LA UMBRA PLOPULUI BĂTRÂN

01.06.11 by

Nici nu începuseră bine ploile de vară că, prin orăşelul cu peste o mie de amărâţi înscrişi la filială cu permis în regulă, începuseră să bântuie zvonuri stranii şi alarmante, cum că se pornise să tragă peştele pe Mureş la apă tulbure, ce nu s-a mai pomenit de când s-a înfiinţat filiala, fapt care ne-a cam pus pe gânduri şi pe noi, şi pe cei străini de undiţe, că prea mirosea a peşte fript pe la toate colţurile.

Drept urmare, secretarul filialei s-a plâns forurilor superioare că nu mai face faţă dacă nu i se trimite urgent o ladă ticsită cu permise şi timbre, un reporter de la TV şi altul de la revistă care să consemneze cu majuscule evenimentul, căci aşa năvală pe uşa filialei nu mai pomenise el de câţiva ani, când vânduse câteva kilograme de cârlige galbene cu cincisprezece bani bucata, primite de la un suedez salvat de la înec în raza de acţiune a filialei, prilej bun pentru toată tagma să pună umărul lângă buldozer şi să tragă pe mal maşina cu suedezul adormit la volan…

Ei, şi pe bună dreptate şi drept cuvânt, nevestele mincinoşilor s-au trezit dintr-o dată cu noi gânduri şi, să nu-ţi crezi ochilor şi urechilor, cum au ajuns să se fălească una alteia:

-Să vezi, Miţo, ce mreană faină a adus al meu zilele trecute, pe puţin douăj’ de kile, ce n-a prins el în douăj’ de ani a prins într-o singură zi şi eu, ca proasta, nu şi nu, că să nu-l las, aveam de bătut covoarele!

-Vai, dragă, zâmbise cu inocenţă şi candoare cea nou iniţiată, păi, nu-ţi spun că Fănică al meu numai de ieri are permis şi mă trezesc că-mi pune în braţe un somn de vreo opt kilograme, să leşin, nu alta, m-am jurat că, dac-o ţine tot aşa, la anu’, pe lângă banii de permis şi-o mulinetă nouă, îi fac cadou şi-o barcă pneumatică…

În sfârşit, părinţii cu odraslele mai deosebite şi-au scuipat în sân cu neîncredere şi-au îngânat plini de speranţă: „Ptiu, Doamne, ţine-o tot aşa, c-o ţii bine!”, căci dăduse subit cuminţenia-n puştime, dar şi-n profesori, de-ţi era mai mare dragul să vezi cum, cu mic cu mare, împânziseră pe nesimţite malurile, fleoşcăind cu beţele pe sub sălcii cât era ziua de lungă, de parcă îşi luaseră definitiv gândurile de la fotbal, geamuri sparte sau pisici spânzurate prin castani…

Cu alte cuvinte, tot orăşelul mirosea a peşte fript şi-a bârfă şuşotită pe la colţuri, care, cum şi ce-a mai pescuit, ca şi cum peştii din Mureş porniseră să se sinucidă în masă, flămânzi ori nebuni de-a binelea… Părea de necrezut, dar aşa zile fericite rar mai apucaseră cei cu nevestele mai belicoase, geaba îşi dădeau ei bobârnace şi se pişcau de bărbi, căci nu visau, ele singure şi nesilite de nimeni îndesau rucsacurile cu provizii, printre care strecurau ca din greşeală o sticluţă cu tărie şi pacul de tutun, că de, acum nu se mai putea, altfel s-ar fi făcut de ruşinea lumii când altele vânturau toată ziua tigăile cu peşte fript pe la nările vecinilor!

Asta n-ar fi nimic, dar unde mai pui că se stârnise o concurenţă atât de aprigă între cele mai bune reţete de peşte marinat, dihănii la cuptor şi multe alte minunăţii, încât gospodinele noastre, sau cum le spuneam noi, amărâtele noastre, au ajuns să-şi arunce vorbe grele pe la colţuri, să mârâie una la alta şi să pufnească, arătându-şi colţii de necaz când mai apărea câte una cu vreo reţetă nouă, de prin Franţa, Madagascar, China sau Honolulu şi nu mică ne-a fost mirarea că la aşa tratament cu fosfor de baltă, li s-au luminat minţile ca niciodată, întreţinând o pasionantă corespondenţă cu gazetele de prin toată ţara, referitor la reţete culinare insolite, spre marele nostru deliciu, al tuturor celor din tagmă. Ce mai, parcă-l prinsesem pe Dumnezeu de-un picior, ne cruceam şi ne dădeam coate prin birturi sau pe sub sălcii, convinşi că se apropie sfârşitul lumii, că prea ni se ţicniseră nevestele (!)

Şi cum campania de sinucidere în masă a peştilor din Mureş a continuat regulat şi-n zilele următoare, încetul cu încetul, febra unditului a cuprins toată suflarea urbei. Magazinul „Sport” a reuşit splendida performanţă ca, în doar două zile, să se debaraseze de toate hârburile adunate cu anii pe un raft prăfuit şi uitat de lume, etichetat generos cu titlul: „Ustensile de pescuit”. Cei de la încălţăminte au vândut sute de perechi de cizme, nu mai vorbesc de rucsacurile şi genţile de toate felurile…

Ziarul local a deschis o rubrică permanentă cu „De-ale unditului”, iar peste drum de primărie, a apărut peste noapte o tablă lungă de vreo doi metri, proptită bine între doi stâlpi cu neoane încastrate, pe care scria mare şi citeţ: „Gazeta tânărului pescar sportiv”. S-a mai înfiinţat un muzeu adecvat acestei stări de fapte şi s-a deschis un magazin de momeli naturale. Concomitent, şi-a închis definitiv porţile magazinul „Piscicola”.

Dar în momentul când mă întrebam cu nostalgie, oare cât va mai dura şi această minune a lumii, m-am trezit brusc la realitate, zgâlţâit de mâna neiertătoare a destinului, întruchipat de data aceasta într-o pălărie mare, cu borurile pleoştite peste un bărboi negru şi zburlit.

-Scoală-te, prăpăditule, haide c-a apus soarele, rânji Gâgă bine dispus, ai dormit mai bine de trei ore, hai că pierdem trenul! Dă-i naibii de peşti, azi o fi şi la ei zi de post. Cât ai dormit tu, am scos încă vreo doi porcuşori, facem pe din două, iei tu şase şi rămân eu cu opt, altfel iar îmi sui meliţa-n cap că n-am fost pe baltă, şi cine ştie pe unde…

Mi-am strâns sculele bombănind şi l-am privit cruciş:

-Mă’, Gâgă, peştii ca peştii, dar ştii care-i partea proastă a lucrurilor? Sub plopul ăsta nu-i bine să dormi, că te trezeşti cu dureri de cap!

-Prostii, bodogăni Gâgă, croindu-şi drum prin luncă, acu’ vreo doi ani am dormit şi eu sub plopul ăsta, într-o după-amiază, şi nu mi s-a întâmplat nimic, am visat numai ştiuci şi m-am procopsit c-un găinaţ mare de cioară pe pălărie. Ăla mi-a purtat noroc, nu mai ţii minte că atunci am prins cleanul ăla mare, de douăzeci şi trei de centimetri?

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. Aritcels like this just make me want to visit your website even more.

Leave a Comment

*