în staţie

19.02.13 by

în staţie

99999

azi joc în alt film decât cel

în care joci tu de frig îngerii

au îngheţat în staţie la orizont

unde nici autobuzul 6

şi nici autobuzul 9 ( cel iese din

oraş  ajungând la metro şi

la locul unde cei pedepsiţi

ridică nevăzutele piramide)

nu mai ajung

aripile îngerilor sunt pline de gheaţă

şi nu pot să zboare mai ales

că au haine simple de muncitori

care lucrează la popeici ori la

fabrica de bere nu se deosebesc

prin nimic de ceilalţi cei ce aşteaptă

în staţie

sunt şi ei ca toţi din cartier

nişte rataţi veseli

au venit şi ei

să ajute la construirea biserici de la baracă

cea de peste drum de blocul 15

au venit cum unii din cartier

se duc la culesul căpşunilor

în spania

îngerii noştri vor câştiga un ban

nu ştiu dacă îl vor pune în cutia milelor

ori îl vor păstra la ei

în cartierul nostru oricine poate fi corupt

chiar şi eu cel ce aştept împreună

cu toţi venirea autobuzului ce

trece prin centru dacă mi se va da

un ban de argint nu voi mai scrie versuri

şi nimeni nu va afla de îngerii

obosiţi ce aşteaptă venirea autobuzului

şi a apocalipsei

în staţia orizont

din craioviţa nouă

 

www.omniscop.ro

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*