INIMA lui KUMAR

09.07.12 by

Originea ziaristului se pierde în negura Evului Mediu. Unii spun că la obîrşia acestei – practic – noi specii umanoide ar fi fost crainicul, vestitorul sau toboşarul cătunului; iar din multe alte izvoare folclorice rezultă că ar fi fost doftoroaia ori ţaţa de profesie, ori preoteasa satului sau, în conformitate cu sursele anonime, „Ucigă‑l toaca”.
În acest context, pe la sfîrşitul secolului XX, un ziarist de incontestabil prestigiu mondial s‑a decis să facă un reportaj zguduitor, un reportaj care să deschidă ochii lumii şi să schimbe destinul popoa­relor, un reportaj care să fie piatra unghiulară a omenirii înainte de Apocalips, un reportaj despre legendara Indie.
Ca un armăsar fără splină a alergat ziaristul pe la biblioteci, pe la centre culturale, pe la agenţii turistice, pe la ambasade şi prin muzee, pe la savanţi şi diplo­maţi, pe la ziare, reviste şi televiziuni. Astfel, în timp record, ca un adevărat profesionist de prestigiu mondial, cum şi era de fapt, a reuşit să strîngă toată documentaţia de care avea nevoie, dar şi banii nece­sari pentru un reportaj de asemenea anvergură, de o asemenea covîrşitoare importanţă. Într‑adevăr, nu puţini au fost cei care l‑au avertizat că o ţară cît un continent, cu sute de milioane de locuitori, o ţară supranumită leagănul religiilor şi al filosofiilor şi aşa mai departe nu prea poate fi înţeleasă, nici măcar cunoscută, darămite transformată într‑un repor­taj zguduitor şi epocal în doar trei săptămîni. Însă cine poate opri un ziarist a decide să dezvăluie omenirii încă unul dintre acele adevăruri care fac pielea găină oricărei conştiinţe treze?
Înarmat pînă‑n dinţi, exact cum îi şade bine unui ziarist de prestigiu mondial, şi înarmat cu bloc­‑notes‑uri, reportofon, aparat fotografic, cameră video şi alte accesorii procurate chiar de la NASA, ziaristul nostru a aterizat la New Delhi. La ieşirea din aeroport îl aşteptau ghidul şi şoferul puşi la dispoziţie de guvernul Indiei. Ziaristul s‑a desco­torosit rapid de ghid, nedorind să fie influenţat în vreun fel anume de funcţionarul guvernamental. Apoi s‑a urcat în limuzina model englezesc şi, alături de şoferul indian, un om simplu, amabil şi simpatic, a purces să împlinească reportajul vieţii lui, cum ajunsese să‑l numească între timp.
Zilele s‑au scurs precum secundele, iar ziaristul a avut ce înregistra. Şi‑a făcut repede treaba ca un profesionist veritabil, cum şi era de fapt. De un nepreţuit ajutor i‑a fost Kumar, şoferul. Acesta nu avea altă pregătire decît liceul absolvit, ca tot nevoiaşul indian, în învăţămîntul guvernamental, şi propria lui experienţă de viaţă, plus cîteva versuri din Mahabharata, învăţate pe de rost în copilărie.
În temple, în rezervaţiile cu tigri, elefanţi, păsări exotice, şerpi şi crocodili; în muzee, pe străzi şi în bazaruri; în universităţi, în spitale, în orfelinate, în uzine şi restaurante; la ziare şi televiziuni, peste tot Kumar i‑a fost ghid, translator şi, într‑un fel, prieten.
Cu o zi înainte de întoarcerea acasă, după ce toată dimineaţa pînă tîrziu înspre după‑amiază, ziaristul îşi pusese în ordine materialul cules şi ales cu talent, seriozitate, devotament şi maxim profe­sionalism, mai precis cînd îşi spunea în gînd că ori ia Pulitzer‑ul cu reportajul ăsta, ori se lasă de meserie, Kumar a ciocănit la uşa camerei de hotel.
– Sir, a început extrem de politicos, după ce ziaristul l‑a rugat să intre, să ia loc în fotoliu, apoi l‑a servit cu un pahar de whisky şi gheaţă, pe urmă a ciocnit împreună cu el şi i‑a comunicat inevitabila cîştigare a Pulitzer‑ului, sir, în primele zile ale călătoriei dumneavoastră v‑aţi exprimat dorinţa de a vă spăla mîinile şi faţa în apele Yamunei, rîul sfînt care trece prin New Delhi. Tot atunci v‑aţi exprimat dorinţa de a cina în casa unor indieni simpli şi săraci, ca mine. Ca să ne cunoaşteţi mai bine, direct, spuneaţi dumneavoastră. Eu n‑am uitat. Dacă mai doriţi să vă îndepliniţi aceste două dorinţe, vă stau la dispoziţie, sir.
Ziaristul se gîndi pentru o clipă la cocteilul la care fusese invitat de ataşatul cultural al ambasadei americane, dar, fiind într‑o dispoziţie de zile mari, datorită Pulitzer‑ului şi menirii lui de ziarist de prestigiu mondial, zise cu entuziasm:
– OK, haide. Eşti un băiat de ispravă, Kumar. În reportajul meu vei avea locul tău, de cinste. Să mergem.
Kumar a condus limuzina, model englezesc, traversînd întregul New Delhi. Iar ziaristul a avut vreme să mai vadă o dată templele, clădirile, străzile, parcurile, bazarurile, oamenii şi India, de data asta ca unul de‑al casei, ca un cunoscător. Chiar versat, şi‑a spus sec.
Kumar a oprit limuzina lîngă un pod de cale ferată, undeva în marginea oraşului. Au coborît din maşină şi au început să păşească pe cărarea îngustă de pe marginea malului înalt. Soarele apunea şi zările se aprinseseră cum numai în poemele lui Rabindranath Tagore se poate întîmpla, îşi formulase deja una dintre frazele reportajului, ziaristul.
Însă auzi îndemnul lui Kumar:
Sir, uitaţi pe aici puteţi ajunge chiar lîngă apă.
Ziaristul privi. Apele întunecate şi line ale Yamunei erau în acel loc murdare, şerpuiau uleioase. Tot felul de gunoaie pluteau duse de curent. Nu departe, pe un ostrov, nişte pescăruşi mari ciuguleau dintr‑un stîrv. În jur, şi chiar de sub picioarele lui, se ridica un miros înţepător şi greu de putrefacţie.
Kumar îl bătu uşor pe umăr. Fără cuvinte, îl îndemnă să păşească pe poteca destul de abruptă ce ducea la rîul sfînt, Yamuna.
Ziaristul vru să întrebe ceva, dar renunţă şi coborî cu pas apăsat. Abia făcu doi paşi şi se opri brusc. Picioarele i se afundaseră într‑o masă vîscoasă, ca un burete maro, galben‑verzui în descompunere pe alocuri. Înţelese fulgerător că păşea pe o gigantică spinare din gunoaie. În clipa următoare sări ca ars şi ateriză înapoi pe locul de unde pornise. Alături de Kumar, care îi zîmbea.
În limuzină, pe drumul de întoarcere de la hotel, încă mirosindu‑şi discret hainele, ziaristul îi explică indianului:
– Dragă Kumar, crede‑mă, îţi rămîn veşnic dator pentru ajutorul şi prietenia ta. Mă tem însă că nu voi putea veni la cină, în mijlocul familiei tale. Mi‑ar fi făcut o reală plăcere să‑ţi cunosc soţia şi copiii, în sfîrşit, întreaga familie. Pe care am înţeles că tu singur o întreţii şi e destul de numeroasă. Te felicit. Dar vezi tu, înţelege‑mă, te rog, nu trebuie să te simţi jignit… însă obligaţiile profesionale, proto­colul, etica mea de ziarist mă obligă să particip la acest cocteil, pe care de altfel îl detest. Ştii şi tu, mondenităţile astea… Dar, să ştii, cu mîna minţii mele am atins Yamuna, iar în gînd îşi zise „Bravo, l‑am terminat cu chestia asta! Să nu uit: mîna minţii mele…”.
Kumar îl privi în oglinda retrovizoare, surîse dezvelindu‑şi albul curat al dinţilor şi rosti cu prie­tenie, sincer:
Yes, Sir.
***
THE HEART of KUMAR
(copyright – all rights reserved 2008, Leonard Oprea)
 
