Jurnalul lui Sake

11.05.18 by

Jurnalul lui Sake

Prozatorul Florin Oncescu, stabilit de ani buni în Canada, revine în Craiova pentru a lansa „Jurnalul lui Sake” (Ed. Limes, 2017), alături de prietenii care-i apreciază „proza nevrotică a unor vieți peticite, consumate cu predilecție la intersecția iluziilor” (Dan C. Mihăilescu).

Cartea va fi prezentată de Nicolae Coande, Cornel Mihai Ungureanu, Ioan Lascu – joi, 17 mai, de la ora 17, la sala Ia te uită! a TN „Marin Sorescu”.

Florin Oncescu s-a născut la Constanța, în 1960. În 1995 s-a stabilit în Canada, la Montréal, iar ulterior a petrecut perioade extinse în Statele Unite, unde se află şi în prezent. Are publicate următoarele volume de proză scurtă: Dispoziție depresivă (Ramuri, Craiova, 1994), La umbra unui enciclopedist (Omniscop, Craiova, 1998), Întoarcerea (Ramuri, Craiova, 2003), Ilustrate din America (Limes, Cluj-Napoca, 2007), Jurnalul lui Sake (Limes, Cluj-Napoca, 2017). Este prezent în antologiile colective Chef cu femei urâte (Allfa, 1997), Repetiţie fără orchestră (Limes, 2004), Farse, lacrimi şi o găleată de sânge (Limes, 2008), Migrating Memories: Central Europe in Canada, Vol. 1 (CEACS/AECEC, Brno, 2010). Este colaborator statornic al revistei Pagini româneşti, de la Montréal. Din 2004 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Despre carte:

„Paginile de jurnal ținute (e un fel de a spune, desigur…) de Sake se referă, aproape integral, la întâmplări și personaje dintr-o micro-comunitate de imigranți români din Canada. Menționez acest amănunt pentru a sublinia că, dincolo de pseudonimele cu care lucrează Florin Oncescu, prin intermediul cățelușei Sake, intrigile în care sunt acestea angrenate comportă, cum e și firesc de altfel, o lectură locală, româno-canadiană dacă vreți. Jurnalul lui Sake poate fi citit, în această linie de lectură, ca un mic inventar de moravuri ale emigrantului român în Canada, cu focus pe lumea (uneori la propriu, alteori doar pretins) intelectuală cu origini românești. Însă lectura acestei cărți este foarte agreabilă și dincolo de cheia locală cu care se deschid, la sigur, aceste note jurnaliere. Așa încît se poate spune și în acest fel: paginile de jurnal ale lui Sake spun mult(e) despre comunitatea emigranților români din Canada tocmai pentru motivul că nu sînt strict și exclusiv despre această comunitate și, deopotrivă, paginile acestea stau în sine foarte solid pentru că și-au găsit mediul potrivit la care să se refere și cronicarul adecvat care să extragă ceea ce e consistent și relevant.”

Cristian Pătrășconiu, „Sake, cu luciditate, precizie și șarm”, LaPunkt

„Fiindcă şi stăpânul, şi câinele lui practică scrisul, mediul cel mai vizat, în jurnalul lui Sake, este acela cultural-literar. Evenimentele care se perindă acolo aduc la vedere figuri ale comu­nităţii române, autori, artişti etc. Autorul foloseşte ironia continuă, ca mod de prezentare şi ca variantă de umor. Ţinând cont că personajele sunt persoane reale din viaţa comunităţii, autorul pare să-şi fi luat uşoare măsuri de precauţie faţă de acestea. Astfel, numele lor apar, mai mult sau mai puţin, schimbate. La fel numele asociaţiilor ori ale revistelor. Autorul mizează pe pitorescul originar al unor personaje, şi nu simte nevoia să le recreeze după chipul şi asemănarea lor cu modelul autentic. Prestaţia unora dintre ele pare să spună că cei pe care îi întruchipează ar fi, literar vorbind, superiori propriilor opere.”

Camil Moisa, „Jurnalul lui Sake”, Ramuri, nr. 3/2018

Autorul:

„De unde să-mi iau materialul? Privesc în jur!
Auto-descriere? Autoflagelare? Eu nu scriu cu intenţia ca, prin scris, să mă descopăr, nu scriu nici dintr-o pornire exhibiţionistă, nici pentru a denunţa vreo nedreptate care mi-a fost făcută ori, mai general, ca să mă dezintoxic de viaţa cea grea. Nu scriu nici pentru a da curs vreunei tendinţe spre autoflagelare, deşi, punând alături efortul şi recompensa asociate faptului de a scrie, această tendinţă poate părea o caracteristică înnăscută a marii majorităţi a autorilor de literatură. Pentru că, pentru mine, numai şi numai calitatea spectacolului contează. Şi, ca să fiu sincer până la capăt, adaug că acest mod aparent simplist de a defini motivaţia scrisului l-am întâlnit, cândva, la francezul L. F. Céline. Am simţit că mi se potriveşte atât de mult încât mi l-am însuşit.”

„Numai calitatea spectacolului contează”, Nicolae Coande, un interviu cu Florin Oncescu, Celălalt capăt (Editura Curtea Veche, 2006)

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*