LACRIMILE LUMINIŢEI AMARIE

16.08.12 by

 

Motto

„Lacrimile sunt roua de pe fruntea

îngerilor care păcătuiesc în cer…”

(Luminiţa Amarie) 

 

Luminiţa Amarie este o poetă care încearcă cu talent şi demnitate să se facă  cunoscută în lumea literară contemporană. S-a născut în data de 20 ianuarie 1987 în oraşul Dorohoi, Judeţul Botoşani. La o vârsta fragedă a părăsit ţara, stabilindu-se pentru un an în Italia, apoi în Franţa, unde frecventează o serie de cursuri şi specializări, printre care liceul şi studii preuniversitare. Încă din şcoală a fost remarcată pentru talentul său poetic, literar şi artistic. Călătoreşte în Europa, Africa, America de Sud şi Orient. În prezent locuieşte în Marea Britanie, la  Londra, dar se reîntoarce foarte des la Parisul copilăriei şi din ce în ce mai mult în România, unde pământul o cheamă şi-i dă puterea de a scrie.

 

Luminiţa Amarie iubeşte copiii, muzica, teatrul şi natura. Prima sa carte urmează să fie publicată în curând la Editura „Mihai Eminescu” din Bucureşti. Cu acest volum „Lacrimile, dinţii albi ai durerii”, Autoarea este convinsă că un scriitor care doreşte să fie recunoscut ca poet, trebuie să-şi demonstreze în primul rând vocaţia în acest domeniu, perfecţionându-şi mereu stilul şi construcţia versului.

 

Cartea începe precum un text din lirica norvegiană („Învaţă de la toate”): „Din rădăcini adânci, pământ cu jar şi iz/ Iubeşte-mă în mai cât poţi tu să cuprinzi./ Adâncul meu eşti tu, eşti floarea mea de colţ,/ Iubeşte – mă în mai şi du-mă către bolţi (…) Iubeşte-mă în Mai în toată măreţia/ Iubeşte-mă când tac să-ţi fiu împărăţia/  Iubeşte-mă în Mai aşa cum mă doreşti/ S-apună şi apoi răsară-n noi toţi mugurii dumnezeieşti/ Iubeşte-mă în Mai, fii umbra mea, furia/ Iubeşte-mă în cer caci eu îţi sunt simbria/ Respira-mă si-apoi îmbrăca-te cu mine/ Într-o pădure cu salcâmi şi flori printre ruine/ Iubeşte-mă în Mai, nu mă lăsa pe mâini’/ Iubeşte-mă în Mai şi – îmbată-te cu mierea de salcâmi/ Iubeşte-mă în noapte-n calde lumini de lună/ Când soarele ne-atinge şi ţine împreună/ Iubeşte-mă-n albastru în mov şi străveziu/ Iubeşte-mă acum şi iar într-un târziu/ Iubeşte-mă în galben cum te iubesc şi eu/ Iubeşte-mă în alb, până la Dumnezeu.”

 

Volumul de poeme al Luminiţei Amarie trebuie imaginat ca o poveste de dragoste, o carte a tensiunilor sufleteşti în care efortul poetei este de apreciat: „M-ai ajutat  să zbor deasupra sufletului tău/ şi în culori să mă topesc să îţi fiu curcubeu (…) Mi-ai spus că vrei să-ţi fiu mireasă, tu mirele din vis/ M-ai învăţat să-ţi fiu imperiu şi un ocean nescris…”

 

Rostirea lexemelor în poezia Luminiţei Amarie cutreieră tema unui ideal, dar şi pe cel al iluziei: iubirea. Scriitura prinde idealitatea de dinaintea diegezei iubirii, precum în versurile: „Mi-ai spus că vrei să fiu terestră şi-n nopţile târzii/ Mi-ai spus c-o să mă ţii în braţe şi scut tu o să-mi fii/ Mi-ai spus că vrei să-mi fii un fir de floare sfântă/ Să-mi fii inel de flori şi mireasmă de nuntă…”

 

Influenţele poeziei lui Ion Minulescu înfrumuseţează povestea de iubire şi jurământul, ca în poezia „Sunt”: „… Sunt tot ce vrei şi ce aş vrea sa-ţi fiu/ Sunt o vioară ce te cântă în târziu/ Sunt o fântână şi tu mă bei cu dor/ Sunt eu, sunt doar un suflet călător…”

 

Povestea se resfiră cu puternice pasiuni pe care le simte poeta: „Ne îmbătăm în gustul de păcat/ Lanul de maci ne este tainic pat…” sau: „Să te sărut, să te descânt cum doar buzele-mi ştiu/ Să-ţi fac culcuş în lut, tu mie vizitiu/ Să mă respiri încet, nebun ca un păgân/ Iar eu să de ademenesc cu floarea de salcâm…”

 

Cu siguranţă că, prin intermediul freneticei pasiuni pentru poezie, Luminiţa Amarie se va înscrie cu aplomb pe orbita lumii literare.

 

www.omniscop.ro

Related Posts

Share This

Leave a Comment

*