suflet despre preocupările familiei Pierides, gândul mi-a zburat, involuntar, acasă, în România, unde – nu mai departe de un simplu exemplu, Sarmisegetusa -, istoria dacilor încă mai stă şi-aşteaptă să fie scrisă, aşa cum se cuvine, în deplin adevăr şi cinstire! Mă gândeam la o seamă de imperii financiare care dacă ar sacrifica o părticică infimă din veniturile anuale şi le-ar direcţiona spre această zonă sensibilă, devenită „Cenuşareasa” prezentului românesc – istoria şi cultura românilor -, ar îmbogăţi mult sufletele confraţilor lor din ţară şi de pretutindeni. Şi cum „Verba volant, scripta manet” … poate, poate … „aude” sau citeşte cineva şi ia exemplu!

Muzeul este o adevărată comoară de exponate antice, peste 2.500, aparţinând vremurilor antice, din neolitic până în epoca medievală, repartizate în cele patru încăperi ale sale. În prima sală a muzeului am admirat minunate obiecte din ceramică decorate cu picturi reprezentând zeităţi şi boluri utilizate în diferite ritualuri. Nu degeaba Ciprul a fost loc de refugiu al zeilor, pentru că iată, arta veche le consfinţeşte existenţa în aceste tărâmuri prin adevărate bijuterii regăsite la galeria Pierides şi peste tot în muzeele cipriote. Următoarea încăpere conţine o colecţie semnificativă de obiecte ceramice ale căror decoruri picturale reprezintă o mare varietate de păsări, peşti dar şi diverse figurine utilizate în antichitate în desfăşurarea ritualurilor religioase. Al treilea spaţiu de expunere de la Pierides conţine ulcioare şi piese ceramice descoperite la situl Marion, vase de alabastru, precum şi o mare varietate de măşti care împodobesc pereţii sălii. În ultima încăpere, rezervată perioadei medievale cipriote, obiecte din ceramică şi sticlă şi câteva bijuterii degajă prin fiecare por dorinţă de cunoaştere, dorinţă care te îndeamnă să răsfoieşti, iar şi iar, paginile prăfuite ale istoriei atât de zbuciumate a insulei Afroditei, realităţi şi mituri unice.

 

Biserica Sfântul Lazăr

 

N-am ratat ocazia de a vizita Biserica (ortodoxă) Sfântul Lazăr, lăcaş de cult reprezentativ în patrimoniul cultural şi religios local, în Larnaca. Construită în secolul al IX-lea, se crede că ea a fost ridicată pe mormântul gol al sfântului – îngropat de fapt în Franţa -, care se spune că a trăit pe insulă, la Kition, aproximativ 30 de ani după învierea Mântuitorului nostru, Isus Hristos. Ridicată din piatră, impunătoare şi cu o arhitectură specifică anilor 800 d.Hr., biserica găzduieşte icoana Sfântului Lazăr, icoană care, cu opt zile înainte de Paşti este purtată pe străzile Larnacăi de către procesiunea religioasă care se organizează an de an în  preajma Paştelui.

Dacă parcurgi pe jos zona din apropierea Academiei Americane din Larnaca este imposibil să nu-ţi atragă atenţia bustul lui Zenon, monument amplasat în intersecţia din apropierea Academiei Americane – un monument ce-l reprezintă pe filosoful antic, la origine cipriot, născut la Kition – şi care a studiat la Atena unde a şi fondat celebra şcoală stoică a filosofiei.

Regret că timpul nu ne-a mai permis să ajungem la Ayia Phaneromeni, cam la jumătatea distanţei dintre Salt Lake şi monumentul lui Zenon, unde se află o veche capelă subterană, datând de prin anul 80 î.Hr. şi recunoscută ca având puteri mistice: se spune că dacă o persoană ajunge la Sfântul Phaneromeni de trei ori, lăsând acolo obiecte de îmbrăcăminte, smocuri de păr, etc este vindecată de boli sau i se îndeplinesc dorinţele. Dar locul este creditat şi cu puteri magice în sfera dragostei, fiind foarte frecventat de tinere care îşi doresc siguranţă în iubire, viitori soţi fideli, căsnicii durabile, etc.

Deci legendele şi misterele zeilor, iată-le perpetuate de-a lungul secolelor şi regăsite şi în prezent în peisajul mistico-religios al Ciprului, dar îmbrăcând altă formă de exprimare.

Vizita în oraşul lui Kitthim a fost un adevărat tur de forţă printre vestigiile istorice şi prea puţin timp am avut la dispoziţie pentru a vedea mai mult din ceea ce oferă azi Larnaca; practic, scopul nostru fusese să ajungem prin locurile ce nu ai ocazia prea mult în viaţă să le vizitezi, ca turist. Probabil că ansamblul de ruine vizitate anterior la Limassol mi-a trezit şi mai mult interesul pentru acest segment al cunoaşterii, oferit cu dărnicie de întreaga insulă. „Firile romantice prin natura lor au inclinaţii vădite şi spre istorie, mit şi spiritualitate” – îmi spunea fata mea, care, la fel ca mine, redescoperise în ea acest sentiment odată cu toate descinderile noastre pe urmele zeilor şi-ale istoriei antice.

 

O promenadă prin „Phinikoudes”

 

Cu toată oboseala acumulată după o zi încărcată de emoţii fireşti, am hotărât să ne încheiem vizita în Larnaca cu o plimbare la „Phinikoudes”, pe ţărmul mării, printre şirurile renumite de palmieri care conferă o stare de exotism relaxant, dătătoare de bine, pentru sufletele celor care ajung aici. Plantaţi cu 90 de ani în urmă, în 1922, palmierii dau o notă specifică zonei de litoral, împânzită cu taverne, baruri, cafenele, restaurante şi hoteluri de lux, un paradis al turismului de pe insulă. Turiştii care ajung aici se pot bucura de practicarea unei mari diversităţi de sporturi acvatice şi în acelaşi timp de plajă, fiind un corolar al bunului gust şi al unei adevărate competiţii în amenajarea multiplelor mini-plaje cu umbrele, şezlonguri şi baruri cu oferte tentante.

De-aici am putut vedea şi vestita Marina Yachting, cu ambarcaţiuni de agrement dar şi navele maritime şi comerciale din port. Promenada de la malul mării din Larnaca modernă îţi oferă, la un moment dat, cum de altfel era de aşteptat, şi monumente ilustrative pentru trecutul ei, cum este statuia lui Kimon – cunoscut general atenian care a murit într-una din bătăliile pentru apărarea oraşului Citium, luptând pe mare cu perşii lui Xerxes.

Ne-am oprit în faţa unei taverne dinspre care răzbăteau nişte arome atât de îmbietoare, încât îţi stimulau instantaneu papilele gustative în aşteptarea satisfacţiei  unei cine pe cinste, în stil cipriot. Şi pentru că ne era foame m-am înţeles din priviri cu fiica mea şi ne-am aşezat, fără a sta mult pe gânduri, la o masă de unde puteam să admirăm superba panoramă. Apusul de soare, prin contopirea lui molatică în undele liniştite ale întinderilor albastre ne-a surprins răsfoind meniul bogat al localului şi întrebându-ne, una pe cealaltă: „ce-o fi, oare, keftedes, dar kolokassi? Oh, sheftalia? Nu, mai bine câte-o porţie sănătoasă de pork chops cu salată de varză creaţă” – că măcar ştiam ce mâncăm! Să tot trăieşti aşa, e-adevărat?!

 

 

23 mai 2012

www.omniscop.ro

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*