În mâna plină cu lut In memoriam Petru Ursache

04.09.16 by

În mâna plină cu lut           In memoriam Petru Ursache

Literă cu literă, ca un șarpe al casei, cu solzi colorați, îți strecoară în urechi
istorii uitate, sângele cuvintelor. Aici, între vorbe nu va fi niciodată
vorbă stătută, vorbă coclită, întâmplări uitate, lucruri care să nu se
repete. În timp, suntem singuri de oriunde am veni spre prezent.
Aici singur înseamnă totul, ca valul aparent unic al apelor, unul după altul,
cu vântul în spate, aceeași atemporalitate fixată la ora exactă a unui
pământ plutitor în aer, în apă, în suflete moarte, în noii născuți din
carne și sânge. Literă cu literă, om cu om, natură cu natură, toate semnele
civilizației încă sunt plăpânde aici, în fața unui punct în formă de groapă:
maimuța din vârful muntelui, cea din peșterile lui Platon, aici sunt:
oameni ai umbrelor, umbre ale oamenilor, umeri mutilați de flăcări
inexistente în tabelul mendeleevian al focului. Noi suntem ei, voi sunteți noi,
ce tot o metafizicim, nu există morți cu morți și vii cu vii,
acesta e jocul tragic în care istoria trage carnea de tocat pe cadranul
nemilos al primarului Cronos. Viața, această iluzie erectă, trece prin noi
și prin voi, ca un tren cu aburi, alimentat cu cadavre și vieți numai bune de
plimbat cu metroul de sub apele Stixului, spre cuvinte tocite, istorii
inutile, între două lumi populate numai de timp, de acest procuror
de carieră. Să nu mai fii și să-ți cauți evidențele, urmele cauterizate
ale oxigenului căzut în (al)chimiile altor plămâni, e ca și cum ai desecretiza
locul în care infinitul o ia spre stânga, spre dreapta, înainte, înapoi
în sus și în jos, finanțat de literele unui alfabet mut. Încă suntem aici,
animale locuind suflete, vietăți hrănite cu gânduri, în cranii filozofice
saturate cu haos la porție, ca la cantina săracilor, fiecare cu lingura tuturor,
nimeni,literă cu literă, de capul său astronomic. Pământul, o închisoare,
maternitate a morții, carte din care vin rădăcinile unora care au văzut
mâna plină cu lut a Creatorului. pUrsacheEvrica!

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*