INVITAŢIE

09.02.15 by

Vă invităm la Cenaclul “Ion Rotaru” la Clubul Seniorilor din Parcul Plumbuita, sectorul 2, Bucureşti, pe 20 februarie, când are loc a doua şedinţă- lunara de făurar- Voi prezenta şi cele două foi de câte patru pagini ale alcătuirii literare- foaie personală, de familie literară ION, unde vor fi prezentaţi…Ionii, cel puţin pe două pagini, în celelalte fiind Gheorghe, Viorel etc. Este Anul Ioan Gură de Aur şi, conform revistei Cartelul metaforelor din Buzău- la care am subscris- Anul Ion Gheorghe.

Vorbitorii vor avea la dispoziţie 5 minute de vorbire, citire, cântare, prezentare a unui tablou, desen, proiect, carte, fotografii, document…, iar dacă vom fi mai puţin de 50-30, mărim timpul către 7-10 minute. Florin Grigoriu- coordonator, prim-vorbitor. PS. Se pot aduce rude, prieteni- vorba ceea, dacă avem. Cenaclul “Ion Rotaru” de la Clubul Seniorilor din Parcul Plimbuita, are loc lunar – a treia vineri- pe 20 februarie 2015, de la ora 16 şi ţine – ca la prima şedinţă până la ora 19 sau mai puţin- mai mult- dar puteţi veni-pleca atunci când se poate. Clubul Seniorilor este în Parcul Plumbuita, în spatele Bisericii Plumbuita, la intersecţia străzii Doamna Ghica cu şoseaua/ strada Colentina, staţia de tramvai 21, troleu 66, autobuze, staţia Doamna Ghica. Precizări -Florin Grigoriu
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*