Klaus Johannis trebuie oprit!

14.11.14 by

Klaus Johannis trebuie oprit!

Pe vremea când vechiul USL trăia, a a părut, ca o propunere importantă, Klaus Johannis, primarul neamţ al Sibiului, am fost bucuros, iată că vom avea, într-o funcţie importantă, un neamţ serios care are puternice legaturi în Germania, aşa credeam atunci..Timpul a trecut şi nemţul din Sibiu a devenit candidatul la Preşedenţie şi am început să-l cunosc mai bine, de la început m-a frapat anturajul lui, vechii corupţi din PDL, apoi am aflat de problemele lui juridice, destul de încurcate, în cele din urmă, l-am văzut la televizor, nepregătit, arogant, necunoscând bine limba română, certăreţ şi jignitor, părea că este împins din spate, de cineva, forţat să iasă la bătaie chiar dacă era nepregătit, în plus, încerca să fie un fel de Băsescu dar nu-i reuşea.. Atunci imaginea mea despre neamţul din Sibiu s-a făcut ţăndări, omul este chiar orgolios, vorbea de „România lui Johannis”, de parcă nu Preşedintele este în slujba ţării ci ţara în slujba lui, detectam, in nuce, nu un mic Băsescu, mai grav, un mic Ceauşescu..
M-am întrebat: De ce, de ce această ascensiune şi de ce este împins de unii în faţă?
Mi-am dat răspunsul, gândindu-mă cum l-a dat pe Crin Antonescu de o parte, sub aparenţa blajină, sub figura de om liniştit şi cam încet, se ascunde un politician ambiţios, versatil şi făţarnic, mi-am amintit că aşa a început şi Ceauşescu, părea cel mai manevrabil şi vechea gardă comunistă l-a scos în faţă pentru a se folosi de el şi a-l manevra dar, a fost invers, Ceauşescu s-a folosit de vechea gardă a comuniştilor, a mimat deschiderea şi supunerea, apoi, treptat, a pus mâna pe putere, când a fost sigur că are puterea absolută, a devenit dictatorul comunist, a avut nevoie de o şiretenie nativă, de aparenţa de prostie şi de ideea celorlalţi că pot să facă orice cu el, că este doar o fantoşă a lor, cu acest joc, Ceauşescu a ajuns la putere, apoi la puterea absolută..
Mă întreb, : oare nu şi Johannis vrea să aibă un traseu asemănător, oare sub blana lui de oaie nu este cumva un lup?
Şi eu şi mulţi alţii credeam că PDL-ul se foloseşte de Johannis, şi prin PDL se foloseşte şi Băsescu de el, ca marele sforar, dar, încep să-mi pun problema invers: Dacă Johannis este mai abil decât credem, dacă el se foloseşte de toţi, cum s-a folosit de Crin Antonescu, şi acest joc nu este decât o treaptă spre putere?
Concluzia mea, este destul de întemeiată şi de puternică: Kalus Johannis este mai abil decât noi toţi şi nu este o fantoşă în umbra căreia se ascund corupţii din PDL, care cred, că prin el, vor fi salvaţi de justiţie, nu, Johannis nu este o fantoşă, o păpuşă de paie, doar mimează, el este un mic Ceauşescu în devenire şi noi îl vom ajuta să pună mâna pe putere, ştim traseul lui Ceauşescu, la început un comunist deschis, privit cu admiraţie, cu multe realizări, apoi, bine înscăunat, devine un dictator de tip coreean, dacă domnul Johannis va urma acest traseu, având în vedere calităţile lui ascunse, de om fără scrupule când este nevoie, dacă noi vom fi doar cei prin care Johannis să-şi satisfacă ambiţiile ascunse? Dacă acum are 6 case, dornic de case, va vrea palate, dacă acum are bani, din meditaţii, zice el, cum va face rost de bani, mai târziu, dacă acum este înconjurat de corupţi, mâine cine va fi în preajma lui?
Toate acestea mă fac să concluzionez: Klaus Johannis este un om extrem de periculos, ambiţios, perfid, perseverent, şiret, deci, Klaus Johannis trebuie oprit, cât mai putem, dacă nu-l oprim, vom crea un monstru şi vom fi vinovaţi, de acest lucru..
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. costache ariton

    Măi neică Ioane ori măi neică Mărine !!!

    Scotocește bre cu nădejde în lada celor pierdute în publicistică șl vezi dacă mai găsești

    ceva,dar,oricum : lasă politica pentru alții !!!!

    Costache Ariton

Leave a Comment

*