La cererea sergentului cu diagonală

16.09.16 by

La cererea sergentului cu diagonală

Zilele trecute m-a sunat un autor de literatură de ambalaj, un domn care, toată viața sa, plus cea din lumea de Apoi, a cultivat și cultivă ambiguitățile. Pașnic, modest prin falsitatea impusă șieși, sub o mască apolitică cu mai multe piei de porc sub coperte, domnul respectiv mi-a cerut, drept introducere la scopuri, un număr de telefon a cuiva. Nici măcar nu mai rețin al cui. Și nici nu are vreo importanță. Discuția s-a adâncit. A venit vorba de cele culturale, de comunitate și de publicațiile literare în care încă mai pot respira. Interlocutorul meu, am uitat să precizez, e un fesenist incurabil. Nu știu chestia asta decât el, eu și cel care i-a dat așa de multe firimituri de ciugulit, încât, oricât de mare ar fi, unei colonii de furnici i-ar trebui ani lumină să devore mușuroiul de pâine bugetată de muritorii de foame. Om de cultură, insul mi-a propus o colaborare la o publicație de care mă ocup inclusiv în somn. Apoi am primit ”textul”, contribuția sa la înmulțirea virgulelor din privatele școlilor din provincia silvestră. Partidul și securipartidul încă nu doarme. Vin alegerile și e nevoie de promovări în mentalul colectiv, de nuanțe, de diferența dintre un parfum franțuzesc imperialist în esență și o bășină de porc sovietizat, în principiu. Nu circul pe partea stângă a ideilor. I-am mulțumit pentru supozitorul literar trimis și am închis ediția. Următorul număr al publicației literare în care trebuia să găzduiesc stafilococul literar respectiv, o să apară după alegerile din acest an. Chiar dacă, nici măcar în literatură, felul insistent și pervers prin care se încearcă promovarea unor gorile, nu o să aibă loc în pagini nici atunci. Am mai văzut maimuțe cu pamperși, cu diagonală de sergent literar și uniformă de taximetrist civil. Nu e cazul.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*