La ceas bezmetic

04.06.13 by

La ceas bezmetic, ţăcănind despotic,
Din ascunzişuri, ies iar liliecii;
Privindu-i gânditori, miraţi, culbecii,
În zori, le-admiră zborul orb, haotic.

La ceas bezmetic, piază rea, în turlă,
Mai ţipă cucuvaia lung, a jale
Şi zvon de-aramă suie-n catedrale,
Tresare teama în ghioc şi urlă.

La ceas bezmetic, lumea toată trece,
Visând la vremea albă şi înaltă;
Anoste clipe-n trupul vremii saltă
Şi-ngroapă brume în uitarea rece.

Bulgăre de poezie

Aruncă-mi draga mea,
aruncă-mi
pe sicriu
un bulgăre de poezie!

În loc de lutul greu
şi lipicios ca un limax,
ca o năpârcă,
aruncă-mi tropi
şi rime, şi măsuri,
şi ritmuri.

Aruncă-mi, draga mea,
un bulgăre de poezie
să se sfârâme-n tropi,
dar mai ales
într-o metaforă
obscenă –
moartea mea!

Să crească muşuroiul dolofan;
mormântul – el –
mormântul meu;

din rădăcini de stânjeni
ce-şi trag prin capilare
tropi
şi rime,
şi măsuri,
şi ritmuri
de prin poemele
din preajmă,
acoperite cu bulgări
de uitare.

Iar dacă
timpul, spaţiul
se vor curba
într-o einsteiniană
logică,
(poate ilogică),
voi reveni din humă,
din propria-mi cenuşă
să-ţi număr
silabele din versul
(dacă-ţi este versul)
endecasilabic
ori
alexandrin.

Şi-apoi,
din versul alb,
să-ţi număr
silabele
(accentuate
şi neaccentuate)
fără rimă.

Doar ritmul,
ritmul nesincopat
va bate-n altă clipă.

Pânza Penelopei

Şi te-am cules din Eve şi din visuri
prin veac secund să-ţi recompun întregul,
iar după, m-am izbit de aisbergul
ce m-a lăsat la fund printre abisuri.

Şi-acum, de-acolo caut timp pierdut;
purtai azur şi ochii Caliopei
şi-ntregul tâlc al pânzei Penelopei
de-abia-n târziul meu l-am priceput.

Liniştea de după furtună

Mai las’, iubito, să închid fereastra
să sechestrez un univers în noi
să simt a magmei scurgere-n şuvoi
să fie-ntreg potopu-n noaptea asta.

Prin noi, fluid universal să curgă,
să se pogoare din senin fortuna,
să se ogoaie-n linişte furtuna,
ca liniştea de după…să se scurgă.

Deschide larg fereastra ce-am închis-o
s-ascult cum pacea curge-n univers,
să-ţi recitesc poema într-un vers
ce pentru tine dinadins am scris-o.

Vânzând iluzii

– dublă nonă –

Vânzând iluzii ca pe cărţi poştale,
când nu sălăşluieşti mistere să le-ascunzi,
ai dat la toată lumea pe parale.
Atât de darnică ai fost cu mine!
mi-ai dat pe gratis ere glaciale.
Şi care pricini ţi-au dat ghes să te afunzi
în labirintu-ntoarcerii în tine?
de ce cu-atât hatâr n-ai vrut să mi le vinzi
aşa, chiar dacă, ca pe cărţi poştale?!

Dar tu, de ce te reîntorci în tine,
ca un prelung ecou de liră de Orfeu?
cu el ai umple hăul meu din mine.
De ce pe gratis mi-ai lăsat iluzii
cum lasă stelele ce cad ,,lumine”,
de parcă n-ai în tine nici un dumnezeu!
Mă cheamă cerul şi nu pot să-ntârzii.
Acolo, făr’ de tine, o să-mi fie greu
pe cât de greu îmi e când spun: ,,cu bine!”

Cum e?!

Cum să răsari din răsărit de soare,
să ai apus, s-apuni la soare-apune,
cum e când eşti luceafăr, lună, stea să fii,
cum e când ţi-oglindeşti lucirea-n mare,
să ai cuvânt, dar n-ai răspuns a pune,
cum e când eşti poet, poemul să le scrii,
să ai în ochi privire să priveşti ’napoi
întreaga odisee din Big Bang, – la noi?!

Mai fă un semn, Prea ’Nalte, de ne-ai dat ca să fim,
şi lasă-ne cuvântul, răspunsuri să găsim!

Ex nihilo nihil*

Cât poate însemna să iei
nimic dintr-un nimic mai mare?
Ce te îndeamnă şi să vrei
să ai ce toată lumea n-are?

Cât poate fi mai mult când pui
nimicul mic într-altul mare?
de am venit, suntem ai cui
când tot ce mişcă, totul moare?

Veriga lipsă, tot pierdută
şi, de-am găsi-o, cui folos
când lumea asta e bătută
’n cuie ca pe un Cristos?

Vii din nimic şi-n el revii;
e-acelaşi joc stereotipic;
din toate câte-s care-s vii,
rămâne din nimic nimic.

*Ex nihilo nihil (lat.) – din nimic nimic.

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.