La noce

04.04.14 by

La noce

Oṃ così l’ha raccolta e ammirata,
con una mano ne ha dischiuso la drupa,
il suo rivestimento esterno,
poi con un martello ne ha forzato
e frantumato il guscio
per ricavarne il frutto…
così noi siamo il suo seme
e quante ghiande di Giove
han vita breve in materia..

Nuca

Oṃ astfel a cules-o și admirat,
cu o mână i-a deschis drupa,
acoperirea ei externă,
apoi cu un ciocan i-a forțat
și sfărâmat coaja
ca să scoată rodul…
Astfel noi suntem sămânţa lui
și câte ghinde ale lui Jupiter
au o viaţă scurtă în materie..

Bianco

Ed oggi l’apparenza
non assorbe le distanze,
sei un intercalare,
croce su un prato,
bimbo tra gli uomini,
il silenzio statico dell’illusione,
stupore.
E ti dicevan bravo
ma la tempesta non si placa
e il tuo bracciale a pois
oggi
ha macchie che nessuno monda,
senza igiene un mondo
ti riduce a schermo,
acqua di ristagno d’una vedovella.

Alb

Şi azi aparența
nu absoarbe distanțele,
ești o intercalare,
cruce pe o pajiște,
copil printre bărbați,
tăcerea statică a iluziei,
uluire.
Şi-ți spuneau bravo
dar furtuna nu se potolește
și brățara ta cu buline
azi
are pete pe care nimeni nu le curăță,
fără igienă o lume
te reduce la ecran,
la apa stătătoare de o vedovella.

Nea Persepolis

Dal punto vernale
fiero lo scorrer del tempo,
giace la legione nella torre del silenzio,
tace lo sciame,
chino alle sue frequenze.
L’ultimo miglio,
terra e radici,
bramando la costa
da sale assetata..
e sulle maioliche in lontananza
lessi la pellicola
di sole riarsa,
l’uomo alla fine dell’uomo..
Lo specchio non riflette
campo di battaglia,
tampoco un ciglio
che tratteggi l’Ahura Mazdā
qual fiore di damasco.

Nea Persepolis

Din punctul vernal
mândră curgerea timpului,
zace legiunea în turnul tăcerii,
tace roiul,
aplecat la frecvențele lui.
Ultima milă,
pământ și rădăcini,
râvnind coasta
de sare însetată..
și peste majolicii în depărtare
eu citii pelicula
a soarelui uscată,
omul la sfârșitul omului..
Oglinda nu reflectă
câmp de bătaie,
nici chiar o geană
care să schițeze Ahuramazda
precum floare de damasc.

L’albero di Zaccheo

Inciampai sulle radici
e lo vidi
tra caligine-fumo da panchine e tombini,
mi sorrideva ed invitava,
avrei voluto un fico, forse parlare,
ma rosso in volto,
come ammettere
di non saper distinguere un albero
in mezzo alla foresta?
Oh Zaccheo, quale dio ricorda?
Qui non ci sono bestie feroci
ch’io possa salir con te sulla pianta
e giocare insieme a nasconderci?
Due volti
e intorno quante voci..
Andiamo a casa che il maestro ci aspetta
e l’incenso sta finendo di bruciare.

Pomul lui Zaheu

Mă împiedicai de rădăcini
și-l văzui pe el
prin negură-fum din bănci și guri de canal,
îmi zâmbea și mă invita,
aș fi vrut o smochină, oare să vorbesc,
dar roșu la față,
cum să admit
că nu știu să recunosc un copac
în mijlocul pădurii?
O Zaheu, ce fel de zeu îşi aminteşte?
Aici nu există fiare sălbatice
ca să mă pot urca cu tine în copac
și să ne jucăm împreună de-a v-aţi ascunselea?
Două chipuri
și în jur ce de voci..
Să mergem acasă că maestrul ne așteaptă
și tămâia se termină de ars.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*