Întru cunoaşterea adevărului N.C. Paulescu şi demnul său urmaş, C. Ionescu-Tîrgovişte

18.09.17 by

Întru cunoaşterea adevărului N.C. Paulescu şi demnul său urmaş, C. Ionescu-Tîrgovişte

„Cer cu insistenţă înfiinţarea unui tribunal internaţional imparţial, care să investigheze frauda ştiinţifică”
Nicolae C. Paulescu

Această cerinţă solicitată strigent de savantul român nici n-ar fi trebuit evocată vreodată în comunitatea ştiinţifică internaţională, pentru că ştiinţa operează cu date şi calcule exacte, iar creatorii ştiinţei trebuie să aibă şi o corectitudine plenară, la nivelul cercetărilor lor. Nedreptatea epocală făcută adevăratului descoperitor al insulinei prin atribuirea Premiului Nobel pentru Ştiinţă pe anul 1923 canadienilor Banting şi Macleod, l-a determinat pe N. Paulescu să explodeze de furie, pe bună dreptate. „Odinioară, am crezut şi am învăţat pe alţii că un om de ştiinţă poate lucra în siguranţă deplină – întrucât am fost convins că data publicării lucrărilor sale îl poate pune la adăpost de orice nedreptate. Din păcate, acum sunt nevoit să recunosc că în această privinţă m-am înşelat complet. Dar, găsesc imposibil de suportat un alt viciu, mai urât decât încă, acela al furtului lucrărilor ştiinţifice făcute de altcineva. Ar fi dezastruos dacă această practică necinstită va fi adoptată în Ştiinţă, care trebuie să rămână pură şi nepătată, ca şi Adevărul în slujba căruia se află Ştiinţa”
Cât adevăr exprimă aceste fraze încărcate de uimire şi dezamăgire! Se cunosc, din păcate, şi alte cazuri de personalităţi defavorizate de Comitetul pentru acordarea Premiilor Nobel, ofensând şi jignind însăşi memoria nobilului savant suedez care a creat acest premiu. În domeniul literaturii, alegerea premiului a căpătat în timp, conotaţii politice, în ciuda testamentului clar al lui Alfred Nobel. Laurenţiu Ulici a alcătuit o antologie, Nobel contra Nobel (Bucureşti, Cartea Românească, 1988), în care demonstrează că alţi scriitori erau îndreptăţiţi să primească cel mai mare premiu internaţional. Cine-şi mai aminteşte, de pildă, de scriitorii înnobilaţi cu Nobel, precum Y. Echegaray, R. Euken, Heidenstam, Pontoppidan, Gjellerup, Spittler, Bunin, Sillanpää etc., pe care istoriile literaturii nu i-a reţinut. Au fost omişi de la Premiul Nobel scriitori precum Tolstoi, Ibsen,Twain, J. Verne, J. London, Apollinaire, Marcel Proust, Fr. Kafka, R.M. Rilke, J. Joyce, Esenin, H.G. Wells, Scott Fitzgerald, Garcia Lorca, Virginia Woolf, E. Pound, P. Valery, Saint-Exupéry, Cesare Pavese, Brecht, Malraux, Moravia, Salinger, Dürrenmatt etc., etc.
Dar, în domeniul ştiinţei, criteriile trebuie stabilite, aşa cum zice Paulescu, în funcţie de data publicării lucrării ştiinţifice. În acestă privinţă, faptele sunt deosebit de clare: savantul român a inventat insulina sub denumirea de „pancreina”, precum şi primul procedeu de obţinere a hormonului antidiabetic din pancreas, publicând această descoperire în 1921, în limba franceză, ca şi Ştefan Odobleja, un alt mare nedreptăţit de inventarea ciberneticii ( atribuită americanului Norbert Weiner). Lucrarea lui N.C. Paulescu se intitulează Recherches sur le rôle du pancreas dans l’assimilation nutritive şi a fost publicată în „Archives Internationales de Physiologie”. Deci, într-o limbă de circulaţie internaţională şi într-o revistă cunoscută şi apreciată de specialişti. Unele acuzaţii, nedrepte şi exagerate, de antisemitism par a fi, în opinia unora sursa, acestei nedreptăţi.
Nicolae C. Paulescu s-a născut în Bucureşti, la 30 octombrie 1869. Aici îşi începe studiile primare, frecventează Liceul „Mihai Viteazul”, remarcându-se prin aptitudini pentru limbile latină, greacă, franceză, pentru desen şi filosofie, cu înclinaţii artistice spre pian şi orgă.
În 1888, se înscrie la Facultatea de Ştiinţă din Paris, unde obţine trei doctorate în medicină, ştiinţe şi în chimie. Este remarcat pentru calităţile sale şi, în 1891, „după trei ani de muncă intensă, Paulescu ocupă unul dintre primele locuri la concursul de externat, fapt ce îi va permite obţinerea unui post în serviciul medical al Spitalului Hôtel Dieu, condus la acea vreme de prof. E. Lancereaux, unul dintre cei mai mari clinicieni ai timpului, preşedinte al Academiei de Medicină din Paris” (C. Ionescu-Tîrgovişte). Împreună cu savantul francez, tânărul român publică circa 4.000 pagini din monumentalul Tratat de medicină, în patru volume (1903-1930), şi este numit şef de serviciu la Spitalul Nôtre Dame du Perpétuel-Secours (1897-1900). În 1900, revine în ţară ca profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care o conduce până la moarte sa (19 iulie 1931). La 13 noiembrie 1990, N.C. Paulescu a devenit membru post-mortem al Academiei Române.
Activitatea ştiinţifică şi mai ales nedreptatea îndurată de savantul român ar fi rămas necunoscută sau mai puţin cunoscută generaţiei de azi, dacă urmaşii săi, Ionel S. Pavel, C. Angelescu, dar mai ales reputatul medic diabetolog, Constantin Ionescu-Tîrgovişte nu s-ar lupta cu devotament şi cu armele omului de ştiinţă întru aflarea adevărului. C. Ionescu-Tîrgovişte a tipărit, în 1996, o lucrare fundamentală şi explicită, Insulina – descoperirea medicală a secolului aparţine românului N.C. Paulescu. Domnia sa conduce Institutul de diabet, nutriţie şi boli metabolice, căruia i-a dat numele „prof. dr. N.C. Paulescu”, iar la intrarea în sediul bucureştean din str. I.L. Caragiale, nr. 12, a aşezat portretele descoperitorului insulinei şi al lui Eminescu, afirmând că „N.C. Paulescu este pentru medicina românească ceea ce Mihai Eminescu este pentru literatura românească”. Şi nu-i întâmplător că ilustrul diabetolog, contemporan cu noi, a fost şi este prietenul marilor personalităţi româneşti, fie ele literare (Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Fănuş Neagu, Marin Sorescu etc.) sau diplomatice (Ştefan Andrei).
C. Ionescu-Tîrgovişte s-a născut la 11 noiembrie 1937, în Tîrgovişte, unde-şi începe studiile primare, la Bucureşti absolvind, în 1963, Facultatea de Medicină, iar în 1971 titlul de doctor în medicină. A trecut prin toate etapele profesiunii sale: medic extern (1963), intern (1965), secundar (1963-1966), specialist (1967-1971), primar (din 1972). Paralel, desfăşoară o prodigioasă activitate didactică: lector (1976-1994), conferenţiar (1994-1999), profesor (din 1999) la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti – Clinica de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Între 1997-2007, a condus şi reorganizat Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N.C. Paulescu”, calificându-l drept institut naţional, aflat sub prestigioasa egidă a Academiei Române. Din 1988 a fost reprezentantul României în proiectul european „Eurodiab”, a înfiinţat un laborator de explorări neurofiziologice, colaborează cu centrele de genetică umană de la Oxford şi Cambridge, face parte din colegiile redacţionale ale unor reviste de specialitate din ţară şi străinătate, este iniţiatorul şi coordonatorul Uniunii Medicale Black Sea Diab ( 12 ţări riverane Mării Negre).


