Iată-mă și derbedeu!

21.02.13 by

 La începutul lui februarie, senatorul Mădălin Voicu a afirmat în repetate rânduri pe două posturi de televiziune naționale, cu transmitere internațională, că ,,preoții ortodocși români sunt niște derbedei, în frunte cu patriarhul Daniel!” Mai spunea stimabilul parlamentar, că dumnealui cunoaște doar trei preoți, care nu sunt derbedei, ci oameni cinstiți și serioși.

            Dacă ar fi fost la o discuție între patru ochi, i-aș fi amintit onorabilului vechiul proverb românesc: ,,Țiganul când a ajuns împărat, întâi pe taică-său l-a tăiat!” Totuși, de data aceasta, respectabilul se întrece cu gluma. Îl cunoșteam de mulți ani, mai ales de la Revoluție încoace, de când tot apare destul de frecvent pe ecrane, fiind mereu parlamentar, alesul unei etnii conlocuitoare din țara noastră. Îl admiram pentru felul cum punea problemele, pentru analiza unor situații etc. De  multe ori nu m-am putut abține și am zis: ,,-Uite, dom´le, și dintre țigani pot să iasă oameni capabili, dacă beneficiază de educație corespunzătoare!”

            Pe fondul unei acute crize economice prin care trece țara, asemenea afirmații sunt foarte dăunătoare imaginii publice a unor oameni și instituții. Dovadă că ultimul sondaj de opinie efectuat de nu știu ce organizație, arăta că încrederea populației României a scăzut în ultimele luni la 66%, de la 80%, cât era în ultimii ani!

Parlamentarul în discuție își baza afirmațiile sale pe faptul că preoții încasează sume prea mari la servicii, că Sfintele Taine și ierurgiile(unele slujbe cum ar fi înmormântările, sfințirile de case etc.) au ajuns ca o marfă, care se vânde, al cărui preț se negociază. Mai spunea parlamentarul respectiv că scandalurile generate în unele parohii de schimbarea abuzivă a unor preoți de către ierarhii lor au dăunat mult imaginii Bisericii și clerului în general.

            Domnul Voicu are în parte dreptate, deși exagerează enorm, când spune că toți cei 14.000 – 3 = 13.997 preoți și ierarhi din România, în frunte cu patriarhul, sunt derbedei. Este imposibil să ajungi la o asemenea concluzie, dacă ești cinstit cu tine însuși, cu societatea în general. Nu zic că nu sunt preoți care fac abuzuri și cer taxe enorme pentru serviciile pe care le oficiază, dar sunt și preoți care nu primesc plată pentru servicii. Dumneavoastră s-ar putea să știți vreunul!

            Faptul că se fac exagerări în ceea ce privește sumele pretinse de preoți, ar avea o explicație realistă, despre care am mai vorbit în numere mai vechi ale ,,Scrisorii pastorale”, dar nimeni nu a luat în seamă. După 1989, Biserica Ortodoxă a intrat într-o adevărată epocă istorică a existenței sale. Libertatea pe care a obținut-o, cât și sprijinul material acordat de stat, indiferent de partidul de la putere  sau de guvern, au făcut ca Biserica Ortodoxă Română să-și redimensioneze activitatea. Dacă până în 1989, activitatea ei era în special liturgică, rezumându-se în mare măsură la slujbe și servicii religioase, după 1989, Biserica Ortodoxă Română a înființat și oblăduiește sute de spitale și puncte sanitare, cantine pentru săraci, grădinițe, orfelinate, desfășoară programe sociale pentru persoane și categorii sociale defavorizate, construiește în fiecare sat biserică, reconstruiește sau construiește mânăstiri, tipărește cărți ca niciodată, a înființat numeroase școli de cântăreți, seminarii teologice și facultăți de teologie, și-a extins activitatea în școală, armată, penitenciare și spitale și multe altele. Toate aceste activități costă enorm. Contribuie și statul cu o parte din bani la susținerea lor, dar o bună parte o asigură Biserica. Aceste fonduri ea le adună din contribuțiile și donațiile credincioșilor. Fiecare parohie are o cotă parte la subvenționarea acestor lucrări. În unele eparhii aceste subvenții ajung, așa  cum mi se plângea un confrate, la peste 8.000 lei. S-au scumpit enorm lumânările. Într-un comunicat al Patriarhiei Române se spunea că, pe lângă preoții menționați mai sus, mai are cca. 17.000 angajați civili. Aceștia sunt cântăreți bisericești, funcționari de la patriarhie, eparhii, protoierii și mânăstiri. Pe aceștia Biserica îi plătește din fonduri proprii.

