IMAGINEA ŞI CIOLANUL (scurt tratat de deontologie politică)

16.05.19 by

Să credeți că e vorba de imaginea din oglindă, nici de aceea din percepţia familiei şi a prietenilor, ci de imaginea pe care și-o doreşte eroul nostru: sărac dar cinstit, bogat dar cinstit, demn, corect, frumos, sau măcar nu urât, modest și mândru,  inteligent dar nu şmecher, carismatic și deloc antipatic, liber-cugetător și oarecum cucernic în accepție proprie , minoritar sau majoritar, obligatoriu pro-european, dar și naţionalist fără a fi șovin …  şi lista s-ar  putea lungi foarte, foarte mult.

            Problema cea mai mare e cu imaginea de om normal. E cea mai rară şi cel mai greu de păstrat.

            Pentru imaginea vizată se înmulţesc procesele.

          „-Mi-a stricat-o dom’le, mi-a filmat ilegal vila, ferma, firmele, terenul – care nu sunt ale mele ci ale nepoatei, bunicii, soacrei, ale cuscrului de cumătră vitregă. Cum să le pun în declaraţia de avere dacă nu-s ale mele ci ale lor?”

Întreabă şi se întreabă cetăţeanul cu carnet ( de partid ! ) luat la ochi, desigur dintr-o scăpare procuristă.

            Şi urmează procesul cu solicitări de despăgubiri, fie de ordinul valorii unei întreprinderi cândva privatizată , fie egală cu ştergerea unor datorii de la marii datornici. Că … de! Obrazul subţire cu cheltuială se ţine.

”-Şi banii , declară  cel cu imaginea pătată de oameni cu altfel de dioptrii decât ale lui, nu sunt pentru emine ci invariabil pentru azile, orfelinate, biserici, aurolaci etc, etc.”   

Aiurea ! Dacă se întâmplă să câştige cauza , uită de azile, biserici şi alte alea. Îi pileşte sau îi împaret, îi prăduiește el cu-ai lui, ăi de l-au sprijinit să câştige.

Alţi „pătaţi” pretind pentru imagine doar ceva simbolic: un leu! Nu ştiu dacă greu sau uşor dar ceva acolo, ca să-şi veştejească  public adversarul. De regulă prin trâmbiţă în mass-media aranjată şi-n săli de tribunal umplute cu amici de partid şi de afaceri.                                                               Dar – cum justiţia noastră are portiţe larg deschise prin legi şi puzderie de avocaţi unşi cu toate alifiile – procesele de reparare a imaginii ţin mult şi bine cu judecăţi ,  recursuri, recursuri în anulări, până când câştigă fie cel mai puternic , nu cel care are dreptate, fie că adversarilor li se face lehamite, deşi imaginea nu e nici pe departe dreasă dar scandalul s-a făcut, semnele de întrebare s-au pus şi … ce mai contează?!

Sare în sus cine ştie ce ONG sau haștag şi ţipă că nu este eligibil pentru că declaraţia de avere a  ofensatului nu e corectă sau pur şi simplu nu există. Însă ofensatul care apare numărul unu pe listă în nu ştiu ce judeţ, cu care n-are nimic în comun, îşi apără ceva mai mult decât imaginea: îşi apără locul eligibil pe o listă de partid pe care a fost pus cândva ( nu degeaba ! ) şi se ţine scai să revină la putere, deci … la un ciolan ! N-are importanţă de unde e, ciolan să fie, că tot a mai rămas ceva cărniță pe el!

 Uneori lucrurile rămân … la mijloc.

 Cineva, de obicei din „sfatul bătrânelor doamne” spune că „nu-i frumos, că nu se face” şi părţile îşi retrag plângerile la ordin spre uşurarea candidatului la ciolan…  iar cu imaginea rămâne cum a rămas cu onoarea pe vreme lui nenea Iancu: „Las’că ţi-o reperează conu Mitică!”           Deontolog de serviciu, cu totul neîncrezător, Mihai Miron.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*