The origins of the journalist go back to the dark Middle Ages. Some say that this what amounts to practically a new humanoid species was the town crier, the news bearer, or the drummer of the hamlet. According to other folk sources, it was the medicine woman, or the gossip gammer, the priestess of the village, or even, anonymous sources claim, the Unholy himself.
Well, bearing this in mind, sometime around the end of the twentieth century a journalist of undisputed world prestige decided to write a shocking story that would open the eyes of the world and change the destiny of the people, a story that would be the keystone of humanity before the Apocalypse, a story of legendary India.
Like a steed without spleen, the journalist roamed the libraries, the cultural centers, the tourist agencies, the embassies and the museums, visited scholars and diplomats, newspapers, magazines, and broadcasting corporations. In what was undoubtedly a record time, like the true and world-renowned professional he was, he managed to collect all the documentation together with the funding needed for a story of this scope. Indeed, many cautioned him that a country the size of a continent, with hundreds of thousands of people in it, a country known as the cradle of religions and philosophies, cannot really be understood or known, much less turned into a shocking and epoch-making story in just three weeks. But who can stop a journalist who has decided to reveal for the benefit of humanity another of those truths that gives any alert conscience the goose bumps?
Armed to his teeth, as a world-renowned journalist should be, with note pads, recorder, photo camera, video camera, and even some equipment procured directly from NASA, our journalist landed in New Delhi. As he walked out of the airport he was met by the guide and the driver, courtesy of the Indian government. The journalist quickly dismissed the guide because he had no intention of being influenced by a government official. Then he got in the limousine (a British model) and with the unsophisticated, but nice and funny driver by his side, he set out to accomplish his life’s story as he now called it.
Days went by like seconds and there was plenty for the journalist to record. He did his job like the true professional he was. Kumar, the driver, also offered invaluable help. He had a high-school education in the state system, as any struggling young man, his own life experience, and a few lines from the Mahabharata, which he had memorized as a child.
In temples, in tiger, elephant, exotic bird, snake, and crocodile reservations, in museums, on the streets, in bazaars, in universities, hospitals, orphanages, factories and restaurants, at the newspaper and television stations, practically everywhere Kumar was his guide, his translator, and, in a way, his friend.
The day before he had to return home, after the journalist had set for most of the working day his meticulously and professionally collected material in order, more precisely just as he was telling himself that either he was going to get the Pulitzer or he was leaving his job, Kumar knocked on the hotel door.
‘Sir’, he politely started after the journalist had asked him to come in, sit in an armchair, drink some whiskey on the rocks with him for the forthcoming Pulitzer, ‘Sir, when you first arrived here you told me you wished to wash your hands and face in the waters of Yamuna, the sacred river that runs through New Delhi. You also said you wished to dine with poor, unsophisticated Indians, like myself. To gain better, more direct insight, you said. I did not forget your wish. If you still have this wish, I am at your disposal, sir.’
The journalist quickly thought of his invitation to the American embassy cocktail, but being in a great disposition on account of the Pulitzer and of his mission as a journalist of world renown, he enthusiastically replied:
‘Let’s do it. You’re an OK guy, Kumar. You’ll have a place of honor in my story. Let’s go.’
Kumar drove the British limousine across New Delhi. The journalist could review once more the temples, the buildings, the streets, the parks, the bazaars, the people, and India, this time as a connoisseur, he thought dryly.
***
Kumar stopped the car next to a railroad bridge, somewhere on the outskirts. They got out of the car and walked down the narrow path on the tall bank. The sun was setting and the horizon was lit as in the poems of Rabindranath Tagore, the journalist silently phrased it.
But he was interrupted by Kumar’s invitation:
‘Here, sir, you can take this path to reach the water.’
The journalist looked. The dark and slow waters of the Yamuna ran filthy and oily. Garbage drifted on the lazy current. Not far from there, on a small island, some seagulls were pecking at a corpse. From under his feet, as everywhere around, rose a heavy rotten stench.
Kumar tapped him lightly on the shoulder and silently invited him to walk the rather steep path to the Yamuna, the sacred river.
The journalist wanted to ask something, but he gave it up and walked heavily ahead.
He had barely taken a couple of steps when he stopped abruptly. His feet had sunk into something gooey, like a decomposing brown-green-yellowish sponge. In a flash, he realized he was walking on the back of a gigantic waste hill. He jumped back to his starting position, as if the place had burnt his feet. Back where Kumar stood smiling.
On their way back, in the limousine, discreetly sniffing at his clothes, the journalist felt he had to explain:
‘Kumar, you must understand I am forever grateful for your help and friendship. But I’m afraid I won’t be able to join your family for dinner. I would have absolutely loved to meet your wife and children, the whole family. I understand there’s many of them and you’re the only provider.
‘I congratulate you. But you see, you must not feel offended… I have professional obligations, the protocol, the ethics of my profession call for me to go to this cocktail, which I really detest. You know, all these social events… But, honestly, my mind’s hand touched the Yamuna’, and his mind went That must have knocked his socks off! I have to remember that “my mind’s hand…”
Kumar looked at him through the rearview mirror, his sincere smile exposing the pure white of his teeth, and replied in a friendly voice:
‘Yes, sir.’
 