            Cele expuse mai sus dovedesc că banii solicitați de unii preoți la servicii nu intră, neapărat, în buzunarul preotului respectiv, ci ele acoperă o parte din nevoile parohiei sale și ale Bisericii în general. Totuși, afirmațiile unui parlamentar, cât și sondajele de opinie, ar trebui să dea de gândit mai mult conducătorilor Bisericii noastre. Aparatul birocratic a atins cote fără precedent. Eparhii avem acum aproape în fiecare județ, așa cum s-a înființat și în județul nostru. Dacă înainte aveam două protoierii într-un județ, azi avem cel puțin cinci. Dacă fiecare din cele două protoierii avea 3-4 angajați, azi cele cinci protoierii, ehehe! O armată de consilieri și de inspectori, de alți funcționari încarcă ștatele de plată ale eparhiei. Apare o idee, un proiect, se înființează un departament! Toate aceste funcții sunt chiar absolut necesare? S-au împărțit parohiile și s-au creat nenumărate parohii mici și foarte mici. Teoretic, ele măresc baza de venituri ale eparhiei, dar nu trebuie uitat că populația scade anual într-un ritm îngrijorător, cei capabili de muncă pleacă spre alte zări pentru a-și câștiga pâinea, iar cei rămași îmbătrânesc de la an la an. În școlile teologice a scăzut nivelul de pregătire. Din dorința de a-și completa efectivul necesar de elevi și de studenți, școlile respective au coborât ștacheta foarte mult. Devin studenți teologi  foarte mulți  din tinerii care au absolvit un liceu. Nu au nici o înclinație spre preoție, dar urmează cu chiu cu vai 2-3 ani la facultate, curs de zi, și apoi se preoțesc. Rămân toată viața niște funcționari oarecare și niște strângători de biruri. Duhul preoției, conștiința misiunii preoțești se formează greu, în  timp, mai ales în anii foarte tineri. Să mai adaug și faptul că în multe cazuri se recurge la tot felul de intervenții și favoritisme pentru admitere, pentru absolvire. Se vorbește în culise în multe eparhii și adesea au făcut subiect al unor scandaluri publice practicile unor înalți funcționari eparhiali de a pretinde bani pentru a numi pe cineva într-o parohie!

             Toate acestea și altele asemenea fac ca Biserica, în loc să fie mai apropiată de credincioșii ei, să se depărteze, să fie denigrată, iar slujitorii ei huliți. Astăzi preoții sunt ,,derbedei” în frunte cu patriarhul, mâine cine știe cum vor mai fi numiți și batjocoriți! Cine are interesul să se întâmple asta? E dureros de trist, când auzi că în Apus bisericile au rămas mai mult muzee pentru turiști, pentru că credincioșii lor  s-au dus spre alte culte, care au fost mai atente față de nevoile spirituale ale lor, sau, pur și simplu, au devenit atei. Avem o tradiție creștină-ortodoxă puternică și o Biserică bimilenară, care a fost alături de credincioșii ei la bine și la rău veacuri de-a rândul. Preotul a fost întotdeauna părintele enoriașilor săi, ci nu ,,derbedeul” pripășit  în comunitate. În fața preotului, la scaunul Sfintei Spovedanii, cât și în discuțiile particulare cu preotul, credinciosul și-a deschis sufletul cu încredere, fiindcă a fost convins că preotul este slujitorul lui Dumnezeu pe pământ. Nu trebuie sub nici o formă și indiferent de preț să batjocorim Biserica întemeiată de Mântuitorul pe cruce și pe slujitorii ei, dar nici slujitorii nu trebuie să dea motive enoriașilor ca să-i descalifice! Sfinții Apostoli au fost doar 12 și au cucerit lumea. Este un argument în plus, că nu în mulțimea funcționarilor șade răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, ci în calitatea prestației! Și analiza ar putea continua!..

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*