Întâlnirile SpectActor

08.10.13 by

Întâlnirile SpectActor

Invitatul lunii octombrie, 2013, la Întâlnirile SpectActor, manifestare inițiată în 2009 de Teatrul Național Craiova, este istoricul Lucian Boia.
Acesta va susține duminică, 13 octombrie, de la ora 11, pe scena sălii Amza Pellea a T.N.C., conferința intitulată „Gândurile unui istoric”, o meditație asupra istoriei din perspectiva unui specialist al istoriografiei europene contemporane, partizan al cercetării istoriei din perspectivă critică, deschisă, adept al echilibrului istoriografic, aflat în polemică deschisă cu aberațiile istoriografiei naționaliste.
Moderator, Nicolae Coande.
Până în prezent au conferențiat la T.N. Marin Sorescu personalități culturale precum Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Țopescu, George Banu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu, Cristian Bădiliță, Dorel Vișan, Emil Constantinescu, Dumitru Radu Popescu, Laurențiu Damian.

Lucian Boia este unul dintre cei mai cunoscuți istorici contemporani, autor a numeroase cărți de specialitate publicate, după 1990, la Ed. Humanitas.
Născut la 1 februarie, 1944, în București, Lucian Boia a absolvit Facultatea de Istorie București și a debutat, ca preparator, în cariera universitară în anul 1967. În perioada 1980-1983 a fost secretar general și vicepreședinte (1983-1990) al Comisiei internaționale de istorie a istoriografiei. Este posesorul unei impresionante cărți de vizită internațională, publicând constant la edituri din mai multe țări europene. În 1993, a devenit director fondator al Centrului de Istorie a Imaginarului.
Cartea sa de debut, Eugen Brote, a apărut înainte de 1989 la Ed. Litera, iar în 1977 a publicat la Ed. Academiei Relationships between Romanians, Czechs and Slovaks: (1848-1914), o lucrare pentru care s-a documentat șase luni în biblioteci din Cehoslovacia.
Lucian Boia este preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului. A publicat lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi unele în care procedează la investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului şi la istoria Franţei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.
Dintre numeroasele lucrări publicate la Ed. Humanitas amintim Jocul cu trecutul: istoria între adevăr și ficțiune, 1998, „Două secole de mitologie națională”, 1999, Mitologia științifică a comunismului, 1999, România, țară de frontieră a Europei, 2002, Mitul Democrației, 2003, Sfârșitul lumii. O istorie fără sfârșit, 2007, Occidentul. O interpretare istorică, 2007, Napoleon III cel neiubit , 2008, Germanofilii, 2009, Tragedia Germaniei. 1914-1945, 2010, Franța, hegemonie sau declin?, 2010, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950, 2011, Istoriile mele, 2012, De ce este România altfel?, 2012, Sfârșitul Occidentului?, 2013.

„Ultima sa carte, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (Editura Humanitas, 2011) este o redefinire, ca şi o recapitulare, în bună parte, a ceea ce s-ar putea numi „re-acţiunea istorică” a elitei intelectuale într-o perioadă de timp în care România a trecut prin mari frământări politice şi sociale. O perioadă nu mai întinsă decât cea trăită de români după 1989, însă mult mai profundă din punctul de vedere al prefacerilor violente care au zguduit România înainte şi după Al Doilea Război Mondial.
Lucian Boia cartografiază minuţios, cu abilitate „balzaciană”, de romancier al „condiţiei istorice”, o perioadă în care totul a fost posibil şi nimic nu a fost uitat: nici defetismul la nivel naţional, nici trădarea în bloc sau individuală, nici măcar laşitatea cu ştaif care a făcut ca mulţi componenţi ai elitei româneşti să aibă apucături de lăutari tocmiţi la chermeze dubioase. Epoca lui Carol al II-lea – nabab finaciar, Rudolph Valentino balcanic, prinţ al culturii şi mecena al artiştilor, ambiţios condotier politic – dar şi cea a lui Gheorghiu-Dej & Ana Pauker, satrapii roşii ai României de după război, capătă ritm şi nuanţe nebănuite sub pana unui istoric care lasă documentele să vorbească. Boia interpretează fapte oarecum ştiute, însă din perspectivă comparatistă, salubră şi onestă a unui istoric atent la felul cum „frunza umană” e purtată de vântul unei istorii adesea haotice, aparent de neînţeles. E un road movie intelectual, nu mai puţin critic, pe care atentul „scenarist” care este istoricul îl propune românilor de azi.”
Nicolae Coande, „Epocile de aur” ale intelectualilor români, Viața românească, nr. 1-2/2012

„Lucian Boia e, și în această carte – mă grăbesc să adaug: excepțională! – în situația profesionistului care, din dorința de a spune tot adevărul, riscă să-i indispună pe cei ce ar dori ca istoria să fie ajustată, tezist, într-un sens sau altul, potrivit unei agende „reacționare“ sau „progresiste“. Relativismul său liberal, centrist reprezintă o formă de obiectivitate critică, rațională și pluralistă. E regretabil, dar profund simptomatic faptul că anumiți comentatori, de tipul lui Sorin Lavric, nu-l elogiază pentru dorința sa de a tinde spre idealul echilibrului profesional, ci pentru că le-ar putea confirma agenda militantă ascunsă. Fără îndoială, unele aspecte puteau fi aprofundate, altele pot fi încă discutate, dar construcția de ansamblu e convingător susținută documentar și plauzibilă interpretativ. Profesorul Boia rămîne, în fond, cel pe care-l știam: sintetic și, totodată, atent la detalii subtilisime, apt să narativizeze clar și captivant trasee biografice sinuoase, urmărind cu atenție distributivă mai multe fire și planuri, expresiv și ironic la nevoie, netendențios în judecățile macro, dar fără a evita o necesară „minima moralia“ cînd se apleacă asupra derapajelor „omenești“ ale protagoniștilor.”
Paul Cernat, Intelectualii români în cumpăna totalitarismelor, Observator cultural, nr. 604, decembrie, 2011
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*