”Indicii temeinice” de viol parlamentar în grup !

19.06.15 by

”Indicii temeinice” de viol parlamentar în grup !

România a devenit țara tuturor posibilităților imposibile, lăsând democraticele State Unite ale Americii cu câteva decenii în urmă. Într-un timp record, Cristiana Anghel a devenit, dintr-o cerșetoare persuasivă, un nemilos om politic. După ce a compromis noțiunea de grevă a foamei, digerându-și propria conștiință, ea a trecut năbădăioasă la un feroce canibalism politic, hrănindu-și iluziile stomacului cu voturile sărăcimii, pe care le-a depus la un fel de Caritas parlamentar, bugetat de popor, pentru mărirea idemnizațiilor parlamentarilor cărora se pare că Dumnezeu le-a luat mințile, din acest punct de vedere ei fiind alheimerizați încă de la închiderea urnelor ultimelor alegeri electorale. Cu actuala clasa politică, nu mai e nimic de făcut. PSD, UDMR, PC, PLR-Tăriceanu, UNPR și reprezentanții minorităților au fost majoritari, la acest suspicios și rezonabil viol financiar în grup, cu indicii temeinice. Ca de obicei, când se clocește ceva imoral. Mai rău, din cei 173 de parlamentari PNL, au votat împotriva proiectului doar 124, ceilalți fiind după chipul și asemănarea vechilor peneliști din Consiliul Județean Buzău și de aiurea – duplicitari, galbeni pe afară, roșii pe dinăuntru. Proiectul a fost votat fără ca inițiatorii acestuia să indice cu precizie sursele de finanțare, care, cu siguranță, nu vor fi altele decât tot buzunarele sărăcimii. Victor Ponta minte când spune că nu susține acest proiect. Liberalii vor contesta legea la CCR, iar Klaus Iohannis are dreptul să respingă legea o singură dată. Ca-n bancul cu nașul și păsărica. Așa stând lucrurile, firesc ar fi ca, odată ajunși la vârsta pensionării, parlamentarii să părăsească imediat fotoliile din cele două Camere ale îmbuibaților nației, inclusiv Călin Popescu Tăriceanu, deținător a 5 mandate de parlamentar, care, la cei 63 de ani ai săi, e numai bun de dus la azilul trântorilor de lux.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*