Întâlnirilor SpectActor

12.04.17 by

Întâlnirilor SpectActor

Criticul literar Al. Cistelecan va susține în cadrul „Întâlnirilor SpectActor” conferința „Conflictul interpretărilor”, duminică 23 aprilie, ora 11, la sala Ion D. Sîrbu a TN Marin Sorescu.
Al. Cistelecan, unul dintre cei mai importanți critici literari români contemporani, este invitatul lui Nicolae Coande.
Cistelecan este profesor de literatură modernă și contemporană în cadrul Facultății de Științe și Litere a Universității „Petru Maior” din Tg. Mureș. S-a născut la 2 decembrie 1951 în satul Aruncuta Mare, comuna Suatu, județul Cluj. A urmat cursurile Liceului „Ady Șincai” și ale Facultății „Babeș Bolyai”, ambele din Cluj. Doctor în litere, din anul 2000, cu o teză despre Ion Pillat. A publicat cărți apreciate de critică și de istorie literară: Poezie și livresc (CR, 1987), Celălalt Pillat (Ed. Fundației Culturale Române, 2000), Top ten (Ed. Dacia, 2000), Mircea Ivănescu. Micromonografie (Ed. Aula, 2003), Al doilea top (Ed. Aula, 2004), Diacritice (Ed. Curtea Veche (2007), Magna cum laude (Ed. Tracus Arte, 2012). A publicat inclusiv două volume de interviuri, 11 dialoguri (aproape teologice) (Ed. Galaxia Gutenberg, 2003), 15 dialoguri critice (Ed. Aula, 2005). A colaborat la realizarea Dicționarului scriitorilor români (coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu) și a Dicționarului esențial al scriitorilor români (aceiași coordonatori). În 2011 a coordonat volumul aniversar Mircea Ivănescu ‘80 (Ed. Paralela 45), iar în 2014 a îngrijit antologia Versuri, de Mircea Ivănescu (Ed. Humanitas).
Cea mai recentă carte a sa este Ardelencele (Ed. Eikon, 2014), „un extras dintr-un proiect mai mare închinat poetelor române din toate timpurile și de toate mărimile și formele” (autorul).
Biletele sunt puse în vânzare la agenția teatrului.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*