(from Trilogy of Theophil Magus – the Truth (“Xlibris”/Random House Ventures, 2008, USA /Library of Congress Control Number: 2008901520/ ISBN: Hardcover 978-1-4363-2366-6/Softcover 978-1-4363-2365-9 // In Trilogy of Theophil Magus’ 40 Tales about Man, a great variety of sacred and profane themes, archaic, mythical, contemporary /Moses, Gandhi, Christmas, children, journalism, pilgrimage etc./serves as vivid stimulation for this literary adventure, written with humor, knowledge and wit…in an inviting dialogue with the reader. /Norman Manea – American novelist, essayist);(The Truth, the second book of Trilogy of Theophil Magus is situated in the strange no man’s land where everyday life becomes truly magical. I consider these writings as splendid expressions of a unique vision of our fragmented but marvelously exciting world. Leonard Oprea’s style combines a discovery of hidden meanings of words with a fabulous sense of secret humor. His works received the highest praises from the most influential critics, who rightly compared his vision to works by Thomas Mann, Borges or Paulo Coelho./Vladimir Tismăneanu – American philosopher, author, essayist);(Leonard Oprea’s 40 Tales of Trilogy of Theophil Magus – The Truth, range from the depiction of the everyday to the mythological and Borgesian to the religious. Honored with numbers of prizes in his native Romania, this writer is a true iconoclast and a true talent./ Adam J.Sorkin – American author, essayist, editor)

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*