ÎNTÂMPLĂRI EUROPENE

04.05.15 by

Eu nu sunt nici o persoană prea veselă , nici prea dornică de bancuri , glumele îmi plac numai dacă sunt extrem de bune dar nici nu sunt pesimist sau alarmist . Sunt … cred eu … normal , în conformitate cu vârsta şi experienţele trăite . Printre alte fixuri ( acum se spune hoby ?) am unul mai nou : tastez , poate mai des decât alţii, pe claviatura rareori muzicală a calculatorului . Mai şi primesc , mai şi trimit mesaje , ca acesta către dumneavoastră . Şi iată cu ce texte m-am întâlnit nu de multă vreme şi cred că este bine să le vedeţi şi voi , pentru că nu-i aşa , cu toţi cităm şi citim .
Cităm primul text :
Afaceri în UE Vremea este mohorâtă într-un orăşel din Irlanda.Plouă şi toate străzile sunt goale.Vremurile nu sunt nici ele mai bune şi lumea trăieşte de pe-o zi pe alta. Într-o aşa zi, în orăşel apare un turist german care opreşte la un hotel, îi spune proprietarului că ar dori să înnopteze aici dar vrea să vadă mai întâi camerele, iar drept gaj depune o bancnotă de 100 Euro. Oooo….Proprietarul îi predă câteva din cheile camerelor. Cum a urcat neamţul scările, hotelierul ia bancnota, fuge la măcelar şi-şi plăteşte datoria. Măcelarul ia cei 100 Euro, fuge de-a lungul străzii şi-l plăteşte pe ţăran.    Ţăranul ia cei 100 şi-şi achită datoria la depozitul asociaţiei ţărăneşti din orăşel.    Angajatul ia banii, aleargă la cârciumă şi îşi achită consumaţiile servite pe credit.    Cârciumarul ia cei 100 Euro şi-i dă prostituatei de la bar pentru că şi ea a avut zile grele, după ce a oferit plăceri pe credit.    Femeia fuge la hotel şi si plăteşte datoria la cameră cu 100 Euro. Hotelierul aşează bancnota pe tejgheaua de la recepţie, moment în care apare germanul, cere gajul înapoi şi pleacă pentru că nu i-a plăcut nicio cameră dintre cele la care a avut chei şi părăseşte orăşelul. Aşadar :  Nimeni nu a produs nimic.  Nimeni nu a câştigat nimic.  Toţi participanţii au scăpat de datorii şi privesc din nou cu optimism spre viitor.
Eu , nu ştiu de ce nu sunt cuprins de un mare optimism după această scurtă poveste . Dar iată şi al doilea text găsit în cutia cu minuni a computerului :
Ajutoarele din UE
A fost odată un ţăran sărac şi cinstit dintr-o ţară mărginaşă din Europa . În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă mări şi nouă tări, s-ar afla o baroneasă înstărită, cu dărnicie fără seamăn, care s-ar numi Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia.
Intr-o bună zi şi-a luat toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola şi gumă de mestecat. Tăranul a gustat cu măsură din bucate şi, nerăbdator, şi-a spus păsul:
“Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă pământ bun, ape limpezi, am şi păduri. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut, aproape patru-cinci luni pe an. Ca să lucrez bine, aş avea nevoie de o pereche de încălţări. Sunt desculţ şi mi-e frig. Doar atât iţi cer”.
Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap până în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele acestuia, vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit:

“Omule, eşti desculţ şi eu te înţeleg… Dar, tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de calitate europeană – Armani. Ţine de frig, de ploaie.”
Omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă zicând:
“Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic”.
A trecut iarna şi, din gerurile sale cumplite, omul a ieşit destul de bine, doar cu un deget degerat la picior. Apoi vara a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul vechi:
“Sunt desculţ. O pereche de încălţări mi-ar prinde tare bine”.
Doamna l-a privit cu înţelegere, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nouă-nouţă.
“Dacă-i degeaba, merită s-o iau”, îşi spune la întoarcere ţăranul cel sărac.
Iarna a trecut cu chiu cu vai şi, în afara altui deget de la picior, degerat şi amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. Au urmat primăvara, vara, iar toamna tăranul şi-a amintit de Doamna cea darnică, pornind iar spre ea, să-şi încerce norocul. Dinaintea acesteia şi-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai şi cerut unul, căci începuse să-i placă, dar de întors s-a întors tot cu o bască.
Totuşi nu s-a dat bătut. An după an, a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe ştiutul dar. Până într-o iarnă, când zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată, picioarele i-au degerat şi doctorul a trebuit să i le amputeze.
Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniune, care, iute, şi-a dat seama de trebuinţe, făcându-i cadou un cărucior de invalid, nou şi strălucitor, având douăzeci şi una de viteze şi telecomandă.
Omul a mulţumit, şi întorcându-se în satul său cu maşinăria cea arătoasă a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz:  într-o noapte a fost călcat de hoţi. Aceştia nu găsiseră mare lucru, dar plecaseră acasă cu saci întregi de băşti. Oameni cu frica de Dumnezeu, îi lăsaseră, totuşi, căruciorul. În prag de iarnă, ţăranul s-a pomenit astfel fără nicio bască.
Aşezat comod în căruciorul său silenţios, a pornit iar cale de nouă munţi şi nouă ţări, s-a înfăţişat Doamnei Uniune şi i-a spus:
“Mărită Doamnă, m-au călcat hoţii şi, acum, la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit. Fii bună şi dă-mi o bască, fiindcă ştiu că ai şi poţi”.
Doamna l-a măsurat din cap până la brâu (acolo unde începea căruţul) şi, gânditoare, i-a spus:
“Bade dragă, eu te înţeleg. Dar, tot ce-ţi pot dărui acum este o pereche de încălţări. A` propos, aşa cum te văd, cred că tu nu mai poţi munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună bască!” IATĂ : Tocmai aţi aflat şi altă modalitate în care funcţionează pachetul salvator !

Eu , ce să zic , nu sunt şi nici nu am fost antiue , antieuropean , antitantibaroneasă , antinimic , în fine , dar tot mi se pare că ar fi ceva adevăr în parabolele acestea , nebiblice desigur , totuşi parabole care au un oarece înţeles . Nu cred că este nevoie să vi-l decriptez , puteţi şi singuri dragilor .
În ceea ce mă priveşte , nu mă duc în Irlanda , nu scot suta din buzunar , nu cer papuci , bocanci sau orice încălţări de la alţii , ramân eventual cu cipicii mei dar şi cu pământul , cu vecinii în bună pace şi … cu tot ce cred că nu mai trebuie să vând pe o bască . Au făcut-o prea mulţi şi prea des înaintea mea .
Cred , s-ar putea , să devin … mizantrop .
Ce bine era pe vremea domnului Molliere , nu-i aşa ?
Şi ţăranilor le era mai cald . Şi întâmplările şi comediile erau de-ale lor .
Şi… uneori baronii stăteau cu ei la masă .
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*