Are cinci brevete de invenţie pentru realizarea medicamentelor Fitodiab, Fitolip, Neuromion, Retinofort. Este membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România (1992), membru al Academiei de Ştiinţe din New York (1994), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din Chişinău (2000), membru corespondent (21 iulie 2003) şi membru titular (din 8 iunie 2016) al Academiei Române, preşedinte al Societăţii de Diabet (2001-2003), al Asociaţiei Medicale Române (din 2005), membru în diverse societăţi ştiinţifice internaţionale, aşa cum se menţionează în Dicţionarul membrilor Academiei Române de Dorina N. Rusu (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2010, p. 509-510).
Este autorul a peste 300 de lucrări, unele tratate şi monografii fiind de notorietate internaţională: Hipertensiunea de origine renală (1974), Stările hipersmolare (1974), Echilibrul acido-bazic (1978), Necesitate şi abuz în alimentaţie (1981), Bazele biochimice ale nutriţiei (1985), Hipoglicemiile (1990), Teoria şi practica acupuncturii moderne (1992), Diabetul zaharat (2002), Tratat de diabet Paulescu (2004) etc.
Deţinătorul unor asemenea performanţe ştiinţifice şi manageriale este, fireşte, un om modest, aşa cum îi stă bine unui autentic om de ştiinţă. Ca medic diabetolog consultă orice pacient, indiferent de starea acestora, socială sau financiară.
Pentru predecesorul său, N.C. Paulescu, C.Ionescu-Tîrgovişte a făcut o nobilă pasiune, considerând, îndreptăţit, că „este timpul ca cel puţin ţara pentru care Paulescu şi-a sacrificat cariera ştiinţifică, ce ar fi putut străluci în mai multe capitale europene, pentru care a avut oferte concrete, să-l cinstească aşa cum se cuvine”. Este nevoie de acţiuni de anvergură, în ţară, dar şi în străinătate, care „să-i promoveze contribuţia medicală majoră, rămasă din motive obscure, într-o vinovată, pentru noi toţi, uitare”.
Pentru noi, toţi, da, este o uitare care ne mustră, dar pentru C. Ionescu-Tîrgovişte este o onoare şi o luptă. A început cu acest volum, Insulina, descoperirea medicală a secolului aparţine românului N.C. Paulescu, lucrare absolut necesară, care însumează capitolele despre precursorii insulinei străini, dar şi români (C.I. Parhon şi M. Goldstein, în 1907), descoperirea insulinei de către Paulescu, dar şi interpretarea voit eronată a pancreaninei de grupul canadian, cum şi-au însuşit Banting şi Best meritul descoperirii insulinei, reacţia şi dezamăgirea lui Paulescu din 1923-1925, prin protestul scris adresat Fundaţiei Nobel, justiţia retrospectivă pentru Paulescu (procesul recunoaşterii priorităţii lui Paulescu a pornit din Scoţia?!). Volumul cauprinde fragmente reprezentative din opera lui Paulescu, traduse din limba franceză, pentru prima dată, date biobibliografice, tabele cu menţionările de priorităţi ale lui Paulescu în descoperirea insulinei şi cu datele esenţiale din istoricul diabetologiei. Întreaga lucrare a acad. C. Ionescu-Tîrgovişte este marcată, pe lângă fundamentul ei ştiinţific, de o necesară judecare etică şi deontologică a fraudei şi furtului ştiinţific, pentru că 1921 este „anul în care Paulescu şi numai el, publica lucrările prin care hormonul antidiabetic pancreatic (numit de el „pancreină”) a fost caracterizat din punct de vedere fiziologic”.
1921 este anul Centenarului descoperirii insulinei de către românul N.C. Paulescu. Demnul său urmaş, acad. C. Ionescu-Tîrgovişte, are nevoie de oameni şi instituţii (dar şi de fonduri financiare), care să îndrepte o mare eroare, un furt intelectual, şi să spună lumii întregi adevărul: descoperitorul insulinei este un savant român, pe numele său N.C. Paulescu.
*

