Iarna

03.03.16 by

Devreme, bătând în fereastră ca albia în spumă a Lunei,
Prozaică, poate albastră, zăpada îşi spune pe nume,
E chiciură în crengile grele ce parcă ating iar pământul,
Din promoroaca ascunsă de vreme se strânge în cuib anotimpul,
Ca o adunare prelungă ce parcă nu se mai termină,
Păşesc peste semne în umbră, şi împrumut o lumină,
Sub felinarul purtându-şi făţiş o făclie în cuvinte,
Mă însemn ca istoria moartă, pronunţ adevărul cuminte;

Îmi joacă feste în firidă un clopot ce pare gutuie,
Şi simt cum un dangăt de ropot trezeşte o zi ori o mie…
Postesc, căci şi postul îndeamnă la încuviinţarea zăpezii,
Alung pe cel lăturalnic, mă închin chemării bineţii.
Fulgii, magnifici sub soare, se spală de umbra înserării,
Ei dau strălucire în noapte, o noapte ce pare a uitării,
Se vor mai aprinde şi alte lămpi, felinare, lumine,
Cum seul le umple atoate, mă umplu şi eu de-al lor bine;
S-ar face troienele ample, cărările azi nevăzute
Ar umple de nori Retezatul, şi dealul cu omăt s-ar cuprinde.
Ninsoarea mă atinge în suflet, sunt ca o haină curată,
Ceva din lumeasca privire mă cheamă pe loc minunată!
De-ar fi într-un ceas să pătrundă nu ştiu prin ce împrejurare,
O rază de soare măruntă, eu ţi-aş cădea la picioare…
O cruce albită anunţă din nou, an de an, sărbătoare,
Crăciunul se apropie în umbră şi văd o lumină cât Soare.
Acum însă totul e rece, resimt o plutire în aer,
E ceaţa înălţată pe ceruri, iar eu o ridic pe un taler,
Închină balanţa în zodii, se face din nou echilibrul,
Ascund mistere şi norii şi umbre, lumină fac timpul,
De-ar fi pământească chemarea ce-n sunete calde mă strigă
Eu aş urma lumânarea pe calea într-atât de divină …
Un fulg mă apasă în suflet, şi ochii îmi sunt ca o gheaţă,
Pe care oamenii nu au vrut s-o mângâie spre a-i da viaţă;
Tăierea de arbori mă înfruntă, zgomotele se adună mirării,
Chemarea naturii nebună- nădejde pe malu-înserării,
Şi ieri, şi astăzi, şi mâine, şi veşnica lor pomenire,
Înfruntă zăpada cu timpul iar eu mă petrec cu iubire.
Rămâne şi iarna în suflet poate o iarnă a erei a treia,
Rămân paşi în troiene acuma, lumini să-I înalţe Lui voia;

Mărgăritare de gheaţă îmi bat uşurel în fereastră
E întâia lumină din viaţă, priviţi se reflectă albastră!
Cum limpede ascunde văpaia pierdută în sfera măiastră,
Purtată de vântul asprit de –a lui patimă firesc nebunească,
Purtându-şi la piept amintire fulgul de nea ce aduce,
Cu toţii o strângem în braţe, şi cerul la rându-I îl strânge.

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*