P.S. Graţie acestui demn urmaş al savantului, el însuşi savant, C. Ionescu-Tîrgovişte a turnat în bronz, pe cheltuiala sa ( peste 1500 dolari) bustul din ipsos al lui N. Paulescu din casa acestuia, realizat de celebrul Paciurea, în trei exemplare, pe care le-a donat Facultăţii de Medicină din Bucureşti, Institutului de Diabetologie „N.C. Paulescu”, al treilea fiind la locuinţa sa. Tot Paciurea a scris pe mormântul savantului de la Belu inscripţia biblică: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac” (iertarea referindu-se la cercetătorii calpi canadieni). O statuie a savantului fost dezvelită, tot prin grija lui C. Ionescu-Tîrgovişte („ca o obligaţie morală”), la aceeaşi Facultatea de Medicină, executată de un fost student, la 31 august 2003, la 75 de ani de la descoperirea insulinei, în prezenţa preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Diabet, a preşedintelui României, Ion Iliescu, a acad. N. Cajal, din partea Academiei României.
Dacă iniţiativa, demersurile şi plata se datorează unui singur Om, acad. C. Ionescu-Tîrgovişte, ne întrebăm şi întrebăm de ce Capitala noastră este văduvită de statui care să reprezinte valorile româneşti recunoscute mondial. Vom dezveli în curând un bust ( sau statuie) prinţului Ranieri, nu ştiu cărui preşedinte al SUA, fără să ştim legătura acestora cu România. Se ştie că în Bucureşti nu avem o statuie a lui Ştefan cel Mare, iar statuia lui Cuza Vodă a fost dezvelită în oraşul domniei sale abia în timpul ministeriatului cultural al acad. Răzvan Theodorescu. S-au făcut demersuri pentru un bust alegoric Papă-Teoctist, fără rezultat însă. Cine o consiliază cultural pe doamna primar general Gabriela Firea (cu reale merite urbanist-administrative)?
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*